Țeparii de la TUX continuă să-i păcălească pe moldoveni după prăbușirea piramidei

10 Oct. 2025, 17:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Oct. 2025, 17:18 // Actual //  Ursu Victor

După colapsul din 7 octombrie, când piramida financiară TUX a lăsat mii de moldoveni fără economii, administratorii platformei continuă să-i manipuleze pe utilizatori prin noi scheme. Dacă inițial cereau 100 de dolari sub pretextul „plății impozitelor”, acum accesul la conturi este condiționat de o „taxă de activare” de 100 de dolari. Între timp pagina web TUX Moldova a fost suspendată.

În seara zilei de 9 octombrie, utilizatorii au primit un mesaj în care li se promitea restaurarea conturilor și a fondurilor, dar numai după autentificarea pe un nou server și plata sumei solicitate. În mesaj, administratorii TUX invocă motive precum „certificarea de conformitate pentru listarea pe burse internaționale” și „securitatea activelor utilizatorilor”.

„Retragerile, transferurile și câștigurile vor reveni la normal după autentificare”, se arată în comunicatul fals transmis victimelor, care sunt presate să finalizeze procedura în termen de 72 de ore.

Între timp, pierderile totale generate de prăbușirea TUX sunt estimate la 48 de milioane de euro, potrivit mai multor surse de pe canalele de Telegram. Platforma, care promitea câștiguri rapide de până la 4% pe zi, a atras zeci de mii de persoane din Republica Moldova.

Contactat de presă, Iurie Roșca, șeful Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice din cadrul INI, a confirmat că a fost inițiat un proces penal pe marginea acestui caz: „Există temeiuri rezonabile să credem că activitatea desfășurată de TUX reprezintă o fraudă financiară.”

Platforma a fost promovată intens pe rețelele sociale de către soții Valentin și Antonina Samoil, care apar acum în centrul scandalului. Pagina web a companiei „TUX Moldova” a dispărut, iar grupurile de pe Telegram au fost blocate, membrii nemaiputând posta mesaje. Potrivit canalului „Ungureanu 112”, în topul investitorilor figurează angajații Serviciului Vamal, câte 50 de mii de la participant.

Valentin Samoil nu este o figură necunoscută publicului. Potrivit Ziarului de Gardă, fost șef adjunct al Direcției nr. 2 Crimă Organizată din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, acesta a fost condamnat în 2018 la o amendă penală de 90 de mii de lei pentru trafic de influență.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Oct. 2026, 16:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Oct. 2026, 16:58 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova intră în anul 2027 cu un nou pachet de măsuri fiscale și vamale, care prevede majorarea unor impozite și accize, modificarea cotelor TVA, introducerea unor taxe noi și extinderea facilităților pentru anumite categorii de contribuabili. Parlamentul a adoptat pachetul de politici fiscale și vamale pentru anul viitor, iar Ministerul Finanțelor estimează că măsurile vor aduce încasări bugetare suplimentare de aproximativ 5,1 miliarde de lei. Cele mai mari venituri sunt așteptate din accize și TVA.

Potrivit documentului transmis Parlamentului și analizat de BANI.MD, una dintre cele mai importante modificări vizează accizele la carburanți. Pentru motorină este prevăzută o majorare de 20% în 2027, în timp ce accizele pentru majoritatea celorlalte mărfuri accizabile, inclusiv benzina, urmează să crească cu 10%. Majorarea accizei la motorină ar putea pune presiune asupra prețurilor la pompă, cu efecte asupra transportatorilor, agricultorilor și companiilor care utilizează cantități importante de combustibil. Totuși, creșterea accizei cu 20% nu înseamnă automat o scumpire a motorinei cu același procent, deoarece prețul final depinde și de cotațiile internaționale, cursul valutar și celelalte componente ale prețului.

Modificări importante sunt prevăzute și pentru impozitarea veniturilor persoanelor fizice. Scutirea personală anuală urmează să crească de la 29.700 la 40.020 lei, măsură care va reduce baza impozabilă pentru persoanele eligibile. În cazul contribuabililor care beneficiază de scutirea personală integrală și au suficiente venituri impozabile, creșterea acesteia ar putea însemna o economie fiscală de aproximativ 1.238 de lei anual, respectiv 103 lei lunar.

În schimb, regimul de impozitare a veniturilor din investiții devine mai strict. Cota aplicată dividendelor urmează să crească de la 6% la 8% pentru profiturile generate începând cu anul 2027. Totodată, pentru câștigurile de capital este prevăzută aplicarea cotei de 12% asupra întregului câștig impozabil, prin eliminarea reducerii de 50% a bazei de calcul.

O altă schimbare vizează sectorul HoReCa, unde cota TVA urmează să crească de la 8% la 12%. Modificarea ar putea influența prețurile serviciilor de alimentație publică și cazare, în funcție de măsura în care operatorii economici vor transfera costurile fiscale către consumatori.

Pachetul include și măsuri privind taxarea consumului de energie. Pentru gazele naturale utilizate de consumatorii casnici este prevăzută aplicarea cotei reduse de TVA de 8% pentru un consum de până la 150 de metri cubi lunar, începând cu 1 aprilie 2027. Consumul care depășește acest plafon va fi impozitat la cota standard. În cazul energiei electrice, documentul prevede păstrarea scutirii de TVA cu drept de deducere pentru primii 100 kWh consumați lunar per loc de consum.

La capitolul produse alimentare, pachetul prevede extinderea cotei reduse de TVA de 8% la ouă și carne de pasăre, precum și aplicarea cotei de 12% pentru anumite produse agricole. Modificările au provocat discuții privind impactul asupra producătorilor agricoli și asupra prețurilor de consum.
O altă noutate este introducerea unor taxe pentru bunurile procurate din magazinele online străine. Pentru coletele cu valoarea de până la 150 de euro este prevăzut un regim special de TVA, precum și o taxă de gestionare de 12 lei pentru fiecare colet. Măsura urmărește reducerea diferențelor de tratament fiscal dintre comerțul electronic transfrontalier și comercianții locali.

Noul pachet fiscal vizează și industria tutunului. Accizele la produsele din tutun sunt programate să crească cu 20% în 2027 și cu câte 15% în 2028 și 2029. Sunt prevăzute, de asemenea, taxe suplimentare pentru anumite băuturi îndulcite, băuturi energizante, lichide pentru țigări electronice și articole pirotehnice.

În premieră, proiectul introduce și accize pentru automobilele exclusiv electrice, calculate în funcție de masa vehiculului, în timp ce pentru autoturismele cu motoare cu ardere internă este prevăzută o majorare de 10% a accizelor.

Pentru mediul de afaceri, una dintre facilitățile importante este prelungirea până în 2029 a cotei zero pentru profitul nedistribuit, cu majorarea plafonului de eligibilitate de la 100 la 200 de milioane de lei. Măsura este destinată stimulării reinvestirii profitului și dezvoltării companiilor.

În același timp, pentru sectorul financiar și de asigurări este prevăzută aplicarea temporară, în anul 2027, a unei cote de 18% a impozitului pe venit, în timp ce gospodăriile țărănești urmează să fie supuse cotei de 12%, față de 7% în reglementarea anterioară.

Modificările vizează inclusiv impozitul pe avere. Pentru bunurile imobiliare cu destinație locativă este stabilit un prag de 4 milioane de lei, iar cota de 0,8% se va aplica numai asupra valorii care depășește această limită, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor, impactul bugetar pozitiv direct al pachetului fiscal va fi de aproximativ 5,1 miliarde de lei. Din această sumă, 2,7 miliarde de lei ar urma să provină din accize, 1,6 miliarde de lei din TVA și aproximativ 820 de milioane de lei din impozitul pe venit și alte măsuri fiscale.

Guvernul susține că modificările urmăresc simplificarea legislației, consolidarea veniturilor bugetare și apropierea sistemului fiscal național de normele Uniunii Europene. Totodată, autoritățile afirmă că noile reguli trebuie să stimuleze investițiile și reinvestirea profiturilor, menținând anumite facilități pentru populație și mediul de afaceri.

Dezbaterile asupra proiectului au fost însoțite de numeroase amendamente înaintate de deputați. Printre modificările acceptate de Guvern în etapa examinării amendamentelor se numără menținerea temporară a cotei reduse de TVA de 8% pentru grâu, porumb și floarea-soarelui, concomitent cu introducerea mecanismului de taxare inversă.