Peste un milion de lei pentru antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului din partea Marii Britanii

16 Iun. 2021, 15:28
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Iun. 2021, 15:28 // Actual //  MD Bani

Marea Britanie investește 1 milion 320 mii de dolari SUA pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, crearea unor legături comerciale pe termen lung între antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului și sporirea competitivității lor în vederea stimulării și promovării exporturilor. Asistența financiară va fi valorificată până la sfârșitul anului 2023 în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), care este implementat din 2019 de PNUD, cu sprijinul financiar al Suediei.

Reprezentanții PNUD, Ambasadei Suediei și Ambasadei Marii Britanii au semnat astăzi, 16 iunie, la Chișinău un memorandum de colaborare  ce prevede participarea Marii Britanii la proiectul AdTrade cu asistență financiară adițională.

Comerțul liber, dinamic și transparent este un adevărat promotor al dezvoltării economice. Acesta creează mijloace de trai, generează locuri de muncă, asigură prosperitate. Acest proiect încurajează cooperarea între actorii sectorului privat de pe cele două maluri ale râului Nistru și oferă ajutor în sporirea comerțului cu Europa – inclusiv Marea Britanie. Exporturile spre Europa din Republica Moldova – inclusiv din regiunea transnistreană a țării – cresc în mod constant – atât în termeni absoluți, cât și drept proporție din volumul total al exporturilor din țară. Prin familiarizarea unui număr din ce în ce mai mare de ÎMM-uri cu oportunitățile de export spre vest, acest proiect lucrează cu catalizatorul dezvoltării economice al țării”, a declarat Steven Mark Fisher, Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova. 

Până în prezent, peste 600 de companii de pe ambele maluri ale Nistrului au beneficiat de asistența proiectului AdTrade oferită cu sprijinul financiar al Suediei. Dintre acestea, 26 de companii exportatoare și-au îmbunătățit competitivitatea prin adoptarea inovațiilor tehnologice și sporirea capacităților pentru extinderea tranzacțiilor în străinătate.

De asemenea, cu ajutorul proiectului AdTrade au fost lansate 21 de companii micro și mici, dintre care 14 companii conduse de femei și trei companii administrate de migranți reîntorși în țară. Aceste companii au beneficiat de un program complex de sprijin, inclusiv de asistență financiară pentru achiziționarea echipamentelor de producere, mentorat și coaching pentru faza inițială a afacerii.

De asemenea, cu asistența financiară a Suediei în cadrul proiectului AdTrade, au fost create 70 de locuri de muncă, în special pentru persoanele din grupurile social-vulnerabile, iar peste 1370 de locuri de muncă au fost menținute în contextul crizei economice cauzate de pandemia COVID-19.

În cadrul Moldova Trade Forum 2021, organizat de proiectul AdTrade cu suportul financiar al Suediei, producătorii de pe ambele maluri ale Nistrului au semnat 13 contracte de export cu partenerii din străinătate.

Asistența financiară oferită de Suedia și Marea Britanie în cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe ambele maluri ale Nistrului” (AdTrade) va contribui până la finele anului 2023 la crearea mai multor locuri de muncă, în special, pentru femei și persoane din grupuri social-vulnerabile, ceea ce va duce la îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

 

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.