VIDEO Estonia şi calea spre integrarea europeană. Aflaţi cum s-a schimbat viaţa cetăţenilor după aderare

Estonia, una dintre cele mai puțin îndatorate țări și cea mai digitalizată din Europa, și-a recăpătat mult râvnita libertate odată cu căderea blocului comunist din 1991. Țara se află la graniță cu Marea Baltică şi Golful Finlandei, între Letonia şi Rusia, iar populația acesteia numără aproximativ 1,349 milioane de oameni.

Calea spre Uniunea Europeană

Țara a aderat la Uniunea Europeană în cadrul extinderii de la 1 mai 2004, cea mai mare extindere a UE, atât ca populație, cât și ca teritoriu, iar tratatul de aderare a fost semnat la 16 aprilie 2003. Începând cu 1 ianuarie 2011, Estonia a adoptat moneda euro și a devenit al 17-lea stat membru al zonei euro.

Economia Estoniei este una dintre cele mai dinamice din regiune. Acest lucru este datorat în mare parte deschiderii sale către tehnologie și inovație, cu numeroase startup-uri. Un exemplu notabil este Skype, care a fost dezvoltat inițial de trei programatori estonieni. Până la aderarea la UE, PIB-ul Estoniei era de aproximativ 12,6 miliarde de euro. Statisticile din 2022 relevă că acesta s-a majorat cu aproape 25 de miliarde de euro. Această creștere reflectă expansiunea economică rapidă și integrarea reușită în economia europeană.

Estonia a organizat un referendum înainte de aderarea la UE, pe 14 septembrie 2003. 67% dintre estonieni au votat în favoarea aderării, în timp ce prezența la vot a fost de 63%. Principalele argumentele pentru aderare au fost: „revenirea” Estoniei în rândul țărilor europene; beneficiile economice ale statutului de membru, respectiv accesul la investiții şi subvenții; dar şi dorința de a scăpa de influența Rusiei.

Acest articol face parte din campania lansată de Grupul de presă REALITATEA: „Moldova Alege Europa”, în care povestim despre calea parcursă de statele membre UE în procesul de integrare europeană şi creşterea economică întregistrată ca urmare a aderării.

#estonia #aderare #proces #UE

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

China a rămas principalul cumpărător de petrol pentru doi furnizori puternic sancționați – Rusia și Iran. Pentru a-i convinge pe rafinatorii chinezi să aleagă țițeiul lor, ambele state sunt nevoite să reducă prețurile, însă reducerile mai agresive oferite de Rusia încep să împingă Iranul în afara pieței.

Sortimentul rusesc Urals, cumpărat anterior în principal de India, se vinde acum în porturile chineze cu un discount de aproximativ 12 dolari/baril față de cotația de referință Brent, relatează Bloomberg, citând traderi familiarizați cu tranzacțiile. În ianuarie, reducerea era de 10 dolari. Calculul include costurile de transport, iar în porturile rusești barilii au fost expediați săptămâna trecută la 41,2–43,2 dolari, adică cu circa 27–29 dolari sub Brent, potrivit Argus Media.

La rândul lor, iranienii și-au majorat discountul la 11 dolari/baril, de la 8–9 dolari în decembrie, conform traderilor.

Pe acest fundal, livrările zilnice medii de petrol rusesc către porturile Chinei au urcat la 2,09 milioane barili în primele 18 zile ale lunii februarie, arată datele Bloomberg de urmărire a navelor. Volumul este cu aproximativ 20% mai mare decât în ianuarie și cu 50% peste nivelul din decembrie.

În schimb, exporturile iraniene au totalizat 1,2 milioane barili pe zi de la începutul anului, potrivit Kpler. Nivelul se menține relativ stabil de trei luni, dar este cu 12% sub perioada similară din 2025.

Principalii cumpărători ai petrolului rusesc și iranian sunt rafinăriile independente din China, cunoscute pentru disponibilitatea de a procesa țiței evitat de alte state. Capacitatea lor de absorbție este însă limitată: ele reprezintă doar circa un sfert din capacitatea totală de rafinare a Chinei și sunt supuse cotelor de import stabilite de guvern.

Marile companii petroliere de stat chineze au evitat tradițional petrolul iranian și, recent, au redus semnificativ și tranzacțiile cu Rusia. Analistul Energy Aspects, Jiangnan Sun, semnalează acumularea de „barili sancționați” atât în depozitele terestre, cât și în cele maritime ale Chinei.

Rafinăriile private chineze nu mai pot prelua volume suplimentare, deoarece capacitățile lor par epuizate. Ca urmare, tot mai mult petrol din Rusia și Iran este stocat pe mare, în petroliere folosite drept depozite plutitoare.

Volumul petrolului rusesc aflat în astfel de nave se menține din decembrie la aproximativ 140 milioane de barili — cu circa 60 milioane (65%) mai mult decât la sfârșitul lui august, când Statele Unite au dublat presiunile asupra Indiei pentru a reduce importurile din Rusia.

India continuă să-și diminueze achizițiile de țiței rusesc: din ianuarie, importurile ar putea scădea cu 40%, până la circa 600.000 barili pe zi, potrivit scenariului Rystad Energy.