Cine sunt oamenii care conduc lumea?

18 Ian. 2025, 10:23
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Ursu Victor
18 Ian. 2025, 10:23 // Uncategorized //  Ursu Victor

Alice Weidel, liderul partidului german de extremă dreapta AfD şi candidatul oficial la funcţia de cancelar, este un paradox. Deşi ea a câştigat teren pe scena politică din Germania prin discursul său extremist şi a promisiunilor cu iz suveranist, Weidel a lucrat la Goldman Sachs, cea mai puternică bancă de pe Wall Street şi totodată o emblemă a tot ce este opusul suveranismului, scrie Financial Times.

Weidel, în vârstă de 45 de ani, nu se încadrează în stereotipul politicianului de extremă dreapta. Ea este căsătorită cu producătoroarea elveţiană de filme Sarah Bossard, cu care locuieşte împreună cu cei doi copii adoptaţi în Elveţia. După absolvirea facultăţii, a lucrat ca analist pentru Goldman Sachs şi Allianz în Frankfurt, iar mai târziu a scris o teză de doctorat despre sistemul de pensii chinez.

De când a preluat frâiele AfD, Aliece Weidel a scris istorie. Partidul s-a clasat pe locul al doilea la alegerile europarlamentare din iunie, iar toamna trecută a obţinut până la 33 % din voturile germanilor în contextul alegerilor regionale, în ciuda acuzaţiilor care planează asupra unor membri de rang înalt din partid. Ei sunt acuzaţi de spionaj şi colaborarea cu state precum Rusia şi China.

Sondajele sugerează acum că AfD – care este împotriva musulmanilor, atacă cultura „woke” şi doreşte ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei – este pe cale să obţină primul său loc doi în alegerile parlamentare din 23 februarie, cu un procent record de 20 % din voturi.

Analiştii o văd pe Weidel ca pe o încercare a partidului de a da o faţă umană extremismului de dreapta într-o ţară care nu a uitat trecutul nazist şi nu vrea să îl repete.

Cu toate acestea, încercarea AfD a dat greş în timpul discursului lui Weidel de la Riesa, unde a făcut apel la cei mai loiali susţinători şi membri de partid şi unde a criticat „gloata de stânga”, care a întârziat începerea conferinţei cu două ore.

Ea a folosit şi îmbrăţişat în discursul său termenul extrem de controversat de „remigraţie”, promiţând „deportări pe scară largă ale imigranţilor”şi evocând o serie de atacuri comise în ultimii ani de migranţi şi solicitanţi de azil.

În cea mai recentă încercare a partidului de a face referire la epoca nazistă fără a încălca legea, un alt şef regional al partidului a încurajat mulţimea să scandeze „Alice für Deutschland” – un joc de cuvinte care face referire sloganul interzis „Alles für Deutschland”, care înseamnă „totul pentru Germania”.

Cei care au cunoscut-o pe Weidel în perioada în care a lucrat în domeniul finanţelor, în urmă cu două decenii, nu reuşesc să o asocieze cu liderul de extremă dreapta de astăzi.

Jim Dilworth, un bancher american care locuieşte în Germania şi care a lucrat cu ea la Goldman şi, ulterior, la Allianz Global Investors, a declarat că, la acea vreme, Weidel nu afişa opinii de dreapta. „Cel mai „radical” aspect al opiniilor sale a fost scepticismul faţă de euro ca monedă comună”, a spus el.

Dilworth a adăugat că, atunci când el şi-a exprimat mai târziu surprinderea faţă de decizia ei de a se alătura AfD, ea i-a spus că „mi-ar lua 20 de ani” să fac acelaşi progres în cadrul creştin-democraţilor de centru-dreapta.

„Deci, practic, acesta este motivul pentru care a ales acest partid. Cred că a existat o mulţime de oportunism acolo.” a mai spus Dilworth.

Analiştii şi chiar unii dintre aliaţii săi din cadrul AfD susţin că, chiar dacă partidul este pe cale să câştige şi mai multe voturi decât la alegerile din 2021, doar o parte dintre acestea sunt pe numele lui Weidel.

Alice Weidel, care este co-lider al AfD din 2019, s-a dovedit a fi şi o supravieţuitoare într-o formaţiune cunoscută pentru luptele sale interne. Surse din interior spun că a fost abilă în gestionarea flancului radical al partidului.

Indiferent de performanţele sale, partidul nu are aproape nicio speranţă de a prelua puterea la Berlin după votul de luna viitoare, din cauza „firewall-ului” ridicat de partidele principale din Germania, care au exclus toate formarea unei coaliţii cu AfD.

Dar oficialii acestuia se uită deja la următorul set de alegeri, programat pentru 2029, când speră la şi mai multă deziluzie din partea alegătorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.