„Vinul Moldovei 2022”: peste 200 de vinuri vor fi evaluate de un juriu format din experți locali și internaționali

29 Sept. 2022, 12:57
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
29 Sept. 2022, 12:57 // Actual //  MD Bani

În ajunul Zilei Naționale a Vinului, Vinul Moldovei se va afla în centrul atenției. În premieră, țara noastră va găzdui concursul național de degustare – „Vinul Moldovei 2022”.

La competiție s-au înscris 52 de vinării din țară cu peste 200 de mostre de vinuri produse din soiuri autohtone, (Fetească Albă, Fetească Regală, Rară Neagră, Fetească Neagră), din soiuri noi de selecție moldovenească (Viorica, Alb de Onițcani, Riton), cupaje obținute prin asamblarea cu soiuri europene, dar și băuturi alcoolice de origine vitivinicolă sau distilate de vin. Vinurile vor fi evaluate de 20 de jurați, experți naționali și internaționali care provin din opt țări (Franța, România, Marea Britanie, Bulgaria, Cehia, Slovacia și Polonia). Concursul se va desfășura în conformitate cu normele riguroase ale regulamentelor Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV).

Mostrele prezentate spre jurizare vor fi grupate în 5 categorii, conform regulamentului O.I.V: vinuri albe liniştite; vinuri roşii şi roze liniştite; vinuri efervescente albe, roşii şi roze; vinuri alcoolizate şi aromatizate; băuturi spirtoase.

Conform regulamentului OIV, doar 30% din numărul total de probe participante la concurs vor fi apreciate cu medalii, iar cele mai bune mostre de vinuri, care vor acumula peste 92 de puncte, vor avea șansa să obțină Medalia de Aur.

Vinurile participante la concurs vor fi evaluate de experți străini și locali, grupați în comisii specializate de până la 5 persoane. Zilnic, jurații vor degusta până la 50 de probe/zi de vinuri şi până la 30 de probe/zi de băuturi spirtoase, iar rezultatele sesiunii vor fi colectate și centralizate cu ajutorul unui sistem informațional automatizat.

Din juriul concursului vor face parte:

  • CINTIA COLIBABA – expert degustator, Membru Asociaţia Degustatorilor Autorizaţi din România, Doctor în viticultură și oenologie
  • DOMINIQUE TUSSEAU – oenolog, președinte al Comisiei de Oenologie la OIV.
  • JOËL ROCHARD – Inginer agronom şi oenolog, expert internaţional în viticultură şi oenologie la OIV.
  • MILOŠ MICHLOVSKÝ – expert în vinuri, doctor în ştiinţe tehnice, ameliorator.
  • TOMASZ PRANGE-BARCZYŃSKI – expert în vinuri,  redactor-șef Magazyn Wino (Polonia)
  • VLADIMIR STRIEZENEC – expert în vinuri, vinificator
  • ARINA ANTOCE – doctor, expert şi delegat MADR (Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Regionale) la OIV, comisia Oenologie
  • STANIMIR STOYANOV – Oenolog, Președinte al Uniunii Oenologilor din Bulgaria
  • VALERIU COTEA – doctor, Președinte al Comisiei de oenologie de la OIV, Președinte al Patronatului Viei și Vinului, membru al Academiei Române, Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Iaşi (IULS)
  • PAUL GUYARD – Oenolog, vinificator
  • ROBERT JOSEPH – journalist, expert international
  • CONSTANTIN OLARU – doctor în științe tehnice, președinte de onoare la Asociaţia Producătorilor de Divin şi Brandy din Moldova

Câștigătorii concursului vor fi premiați cu diplome, în data de 1 octombrie, în cadrul ceremoniei de inaugurare oficială a Zilei Naționale a Vinului. Timp de două zile, vinurile medaliate vor putea fi degustate, la standul Oficiului Național al Viei și Vinului.

Concursul „Vinul Moldovei 2022” se va desfășura pe 29-30 septembrie și este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului cu suportul partenerului strategic – USAID.

Realitatea Live

25 Feb. 2026, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Feb. 2026, 10:34 // Actual //  MD Bani

Chișinău, 28 februarie 2026 – Romanian Real Estate FORUM, cel mai mare eveniment dedicat pieței imobiliare din România, ajunge pentru prima dată la Chișinău, aducând pe aceeași scenă dezvoltatori, arhitecți, experți imobiliari și brokeri de top, într-un format axat pe analiză de piață, dialog strategic și oportunități de investiții, completat de sesiuni interactive.

Temele abordate în cadrul Romanian Real Estate FORUM

În cadrul evenimentului vor fi analizate:

  • evoluția și perspectivele pieței imobiliare din România în 2026;
  • prezentarea celor mai noi proiecte aflate în faza de presale, din zona de nord a Bucureștiului;
  • etapele și logistica achiziției imobiliare în România, cu accent pe procesele notariale, aspectele juridice, modificările legislative, aplicarea Legii Nordis și regimul TVA;
  • metode noi de finanțare, soluții oferite de instituțiile financiare din Chișinău;
  • soluții complete de mobilare „la cheie” pentru apartamente.

Romanian Real Estate FORUM își propune să creeze o legătură solidă între piețele imobiliare din România și Republica Moldova, deschizând noi perspective de colaborare și investiții transfrontaliere.

Acces direct la nordul Bucureștiului, printr-un parteneriat strategic

Prin intermediul Proimobil și North Bucharest Investments, două companii aflate sub aceeași viziune strategică, investitorii beneficiază de acces direct la piața imobiliară din nordul Bucureștiului – cea mai dinamică și valoroasă zonă a Capitalei.

Abordarea integrată acoperă toate etapele investiției, de la consultanță imobiliară specializată și selecția riguroasă a proiectelor, până la soluții moderne de finanțare, adaptate atât investitorilor locali, cât și celor din Republica Moldova. Portofoliul actual depășește 70 de proiecte imobiliare cu potențial ridicat, atent poziționate în zone cu cerere constantă și perspective clare de apreciere.

Astăzi, cu un avans de pornire de aproximativ 15%, în funcție de tipul activului și strategia aleasă, investițiile pot genera randamente totale estimate între 12% și 20%, într-un cadru bine fundamentat și predictibil.

Detalii eveniment

Locație: Digital Park, Chișinău, str. Mihai Viteazul 15

Data: 28 februarie 2026

Ora: 10:00

Rezervări și informații: 060 222 394