Moldova, groapa de gunoi! 73% din șrotul de soia importat este modificat genetic

Republica Moldova se confruntă cu o discrepanță majoră între potențialul agricol și realitatea economică în sectorul soiei, potrivit unei analize detaliate realizate de economistul Iurie Rija. Deși cererea internă pentru șrot de soia este ridicată, în special din partea sectorului zootehnic, producția autohtonă acoperă doar 30–40% din necesarul național. Restul este completat prin importuri masive, în special din Ucraina, ceea ce vulnerabilizează economia agricolă și limitează dezvoltarea lanțului valoric intern.

În prezent, soia ocupă doar 6% din suprafața totală destinată culturilor oleaginoase, respectiv circa 30.000 ha anual, față de peste 35-40% dedicate florii-soarelui în unele regiuni. Producția anuală medie este de 40–50.000 tone, insuficientă pentru a acoperi cererea de circa 120–125.000 tone. Rezultatul? Dependență accentuată de importuri – nu doar de boabe, ci și de șrot procesat.

Sectorul zootehnic, în special porcinele, bovinele și păsările de curte, consumă anual peste 98.000 tone de șrot de soia. Fără resurse suficiente, fermierii sunt nevoiți să apeleze la surse proteice inferioare sau la șrot modificat genetic provenit din import.

Soia este o plantă exigentă, sensibilă la secetă și cu cerințe stricte privind tehnologia de cultivare. De aceea, 98% din suprafețele se regăsesc în nordul țării, unde solurile cernoziomice și irigarea oferă condiții mai bune. În 2020, din cauza secetei, s-a obținut un minim istoric de 1,1 t/ha.

Comparativ cu țările UE, Republica Moldova nu oferă niciun sprijin direct pentru această cultură. România, de exemplu, plătește 210 €/ha pentru fiecare hectar cultivat cu soia. În lipsa unor mecanisme de sprijin, soia este percepută drept o cultură riscantă.

Lipsa procesării a fost una dintre cauzele reticenței agricultorilor. Totuși, intrarea unor jucători industriali precum OLSEG-VT (Strășeni) sau BIO COMPONJ RAPS a marcat o schimbare. În 2024, peste 99% din producția de soia a fost procesată intern, cu exporturi minime de doar 845 tone, față de 8.200 tone în 2023.

În 2024, Moldova a importat peste 30.378 tone de boabe de soia – de 36 ori mai mult decât a exportat. Importurile provin în proporție de 99% din Ucraina. Deși sunt mai ieftine, cele mai multe sunt modificate genetic: în 2024, 73% din șrotul importat era OMG, iar în prima jumătate din 2025, ponderea a fost de 65%.

În același timp, șrotul moldovenesc NON-OMG este căutat pe piața europeană. În 2024, Moldova a exportat 6.963 tone, majoritatea către Austria, Elveția și România. Prețul mediu de export a fost de 15,32 lei/kg, aproape dublu față de cel de import – 8,5 lei/kg. În semestrul I din 2025, diferența a fost și mai mare: 6,5 lei/kg la import versus 16,5 lei/kg la export.

Actorii cheie din comerțul cu șrot și boabe de soia:

OLSEG-VT este liderul pieței, cu cele mai mari volume importate de boabe de soia și procesate (18.814 tone în 2024), dar și cu exporturi record la uleiul de soia.
BIO COMPONJ RAPS a dominat exporturile de șrot (3.336 tone în 2024).
VI OIL AGRO din Lipcani a intrat agresiv pe piață în 2024 și este liderul exporturilor în 2025.
La importul de șrot, în 2024 și 2025 au dominat companiile: VADCOM-PRIM, GOLDEN PIGLET, ALIONEXAGRO, FLORENI, CEREALCOM EXPORT și MARCULEȘTI-COMBI, cu o pondere de peste 80%.

Deși consumul intern este aproape inexistent, Moldova exportă tot mai mult ulei de soia. În 2024, s-a atins un record de 9.028 tone, iar în primul semestru din 2025 – 2.549 tone. OLSEG-VT a realizat 81% din aceste volume, cu piețe de desfacere în România, Bulgaria, Elveția și Grecia.

Prețurile au fost volatile: de la un vârf de 26,7 lei/kg în 2022, la un minim de 12,9 lei/kg în 2024, cu o redresare la 19,7 lei/kg în 2025.

Economistul Iurie Rija subliniază că Moldova are resursele – soluri fertile, fermieri experimentați și cerere externă – pentru a deveni un actor important în producția și procesarea de soia NON-OMG. Ce lipsește? Sprijin financiar real, infrastructură de irigare modernă și politici comerciale coerente care să încurajeze producția locală și să reducă dependența de importuri dubioase calitativ.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#soia #export #Moldova

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.