Sancțiuni pe hârtie, miliarde în porturi. Cum cumpără UE gazul lui Putin

Uniunea Europeană este acuzată că alimentează indirect războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, în condițiile în care Rusia a obținut aproximativ 7,2 miliarde de euro în 2025 din exporturile de gaz natural lichefiat (LNG) către statele UE, arată datele publicate de ONG-ul pentru drepturile omului Urgewald, scrie The Guradian.

Potrivit analizei, deși Bruxelles-ul s-a angajat să interzică importurile de LNG rusesc până în 2027, volumele livrate din Rusia către porturile europene nu au scăzut, în special cele provenite de la complexul Yamal LNG din Peninsula Yamal, Siberia. În 2025, peste 15 milioane de tone de LNG au fost transportate prin Arctica către Uniunea Europeană, care au generat venituri substanțiale pentru Kremlin.

Raportul arată că, în pofida reducerii drastice a livrărilor de gaze prin conducte după invazia pe scară largă a Ucrainei, ponderea UE în exporturile globale de LNG de la Yamal a crescut și a ajuns la 76,1% în 2025, față de 75,4% în 2024, al patrulea an de război.

Importurile rămân legale, iar Uniunea Europeană a evitat până acum o interdicție totală asupra LNG-ului rusesc. UE a invocat dependența energetică a Europei Centrale și de Est. Analiza indică faptul că infrastructura logistică a proiectului Yamal se bazează în mare parte pe două companii europene de transport maritim: Seapeak, cu sediul în Marea Britanie, și Dynagas. Seapeak ar fi transportat 37,3% din LNG-ul Yamal, iar Dynagas 34,3%.

Din cele 14 nave specializate de tip Arc7, capabile să spargă gheața arctică și să transporte LNG din Yamal, 11 sunt deținute de Seapeak și Dynagas. Seapeak este controlată de fondul american de investiții Stonepeak.

Marea Britanie a anunțat că intenționează să introducă în acest an o interdicție privind furnizarea de servicii maritime pentru navele care transportă LNG rusesc. Sebastian Rötters, expert în energie și sancțiuni la Urgewald, avertizează că, în pofida discursului oficial, porturile europene continuă să funcționeze ca „plămân logistic” pentru cel mai mare terminal LNG al Rusiei.

„Nu ne mai putem permite încă un an de complicitate. Nu suntem doar clienți, ci infrastructura esențială care menține acest proiect-fanion în viață. Fiecare transport descărcat într-un port european este un aport direct la bugetul de război al Rusiei”, a declarat Rötters.

Conform datelor Urgewald, portul belgian Zeebrugge a primit 58 de nave în 2025, cu 4,2 milioane de tone de LNG, în timp ce porturile chineze au primit doar 51 de nave, totalizând 3,6 milioane de tone. Franța a devenit cel mai mare importator, cu 87 de nave și 6,3 milioane de tone livrate în porturile Dunkerque și Montoir. Grupul energetic francez TotalEnergies rămâne unul dintre investitorii-cheie în proiectul Yamal LNG.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#LNG #Europa #Rusia

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.