Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, respinge avertismentele industriei cărnii cu privire la reducerea cotei TVA la 8% pentru carnea de pasăre și susține că măsura nu ar crea riscuri pentru producătorii autohtoni și nici nu ar stimula importurile.
Întrebată despre criticile potrivit cărora egalarea cotei TVA pentru carnea de pasăre locală și cea de import ar putea favoriza produsele aduse din exterior, inclusiv din Ucraina, Belous a declarat că Ministerul Finanțelor nu vede, în prezent, un asemenea pericol.
„La moment nu vedem vreun risc”, a declarat ministrul Finanțelor.
Potrivit Victoriei Belous, diferența de cotă nu ar reprezenta un stimul suficient pentru creșterea importurilor, în condițiile în care atât carnea produsă în Republica Moldova, cât și cea adusă din exterior ar urma să fie taxate identic.
Ministrul a respins și îngrijorările privind apariția unui dezavantaj pentru producătorii autohtoni de carne de pasăre. Ea a explicat că, în cazul cărnii procesate, se va aplica aceeași cotă de TVA de 8%, indiferent dacă marfa provine de la un producător local sau din import.
În ceea ce privește riscul acumulării unor sume mari de TVA spre restituire, în situația în care păsările vii ar fi procurate cu o cotă mai mare, iar carnea ar fi comercializată cu TVA de 8%, Belous spune că întreprinderile dispun de mecanisme pentru gestionarea acestor dezechilibre.
Potrivit ministrului, companiile care nu reușesc să consume debitul TVA prin operațiunile curente au inclusiv posibilitatea restructurării activității, iar în majoritatea cazurilor nu ar trebui să ajungă la acumularea unor sume foarte mari în contul TVA.
Eugeniu Salcuțan, reprezentant al Patronatului întreprinderilor procesatoare de carne, a declarat în cadrul consultărilor publice asupra proiectului de simplificare a legislației fiscale și vamale că noua schemă „ascunde riscuri majore” pentru sector.
Una dintre principalele obiecții formulate de industrie este că reducerea TVA la 8% se va aplica inclusiv cărnii de pui importate, ceea ce, în opinia procesatorilor, ar avantaja indirect producătorii externi.
Potrivit datelor prezentate de Salcuțan, piața cărnii de pasăre depinde de importuri în proporție de aproximativ 31%, în timp ce sectorul cărnii de porc asigură circa 89% din producția internă, dar ar urma să rămână taxat cu TVA de 20%.
„Noi subvenționăm importurile din bani publici”, a afirmat reprezentantul patronatului, susținând că diferența de taxare dintre carnea de porc și cea de pasăre ar putea crea un dezechilibru artificial pe piață.
Industria mai avertizează asupra riscului acumulării TVA spre restituire. Dacă păsările vii sunt procurate cu TVA de 20%, iar carnea rezultată este vândută cu 8%, abatoarele ar putea acumula constant sume de recuperat de la stat.
Procesatorii susțin, de asemenea, că reducerea TVA la carnea de pui nu garantează automat o scădere a prețurilor de la raft și cer, în schimb, o schemă fiscală uniformă, care să nu creeze diferențe între diferitele categorii de carne și între producătorii locali și importatori.
