​​​​​​​ANRE a aprobat certificarea operatorului sistemului de transport al gazelor naturale SRL„Vestmoldtransgaz”

06 Sept. 2021, 11:50
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Sept. 2021, 11:50 // Actual //  MD Bani

La data de 03.09.2021, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), a fost finalizată procedura de certificare a operatorului sistemului de transport al gazelor naturale SRL „Vestmoldtransgaz” conform modelului „Separării proprietății”, se arată în cadrul unui comunicat de păresă al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

SRL „Vesmoldtransgaz” este primul operator al sistemului de transport care a finalizat cu succes procedura de Certificare în cadrul căreia se examinează respectarea de către operatorul sistemului de transport a cerinţelor privind separarea şi independenţa acestuia, precum şi a altor cerinţe relevante impuse operatorului sistemului de transport prin lege.

Scopul de bază a certificării este asigurarea separării și independenței operatorului sistemului de transport în raport cu întreprinderile care produc sau furnizează gaze naturale, precum și independența persoanelor care controlează operatorul sistemului de transport în vederea garantării excluderii de comportamente și de practici discriminatorii în raport cu utilizatorii de sistem sau categoriile de utilizatori de sistem, evitând, în special, discriminarea în favoarea întreprinderilor înrudite.

Anterior, la 2 martie 2021, Consiliul de Administrație al ANRE a emis hotărârea de Certificare provizorie a SRL „Vestmoldtransgaz”, operator care deține gazoductul „Iași-Ungheni-Chișinău”.

După examinarea de către Secretariatul Comunităţii Energetice pe parcursul a 4 luni a documentelor şi informaţiilor care au stat la baza emiterii certificării provizorii, conform procedurii stabilite de art. 36 din Legea nr. 108 din 27.05.2016, Secretariatul Comunităţii Energetice a prezentat Avizul său cu privire la îndeplinirea de către operatorul sistemului de transport a condiţiilor de certificare, recomandând Agenției să solicite ca SRL „Vesmoldtransgaz” să prezinte o foaie de parcurs detaliată cu etapele ulterioare, care să conducă la o operațiune comercială completă către 1 octombrie 2021.

Astfel, Agenția menționează că a ținut cont de toate recomandările SCE în procesul de elaborare și aprobare a Hotărârii cu privire la cerificarea OST al gazelor naturale SRL „Vestmoldtransgaz”. Hotărârea respectivă va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Obligația privind certificarea operatorilor sistemelor de transport a gazelor naturale este stabilită prin Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale, pentru statele membre ale Tratatului de instituire a Comunității Energetice și transpusă în Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale.

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 10:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 10:44 // Actual //  Ursu Victor

Actuala formă de organizare a administrației publice locale din Republica Moldova este profund ineficientă și împovărătoare pentru buget, a declarat fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, în cadrul emisiunii „Contrasens” a publicației ZIUA.

Potrivit lui Ciocan, structura administrativă actuală generează costuri excesive, în condițiile în care foarte puține primării reușesc să se autofinanțeze. El a afirmat că, potrivit studiilor la care a avut acces și la care a participat, doar două primării din cele 898 existente, Chișinău și Bălți,  își pot acoperi cheltuielile administrative din veniturile proprii.

„Nu vorbim despre investiții sau dezvoltare, ci strict despre cheltuieli administrative, facturi și salarii”, a subliniat fostul șef al CEC.

Ciocan a atras atenția și asupra fragmentării excesive a administrației locale, menționând că există numeroase localități unde primarii sunt aleși în turul doi cu aproximativ 100 de voturi, ceea ce, în opinia sa, indică probleme structurale serioase.

Fostul oficial a pus situația actuală pe seama unor tendințe de durată, precum dezindustrializarea de după independență, migrația masivă și îmbătrânirea populației. În multe localități rurale, a spus el, activitatea economică este minimă, locurile de muncă lipsesc, iar producția locală este redusă, cu excepția parțială a sectorului agrar.

În acest context, Ciocan consideră că statul trebuie să intervină pentru modernizarea administrației publice și pentru reorganizarea administrativ-teritorială, astfel încât serviciile publice să fie mai eficiente.

El a avertizat că, dacă după alegerile din 2027 nu vor fi operate schimbări, Republica Moldova riscă să fie nevoită să mențină „acest sistem monstru” încă patru ani, din cauza constrângerilor procedurale și a normelor internaționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!