Benzina și motorina sar de 30 de lei! ANRE: Războiul din Orientul Mijlociu împinge prețurile în sus

24 Iul. 2026, 11:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Iul. 2026, 11:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Șoferii vor plăti mai mult pentru carburanți în weekend. Pentru perioada 25–27 iulie, atât benzina, cât și motorina vor depăși pragul de 30 de lei pe litru, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi prețuri maxime, pe fondul scumpirilor de pe piața internațională provocate de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu.

Astfel, un litru de benzină COR 95 va costa cel mult 30,16 lei, cu 27 de bani mai mult decât în prezent, iar motorina standard va ajunge la 30,29 lei/litru, în creștere cu 49 de bani.

Potrivit ANRE, scumpirile sunt generate de perturbările în transportul maritim prin Strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute pentru exportul de petrol la nivel mondial.

„Perturbările raportate în transportul maritim prin Strâmtoarea Hormuz au determinat o majorare a cotațiilor internaționale pentru produsele petroliere, indicator care influențează direct procesul de formare a prețurilor pe piața internă”, precizează ANRE.

Autoritatea mai arată că, de la reluarea acțiunilor militare din Iran, cotația petrolului Brent a urcat până la 100 de dolari pe baril, ceea ce reprezintă o creștere de 37% sau 27 de dolari pe baril, potrivit datelor Reuters.

În același timp, cotațiile Platts au crescut cu 15,7% la benzină și cu 20,6% la motorină, evoluții care se reflectă direct în prețurile din Republica Moldova, țară care importă integral produsele petroliere.

„Având în vedere faptul că Republica Moldova este dependentă în totalitate de importurile de produse petroliere, aceste fluctuații externe influențează și nivelul prețurilor de comercializare cu amănuntul pe piața internă”, mai subliniază ANRE.

Instituția afirmă că va continua să monitorizeze evoluțiile de pe piețele petroliere internaționale și susține că actualul mecanism de stabilire a prețurilor este unul transparent și asigură formarea corectă a tarifelor la pompă.

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.