Mai mulți bani destinați apărării Moldovei. S-a propus majorarea bugetului Instrumentului European pentru Pace

08 Mai 2026, 13:12
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Grîu Tatiana
08 Mai 2026, 13:12 // Uncategorized //  Grîu Tatiana

Kaja Kallas a propus statelor membre ale UE majorarea cu 120 de milioane de euro a bugetului Instrumentului European pentru Pace. Banii urmează să fie destinați Republicii Moldova.

Anunțul a fost făcut de șefa diplomației europene, aflată într-o vizită oficială în Republica Moldova. Kallas a punctat că, în paralel, misiunile de parteneriat ale UE vor continua să acorde sprijin țării noastre.

„Am propus statelor membre să dubleze finanțarea pentru Instrumentul European pentru Pace cu 120 de milioane de euro anual. Aceasta va fi cea mai mare asistență în cadrul instrumentului, care este oferit unei țări. Concomitent, avem și misiunile noastre de parteneriat aici, în Republica Moldova, care vor continua să sprijine toate instituțiile dumneavoastră să construiți o reziliență pe termen lung împotriva oricărei ingerințe străine. Această muncă comună ne va aduce rezultate împotriva amenințărilor hibride rusești”, a declarat Kallas.

Maia Sandu a anunțat în cadrul conferinței de presă comune cu Kaja Kallas că datorită Instrumentului European pentru Pace în Moldova au ajuns mai multe echipamente și vehicule, utilizate inclusiv în misiune de curățare a Nistrului în perioada crizei de mediu. Conform șefei statului, datorită sprijinului, în următoarele luni va fi instalat încă un radar pentru protecția spațiului aerian al țării.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.