Turcia şi Israelul, două ţări cu relaţii bilaterale complicate, au discutat despre cum pot coopera pentru a exporta gaze naturale, ţinta lor principală fiind Europa. Turcia a făcut descoperiri „istorice“ de gaze în Marea Neagră, pe care a început să le exploateze în timp record, şi importă masiv energie din Rusia, Iran şi Azerbaidjan.
Iar Israelul a accelerat dezvoltarea unui proiect de extragere de gaze naturale din largul mării Fâşiei Gaza, teritoriu instabil politic şi social, urmărind majorarea exporturilor. Gazele israeliene, dacă ar fi să ajungă în Europa, vor trece prin Turcia şi apoi prin Bulgaria. Turcia a exersat recent pentru o perioadă scurtă exporturi de gaze către Uniune folosind ca destinaţie Bulgaria, dar acum are planuri mari.
Anul acesta, unul din guvernele interimare bulgare a încheiat un acord de import de gaze cu Turcia, stârnind controverse şi teama că astfel şi gazele ruseşti îşi vor găsi din nou drumul către UE. Nu că încă nu ar ajunge. Ungaria importă combustibil de la Gazprom şi, conform contractelor, va continua să cumpere gaze ruseşti mult timp de-acum încolo (la fel fac şi Italia, Croaţia, Slovacia, Austria şi Grecia).
Dar pentru a reduce dependenţa de o singură sursă, compania naţională de energie din Ungaria tocmai a încheiat un acord cu compania naţională de gaze bulgară care-i deschide accesul la terminalele de gaze naturale lichefiate din Turcia şi Grecia, la care Bulgaria este abonată de mai mult timp. Luna trecută, aceeaşi companie naţională de energie a Ungariei a încheiat un acord cu compania naţională de gaze şi petrol a Turciei pentru a importa gaze naturale de la aceasta. Este prima dată când Turcia ar vinde gaze într-o ţară care nu-i este vecină. Exporturile prin conducte ar începe în 2024, potrivit agenţiei de presă Anadolu.
Bulgaria-Turcia este şi ruta prin care gazele azere ajung în UE, în România şi Ungaria. Consumatorii ungari au acces şi la GNL importate prin terminalul de pe insula Krk din Croaţia, devenit unul dintre cele mai solicitate din această parte a lumii. De aceea, guvernul croat vrea să extindă capacitatea de import şi procesare a unităţii, pe care au pus ochii inclusiv Germania şi Austria. Astfel, pe piaţa gazelor din sudul Europei creşte o agitaţie în care cei mai mulţi producători şi exportatori sunt state din afara UE, iar cele mai multe state UE sunt importatori, redistribuitori şi verigi în lanţul de transport.
Un rezultat al clocotului este creşterea interconectării reţelelor de gaze ale ţărilor din regiune. Dar nici în nord nu este linişte. Intenţionând să-şi întărească independenţa de energia rusă, Polonia lucrează la extinderea capacităţii de stocare a terminalului de GNL Lech Kaczynski din portul Swinoujscie, din nord-vestul ţării, scrie postul naţional de radio polonez. Staţia poartă numele unui fost preşedinte al Poloniei ucis într-un accident aviatic controversat în Rusia.
Lech Kaczynski este fratele geamăn al liderului actual al partidului de guvernământ Jaroslaw Kaczynski. De aceea se poate spune că terminalul de GNL este un simbol al libertăţii energetice. Pe la Swinoujscie au intrat în Europa printre primele „gaze ale libertăţii“, GNL importate din SUA.
Anul trecut la Swinoujscie au descărcat combustibil 58 de nave-cisternă, cu mult peste cifra de 42 avută iniţial în plan. Anul acesta sunt aşteptate să sosească 64 de tancuri de GNL, potrivit biznesalert.pl. Cantitatea astfel importată ar umple 5.362 de camioane-cisternă. Anul viitor, importurile de GNL ar umple 7.000 de camioane-cisternă.
Oficialii spun că după extinderea capacităţii de stocare, terminalul Swinoujscie ar putea deveni centrul de gaze al Europei Centrale. Polonia îşi mai construieşte şi un terminal plutitor de regazeificare a GNL la Gdansk. Unitatea ar urma să fie pornită în 2028, cu o capacitate de lucru de 58 de transporturi de GNL pe an.
Proiectul nu a scăpat atenţiei guvernului Ungariei, care a anunţat luna trecută că este interesat să importe GNL şi prin Gdansk. Polonia şi Ungaria au încheiat un acord politic în acest sens. Cu instalaţiile de la Swinoujscie extinse, cu o conductă care aduce gaze pe piaţa internă direct din apele Norvegiei şi cu terminalul de la Gdansk gata de lucru, Polonia nu doar că îşi va putea acoperi consumul intern de gaze, ci va avea suficiente gaze şi pentru export. Toate acestea par premisele venirii unei epoci de aur a gazelor naturale în Europa Centrală şi de Est. Numai că o bună parte din acordurile recente sunt politice, menite să evidenţieze relaţiile actuale dintre state. Israelul încă nu este legat prin conducte de Turcia, dar se fac demersuri în acest sens. O la fel de bună parte din acorduri sunt opace, condiţiile fiind ţinute de guverne la secret. Iar în unele cazuri, relaţiile dintre parteneri sunt volatile. Turcia importă o parte semnificativă din gaze din Iran, sursă de care este nemulţumită. Iar Iranul devine din ce în ce mai antioccidental, fiind un aliat al Rusiei în războiul comercial al acesteia cu Vestul şi în cel militar contra Ucrainei. De asemenea, planurile Rusiei de a crea un „centru de gaze“ în Turcia au intrat în impas din cauza dezacordurilor dintre părţi legate de cine îl va controla, după cum notează Reuters.
