Modificări de preț înainte de weekend: Benzina coboară ușor, motorina se scumpește cu 3 bani

11 Iun. 2026, 11:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Iun. 2026, 11:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Șoferii vor plăti mai puțin pentru benzină și mai mult pentru motorină în data de 12 iunie, potrivit noilor prețuri maxime de referință stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Astfel, prețul maxim pentru benzina COR 95 a fost stabilit la 28,71 lei per litru, în scădere cu 3 bani față de ziua precedentă.

În același timp, motorina standard se scumpește cu 3 bani și va costa cel mult 27,12 lei per litru.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

11 Sept. 2026, 13:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Sept. 2026, 13:14 // Actual //  Ursu Victor

La Drochia s-a dat „verde” infrastructurii. Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a inaugurat un semafor inteligent pe drumul R7, în apropierea autogării, într-o zonă cu trafic intens.

„Când semaforul e verde avem libertatea de a înainta. Dar, înainte de toate, asta înseamnă siguranța de a face următorul pas”, a declarat ministrul, care a transformat inaugurarea semaforului într-un adevărat manifest despre progres.

Investiția nu s-a oprit însă la cele trei culori care dirijează traficul. Proiectul include și o trecere pentru pietoni, 120 de metri de trotuar, indicatoare și marcaj rutier.

Totodată, Bolea a verificat și lucrările din cartierul Valea Curechiului, unde sunt modernizați 1,5 kilometri de drum, sunt amenajate șapte stații de transport public și urmează să fie îmbunătățit accesul auto și pietonal.

În total, investițiile anunțate depășesc 27,5 milioane de lei și ar urma să deservească aproximativ 17.000 de locuitori.

Așadar, la Drochia nu s-a inaugurat doar un semafor. S-a inaugurat, dacă e să păstrăm tonul festiv, și „libertatea de a înainta”,  cu condiția, desigur, să fie verde.

BANI.MD a scris săptămâna trecută că de la patru luni de la inaugurarea podului de la Cantemir – Fălciu niciun tren nu l-a traversat. Ministrul Bolea a declarat că CFM ar trebui să discute cu agenții economici ca să-i atragă.