Cine a pus mâna pe porumbul Moldovei! Două companii controlează aproape jumătate din exporturi

15 Sept. 2026, 09:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Sept. 2026, 09:40 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Exporturile de porumb ale Republicii Moldova au rămas la un nivel modest în lunile iulie–august 2026, perioadă care, în mod tradițional, nu este una activă pentru comerțul cu această cultură. Potrivit unei analize realizate de economistul Iurie Rija, în cele două luni au fost exportate 24.944 de tone de porumb, cu 24% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, când volumul s-a ridicat la 20.044 de tone.

În același timp, prețul mediu de export a continuat tendința ascendentă din ultimii ani și a ajuns la 4,34 lei pentru un kilogram, cel mai ridicat nivel înregistrat din 2023 încoace.

Economistul precizează că volumele exportate în iulie și august reprezintă, în mare parte, ultimele stocuri ale sezonului agricol 2025/2026. În total, în perioada octombrie 2025 – august 2026, Republica Moldova a exportat aproximativ 375.000 de tone de porumb.

Cei mai mari doi exportatori în lunile iulie–august au fost „OROM-IMEXPO” SRL, cu 6.208 tone, echivalentul a circa 25% din total, și „RUSAGRO-PRIM” SRL, cu 5.154 de tone, sau 21%. Împreună, cele două companii au asigurat peste 45% din întregul volum exportat în această perioadă.

În clasamentul exportatorilor urmează „ANVAR-COM” SRL, cu 4.080 de tone, „AVVATERRA-SM” SRL, cu 3.514 tone, și „ANCOM-AGRO” SRL, cu 3.126 de tone.

Libanul a fost principala destinație pentru porumbul moldovenesc în lunile iulie–august 2026. Pe această piață au ajuns 12.519 tone, adică peste jumătate din totalul exporturilor din perioada analizată. Prețul mediu pentru livrările către Liban a fost de 4,44 lei/kg.

Pe locul al doilea s-a situat Ucraina, cu 4.172 de tone, reprezentând aproximativ 17% din total. Potrivit lui Iurie Rija, aceste livrări nu înseamnă însă că porumbul a fost destinat consumului pe piața ucraineană.

„În realitate, porumbul moldovenesc ajunge în Ucraina prin portul Reni, de unde este reexpediat mai departe, pe cale fluvială sau maritimă, către alte destinații”, explică economistul.

Mai mult, exporturile către Ucraina au avut loc exclusiv în prima săptămână a lunii iulie, într-o perioadă în care ruta logistică prin Reni încă funcționa. Ulterior, acest traseu a fost afectat de blocajele logistice semnalate în regiune.

Alte destinații importante pentru porumbul moldovenesc au fost Turcia, cu 3.729 de tone, și Grecia, cu 3.126 de tone.

Datele arată că, deși volumul exporturilor din iulie–august a fost mai mare decât anul trecut, ritmul rămâne unul redus, specific finalului de sezon, în timp ce prețul mediu de export continuă să urce.

16 Sept. 2026, 12:12
 // Categoria:  // Autor:  bani.md
16 Sept. 2026, 12:12 //  //  bani.md

În anul în care Ziua Națională a Vinului marchează 25 de ani, AlcoMarket și Oficiul Național al Viei și Vinului lansează un nou format de parteneriat, creat pentru a extinde susținerea Vinului Moldovei și pentru a implica retailul mai activ în promovarea uneia dintre industriile emblematice ale Republicii Moldova.

AlcoMarket primește statutul de „Partener Retail Oficial al Zilei Naționale a Vinului 2026”. Campania comună se va desfășura în perioada 15 septembrie – 15 octombrie, iar ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului va avea loc pe 3 și 4 octombrie 2026.

Inițiativa mediului de afaceri în susținerea industriei vitivinicole

Inițiativa acestei colaborări a venit din partea AlcoMarket. Compania a propus ONVV ca, în anul aniversar, comunicarea Zilei Naționale a Vinului să fie completată cu un nou element: o continuare amplă în retail, înainte și după evenimentul propriu-zis.

Pentru AlcoMarket, acest parteneriat nu are doar o dimensiune comercială. Vinificația este una dintre industriile care contribuie la economia, imaginea internațională și identitatea Republicii Moldova. Din acest motiv, compania consideră că susținerea Vinului Moldovei trebuie să fie o responsabilitate comună a producătorilor, instituțiilor publice și a operatorilor comerciali care lucrează cu această categorie, inclusiv retailul.

AlcoMarket este primul retailer care implementează, împreună cu ONVV, acest format de parteneriat în cadrul Zilei Naționale a Vinului și își asumă o campanie proprie, finanțată din resursele companiei, pentru promovarea Vinului Moldovei pe durata unei luni.

„De mulți ani vindem vin moldovenesc și creștem împreună cu această industrie. De aceea, ni se pare firesc nu doar să beneficiem de dezvoltarea ei, ci și să contribuim la promovarea ei. Ziua Națională a Vinului marchează anul acesta 25 de ani, iar noi am vrut să avem o contribuție la această ediție aniversară. Am venit către ONVV cu inițiativa de a pune la dispoziție magazinele, audiența și canalele de comunicare AlcoMarket pentru susținerea Vinului Moldovei”, Dl Mihai POP, director general Business Market (“AlcoMarket”)

Un nou model de colaborare între ONVV și retail

Parteneriatul nu se limitează la prezența logo-ului AlcoMarket în materialele evenimentului. Rețeaua dezvoltă o campanie proprie de o lună și pune la dispoziția proiectului infrastructura sa de retail, alcomarket.md, comunicarea digitală, social media, outdoor și alte canale media.

În magazine vor fi implementate materiale speciale de comunicare și expuneri tematice dedicate produselor moldovenești. Astfel, Ziua Națională a Vinului primește o continuare în locul în care consumatorul întâlnește zilnic vinul moldovenesc și ia decizia de cumpărare.

Modelul reunește, în jurul aceleiași categorii naționale, expertiza ONVV, contribuția producătorilor și capacitatea de comunicare și distribuție a retailului. Pentru AlcoMarket, aceasta este o formă concretă prin care mediul de afaceri poate susține o industrie importantă pentru țară.

„Businessul este parte a industriei vinului nu mai puțin decât producția sau HoReCa. Dacă vrem ca Vinul Moldovei să devină mai puternic, fiecare participant din acest lanț trebuie să contribuie. Suntem mândri că am fost primii care au propus și au pus în practică, împreună cu ONVV, un asemenea model în retail”, Dorin POPA, director rețea AlcoMarket

De la evenimentul național la contactul de zi cu zi cu consumatorul

Campania va include și o componentă de informare care îi va ajuta pe consumatori să descopere mai ușor diversitatea Vinului Moldovei: soiuri locale, vinuri din diferite regiuni, produse cu IGP, spumante și divinuri.

Această componentă este însă un instrument al proiectului, nu scopul său principal. Miza parteneriatului este mai largă: folosirea resurselor unui operator comercial important pentru susținerea interesului față de vinificația moldovenească și pentru extinderea impactului Zilei Naționale a Vinului pe durata unei luni.

„Aniversarea de 25 de ani a Zilei Naționale a Vinului este un moment potrivit nu doar pentru a privi la drumul parcurs de sectorul vitivinicol, ci și pentru a dezvolta noi forme de promovare. Industria vinului îi aduce împreună pe producători, instituții, HoReCa, retail și consumatori. Implicarea retailului în comunicarea Vinului Moldovei este, în acest sens, o evoluție firească. Salutăm inițiativa AlcoMarket de a susține Ziua Națională a Vinului cu propriile resurse și de a continua comunicarea direct în locul în care consumatorul întâlnește zilnic vinul moldovenesc”, Ștefan Iamandi, Director Oficiul Național al Viei și Vinului

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului va avea loc pe 3 și 4 octombrie 2026. Campania AlcoMarket se desfășoară în perioada 15 septembrie – 15 octombrie.

Descoperă Vinul Moldovei la AlcoMarket.
Suntem aproape.