(VIDEO) Metoda inedită prin care China transformă deșerturile în terenuri arabile și păduri. Ce rezultate obțin?

Un raport al ONU arată că zonele uscate, inclusiv zone întinse de deșert, acoperă 41,3% din suprafața totală a pământului. Ce s-ar întâmpla dacă suprafețe mari din acest teren ar putea fi transformate în teren fertil capabil să producă recolte? Aceasta este o întrebare deosebit de importantă în China, care are o suprafață totală de 3,5 milioane de mile pătrate, dar numai 12% din acestea sunt arabile.

În 2016, cercetătorii de la Universitatea chineză Chongqing Jiaotong au susținut că au dezvoltat o tehnologie nouă care poate transforma deșertul în teren arabil.

La prima vedere, ideea transformării deșerturilor în terenuri agricole pare benefică agriculturii, economiei, reîmpăduririlor și gestionării resurselor naturale. Cu toate acestea, impactul transformării deșertului și pajiștilor în teren arabil ar putea avea efecte negative pe scară largă asupra climatului, biodiversității și echilibrului ecologic global al Pământului.

Tehnologia dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea Chongqing Jiaotong implică o pastă fabricată din celuloză vegetală, care poate îmbunătăți foarte mult capacitatea nisipurilor din deșert de a reține apa, mineralele, aerul, microbii și substanțele nutritive esențiale pentru creșterea plantelor.

Această pastă a fost aplicată pe un teren nisipos de 1,6 hectare din deșertul Ulan Buh, în regiunea autonomă mongolă. De-a lungul timpului, parcela a fost transformată într-un teren fertil, capabil să producă roșii, orez, pepene verde, floarea-soarelui și porumb.

Profesorul Yang Qingguo, de la Universitatea Jiaotong, a explicat că „Costurile materialelor și mașinilor artificiale pentru transformarea nisipului în sol sunt mai mici în comparație cu agricultura și recuperarea mediului controlat”.

Potrivit cercetătorilor chinezi, plantele cultivate în parcelele nisipoase produceau recolte mai mari, folosind aceeași cantitate de apă necesară pentru cultivarea culturilor în soluri arabile în mod normal. Mai mult, cantitatea de îngrășământ necesară pentru producerea culturilor a fost mai mică decât cea necesară în general pentru creșterea legumelor în alte soluri.

Această cercetare a fost realizată de oamenii de știință Yi Zhijian și Zhao Chaohua, iar rezultatele lor au fost publicate în 2016 în revista Engineering, care este publicată de Academia Chineză de Inginerie (CAE). Tehnica întreprinsă de cercetători a fost prezentată și la Convenția Organizației Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării (UNCCD), o inițiativă începută în 1994, cu scopul de a opri progresul deșertificării până în 2030 prin utilizarea cooperării globale și a strategiilor pe termen lung.

Activitatea de cercetare de la Universitatea Jiatong nu este prima încercare chineză de a transforma deșertul în pământ fertil. China a lansat un program mult mai ambițios în 1978, cunoscut sub numele de Programul Pădurea Trei-Nord-Adăpost și denumit adesea Programul Trei-Nord-adăpost sau Marele Zid Verde. Scopul acestui program este de a opri extinderea vastului deșert Gobi și de a iniția proiecte de reîmpădurire în regiunile de nord-est, nord și nord-vest.

Până în prezent, programul a redus în mod eficient extinderea deșertificării și a contribuit la prevenirea furtunilor de nisip și a eroziunii solului, la conservarea apei și a solului și la protejarea agriculturii din regiune.

Programul Shelter Forest este programat să se finalizeze până în 2050, moment în care se estimează că un teren proiectat de 35 de milioane de hectare (87 milioane de acri) va fi transformat în pădure. Guvernul chinez susține că este cea mai mare inițiativă de reîmpădurire din lume.

Cu toate acestea, unele elemente ale proiectului au fost considerate controversate. De exemplu, în primii ani ai proiectului, monocultura a fost adoptată în unele zone, ceea ce a redus biodiversitatea speciilor și a dus la răspândirea bolilor plantelor.

Dincolo de Marele Zid Verde, China a luat alte măsuri pentru a opri creșterea deșerturilor. O serie de legi adoptate începând cu anii 2000, au abordat, de asemenea, problema cu eforturile de a readuce unele ferme și terenuri de pășunat într-o stare de acoperire forestieră sau pajiști.

O acoperire mai verde ar putea însemna o securitate alimentară sporită, mai multe precipitații, randament mai mare, scăderea eroziunii solului și o degradare mai mică a solului. Pe lângă cei care lucrează în China, există mulți cercetători care lucrează la tehnologia și proiectele de împădurire.

Mai multe încercări în întreaga lume de a transforma deșerturile în păduri

Liquid Nano Clay (LNC), un tratament special cu nisip care poate schimba caracterul uscat al particulelor de nisip prin intermediul unui strat de argilă și le permite să rețină apa, a fost dezvoltat de omul de știință norvegian Kristian Morten Olesen în 2005. Olesen susține că utilizarea acestui metoda, orice nisip de calitate slabă poate fi transformat rapid în sol cu randament ridicat.
În 2018, Desert Control, compania inițiată de Olesen, s-a alăturat Centrului Internațional pentru Agricultură Biosalină din Dubai (ICBA) pentru a efectua experimente de laborator și de teren pentru a demonstra potențialul LNC în transformarea terenurilor deșertice din EAU în regiuni fertile verzi luxuriante. Faisal Al Shimmari, un inovator din Emiratele Arabe Unite, a efectuat un experiment în care a cultivat două țări, unul tratat cu LNC și celălalt fără LNC. El a aflat că terenul tratat cu LNC a consumat doar 81 de metri cubi de apă pentru a produce recolte, comparativ cu cei 137 de metri cubi de apă folosiți de zona netratată. Emoționat de acest succes inițial, Controlul deșertului intenționează acum să-și mărească producția de nano argilă pentru a escalada în continuare procesul de reîmpădurire a deșertului în Emiratele Arabe Unite, în timp ce guvernul Emiratelor Arabe Unite consideră și LNC ca o oportunitate de creștere a securității alimentare în țară.
Irigarea cu pivot central, o tehnică eficientă de distribuție a apei dezvoltată de fermierul american Frank Zybach în anii 1940, și care este creditată cu contribuția la refacerea terenurilor după „Dust Bowl”, este acum practicată pe scară largă în regiuni aride precum Libia, India, și EAU. Sistemul este conceput pentru a minimiza pierderile de apă prin evaporare, utilizând o combinație de aspersoare și metode de irigare prin picurare care alimentează apa dintr-un punct de pivotare din interiorul unui cerc.
Peste 90% din suprafața totală a Egiptului este deșertă, dar țara este ferm angajată să oprească deșertificarea și să-și transforme terenurile aride în teren arabil. De-a lungul deceniilor, Egiptul s-a angajat într-o serie de proiecte de împădurire și dezertificare, inclusiv utilizarea nanoclayului și formarea solului folosind compost. Între 1998 și 2020, proiectul Pădurii Serapium a înlocuit 200 de hectare (494 acri) de teren deșertic cu copaci, folosind apă de canalizare tratată. În următorii ani, guvernul speră să lanseze proiecte similare pentru a genera mai mult teren arabil.
În 2007, 11 țări de pe continentul african s-au reunit sub conducerea Uniunii Africane pentru a stabili Marele Zid Verde African. Acest mare proiect de împădurire are ca scop crearea unui coridor verde de 8.000 km lungime în Africa până în 2030. Ca rezultat al proiectului Marelui Zid Verde, Senegal a reușit să refacă 800.000 de hectare de teren degradat, Niger a plantat 149 de milioane de plante, iar Etiopia a cultivat cu succes 5,5 miliarde de plante și răsaduri pentru comunitățile locale. Cu toate acestea, la mai mult de jumătate din programul proiectului, acesta a acoperit doar 4% din aria sa țintă.
Insula Mauji, un pustiu din Assam, India a fost transformată într-o pădure productivă care se întinde pe 550 de hectare de teren, de către Jadav Payeng, care a fost supranumit omul pădurii din India. Jadav a început să planteze copaci în adolescență pentru a preveni eroziunea solului și a continuat să planteze copaci în toată regiunea Mauji în următorii 40 de ani. Recent, și-a unit forțele cu Fundación Azteca, un ONG care își propune să planteze 7 milioane de copaci în Mexic în următorii ani.
În 2019, guvernul Indiei a introdus conceptul pentru Marele Zid Verde al Indiei, un coridor verde cu o lungime de 1400 km ar fi fost dezvoltat de la Porbandar la Panipat și ar putea reface zonele uscate ale țării printr-o împădurire extinsă.
Shyam Sundar Jyani, câștigătorul Premiului UNCCD pentru Pământ pentru Viață în 2021, a plantat peste 2,5 milioane de copaci în starea uscată din Rajasthan, India. El s-a concentrat asupra plantațiilor de arbori de specii indigene și, prin intermediul campaniilor sale de bază, a inspirat mii de săteni pentru plantații de arbori în diferite zone aride din Rajasthan.

Ce se întâmplă dacă toate deșerturile devin verzi și fertile?

Dacă toate deșerturile de pe Pământ devin fertile, aceasta ar avea o serie de consecințe, atât pozitive, cât și negative pentru viața de pe pământ.

În prezent, insecuritatea alimentară este o problemă globală serioasă. Potrivit unui raport al ONU din 2019, aproximativ 750 de milioane de oameni se confruntă în prezent cu niveluri ridicate sau extreme de insecuritate alimentară. Cu suficient teren arabil, există posibilitatea ca sectorul agricol să se extindă suficient pentru a pune capăt insecurității alimentare.
Mai puține deșerturi ar putea însemna că vor fi disponibile mai multe terenuri pentru animalele din pădure și speciile de plante, ceea ce va duce la o creștere a biodiversității. Totuși, în același timp, dispariția sau reducerea speciilor bazate pe deșert ar putea duce la un dezechilibru ecologic.

Deșerturile joacă un rol esențial în reglarea temperaturii pământului, iar starea lor uscată favorizează concentrarea și formarea de minerale utile precum potasiu, borat, gips, azotat etc. Dacă toate deșerturile de pe planeta noastră dispar, atunci acest lucru ar afecta probabil negativ climatul pământului și s-ar putea pune problema disponibilității continue a diferitelor minerale.
În afară de gama vastă de specii de plante și animale care ar putea să nu supraviețuiască fără deșerturi, există 2,1 miliarde de oameni care au făcut din zonele uscate casa lor și sunt bine adaptați stilului de viață al deșertului. Astfel de comunități se pot lupta pentru existență în absența zonelor uscate și ar trebui să se adapteze noilor moduri de viață.
Pădurile au fost mult timp promovate ca un sistem natural pentru sechestrarea carbonului, ceea ce înseamnă că mai multe păduri ar putea reduce încălzirea globală. Cu toate acestea, deși copacii preiau carbon prin fotosinteză, ei emit, de asemenea, o gamă complexă de substanțe chimice, dintre care unele pot încălzi planeta. Copacii cu frunze întunecate pot crește, de asemenea, temperaturile absorbind lumina soarelui. O cercetare recentă sugerează că efectele de încălzire din păduri le-ar putea compensa parțial sau complet capacitatea de răcire.
Pădurile din locul deșerturilor ar putea aduce mai multe precipitații și o creștere a disponibilității apei dulci odată cu aceasta. Aceasta ar fi o mare ușurare pentru o cincime din populația umană care se confruntă în prezent cu deficit de apă. Cu toate acestea, acest lucru ar avea și un efect de amploare și necunoscut asupra climatului global al planetei.

Ecologizarea deșertului este o sarcină dificilă, dar experimentele efectuate în China și în alte părți ale lumii pentru a implementa reîmpădurirea deșertului la scară largă au ridicat speranța unui viitor sănătos și plin de resurse.

#desert #teren arabil #china

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.