Exporturile cresc, prețurile scad! Paradoxul grâului moldovenesc

Exporturile de grâu ale Republicii Moldova au ajuns aproape de pragul de un milion de tone în sezonul agricol 2025–2026, însă creșterea volumelor nu a fost însoțită și de o evoluție favorabilă a prețurilor, arată o analiză a economistului Iurie Rija.

Potrivit datelor analizate, în perioada iulie 2025 – aprilie 2026, Republica Moldova a exportat 980.526 de tone de grâu, cu 25% mai mult decât în aceeași perioadă a sezonului precedent, când livrările au constituit 781.029 de tone.

În pofida creșterii cantităților exportate, prețul mediu al grâului moldovenesc a scăzut la 3,65 lei/kg, cu aproximativ 20 de bani mai puțin față de sezonul anterior. În consecință, veniturile totale din exporturile de grâu au crescut doar cu 19%, până la 3,58 miliarde de lei, iar avansul a fost determinat de volumele mai mari, nu de prețuri mai bune.

Analiza arată că, spre deosebire de floarea-soarelui și uleiul vegetal, care au beneficiat de scumpiri generate de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu, grâul a rămas aproape indiferent la aceste evoluții. Ofertele mari din Rusia, Australia și Uniunea Europeană au continuat să mențină presiuni asupra cotațiilor internaționale.

Iurie Rija mai notează că aparenta majorare a prețurilor în lunile aprilie–mai nu reflectă o apreciere reală a mărfii, deoarece aproape jumătate dintre livrări au fost efectuate în baza contractelor cu transport inclus (CIF), unde statisticile includ și costurile de transport maritim.

Principalele destinații pentru grâul moldovenesc au fost Italia, România și Grecia, care au absorbit împreună 78% din exporturile totale ale sezonului. Italia a ocupat primul loc, cu peste 363 de mii de tone exportate, urmată de România cu aproape 254 de mii de tone și Grecia cu aproape 144 de mii de tone.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#Grîu #preturi #export

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.