Acuzații grave din teritoriu! Primăriile, amenințate cu tăierea finanțărilor dacă nu acceptă amalgamarea

26 Feb. 2026, 12:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Feb. 2026, 12:01 // Actual //  Ursu Victor

Circa 200 de primari din toate regiunile Republicii Moldova au lansat critici la adresa modului în care este promovată reforma administrației publice locale, avertizând asupra riscului de lichidare a primăriilor și de afectare a autonomiei locale. Poziția a fost exprimată în cadrul ședinței extinse a Consiliului de Administrare al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).

Aleșii locali susțin că procesul este grăbit și lipsit de consens, iar consultările anunțate de autorități ar fi, în realitate, „o formalitate”. Președinta CALM, Tatiana Badan, a cerut ca reforma să fie clară, etapizată și construită pe dialog real cu comunitățile.

Critici și mai dure au venit din teritoriu. Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petcov, a afirmat că Guvernul nu a reușit să asigure consensul necesar și că reprezentanții Cancelariei de Stat participă la discuții fără o strategie coerentă și fără fundamentare științifică, limitându-se la mesaje generale despre „primării puternice”.

Mai mulți edili au avertizat că primăriile sunt puse sub presiune. Primarul satului Bîrnova, Valeriu Scutelnic, a declarat că reprezentanți ai Guvernului ar transmite în teritoriu că localitățile care nu se amalgamează riscă să rămână fără finanțări. Acesta a insistat că doar populația, prin referendum, poate decide eventuale comasări.

Edilii au contestat și criteriile demografice vehiculate. Vicepreședintele CALM, Victor Gori, a ironizat pragul de populație propus: „Să înțelegem că 1500 sunt oameni, dar 1499 nu mai sunt oameni și nu mai au aceleași drepturi?”. Potrivit datelor prezentate, aproximativ 700 din cele 898 de primării au reușit deja să atragă fonduri din proiecte naționale și internaționale.

Au fost semnalate și probleme concrete generate de reforme conexe. Un primar a relatat că, după modificările din sistemul serviciilor publice, „ne rugăm să nu moară nimeni în zilele de odihnă”, deoarece certificatul de deces poate fi obținut doar luni la centrul raional.

Unii aleși locali au mers mai departe și au sugerat că problema nu este numărul primăriilor, ci structura administrativă de nivel superior. Primarul din Cîrpești, Ion Bîzu, a afirmat că Republica Moldova ar avea „prea mulți deputați și prea multe raioane, nu prea multe primării”.

În final, CALM a adoptat, cu o singură abținere, o declarație oficială prin care cere stoparea grabei în promovarea reformei, eliminarea presiunilor politice, administrative sau financiare asupra primarilor și reluarea dialogului real cu autoritățile locale. De asemenea, organizația solicită descentralizare fiscală reală și resurse adecvate pentru administrația publică locală.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Iun. 2026, 17:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iun. 2026, 17:40 // Actual //  bani.md

La Ministerul Economiei au avut loc consultări publice, pentru preluarea portofoliului turismului de către autoritate. Discuțiile s-au desfășurat cu reprezentanții asociațiilor de turism și cei ai Oficiului Național al Turismului și Consiliului Economic, ședința fiind prezidată de Eugeniu Osmochescu.

În cadrul reuniunii au fost prezentate principalele direcții de activitate, proiectele aflate în desfășurare și obiectivele strategice pentru dezvoltarea și promovarea turismului în țară.

„Un accent deosebit a fost pus pe cei doi piloni incluși în Planul Național de Creștere: majorarea cu cel puțin 30% a numărului de turiști și implementarea, până în anul 2029, a cel puțin șase programe de consolidare a capacităților pentru întreprinderile mici și mijlocii din sectorul turistic. Aceste programe vor oferi sprijin tehnic și financiar pentru adoptarea practicilor sustenabile, transformarea digitală, gestionarea eficientă a afacerilor și promovarea incluziunii sociale.

Mai mult, au fost abordate subiecte legate de valorificarea potențialului turistic al regiunilor, atragerea investițiilor, digitalizarea serviciilor și consolidarea colaborării dintre autoritățile publice și mediul de afaceri. Un alt obiectiv important îl reprezintă dezvoltarea traseelor turistice transfrontaliere și transformarea Republicii Moldova într-un hub regional atractiv pentru vizitatori”, transmite Eugeniu Osmochescu.

Oficialul precizează că, în opinia sa, domeniul are un potențial semnificativ de dezvoltare, iar eforturile comune ale autorităților și reprezentanților ramurii pot contribui la transformarea acestuia într-un „motor important al economiei naționale”.