BNM vede un nou val de scumpiri! Inflația, revizuită în sus pentru iarnă și începutul lui 2027

17 Sept. 2026, 13:25
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
17 Sept. 2026, 13:25 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Națională a Moldovei avertizează asupra intensificării presiunilor inflaționiste și și-a revizuit în sens ascendent evaluarea riscurilor pentru trimestrul IV 2026 și prima jumătate a anului 2027. Inflația anuală a ajuns în august la 6,96% și a depășit limita superioară a coridorului țintit de banca centrală.

Potrivit BNM, inflația a accelerat cu 0,62 puncte procentuale față de luna iulie și s-a plasat peste intervalul de variație de ±1,5 puncte procentuale în jurul țintei de 5%.

Cu toate acestea, creșterea prețurilor din august a fost mai redusă decât anticipase BNM în Raportul asupra inflației publicat în aceeași lună. Explicația ține în principal de prețurile reglementate, după ce ajustarea tarifului la gazele naturale a fost întârziată.

Riscurile pentru perioada următoare se amplifică însă. BNM arată că presiunile vin atât din exterior, prin creșterea prețurilor la energie, produse alimentare și materii prime, cât și din interiorul economiei, unde consumul este susținut de majorarea veniturilor disponibile ale populației.

Banca centrală estimează acum riscuri mai mici pentru inflație în trimestrul III 2026 față de prognoza din august, dar o deteriorare a perspectivelor în trimestrul IV și în prima jumătate a anului 2027.

Unul dintre principalele pericole vine din sectorul energetic. De la începutul lunii septembrie, potrivit BNM, prețurile petrolului Brent și ale gazelor naturale Dutch TTF au continuat să crească, pe fondul reluării ostilităților dintre SUA și Iran. Volatilitatea piețelor energetice amplifică riscul ca scumpirile externe să fie transmise ulterior în prețurile din Republica Moldova.

Presiuni suplimentare pot veni și din zona alimentelor. Episoadele de temperaturi extreme din Europa, problemele logistice din Strâmtoarea Ormuz și riscurile asociate fenomenului El Niño au determinat revizuirea în sus a ipotezelor privind evoluția prețurilor alimentare internaționale.

În același timp, cererea internă rămâne puternică. Fondul de salarizare a crescut cu 12% în termeni nominali în trimestrul II, iar transferurile de bani către persoanele fizice au avansat cu 20,88% în iulie față de aceeași lună din 2025. Comerțul cu amănuntul a crescut, la rândul său, cu 15,7% în primele șapte luni ale anului.

BNM avertizează că traiectoria inflației rămâne dependentă și de momentul și amploarea ajustării tarifelor reglementate, inclusiv cele din sectorul energetic, dar și de recolta agricolă din anul viitor, consum, remiteri, investiții, finanțarea externă și politica fiscală.

Pentru a reduce presiunile asupra prețurilor și a readuce inflația către ținta de 5%, BNM a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual. Banca centrală spune că măsura urmărește inclusiv stimularea economisirii în detrimentul consumului și limitarea efectelor secundare ale șocurilor de ofertă.

În precedentul Raport asupra inflației, BNM spunea că valul scumpirilor ar urma să se intensifice în ultimele luni ale anului. Banca Națională a Moldovei (BNM) prognoza că rata anuală a inflației va urca de la 7,7% în trimestrul III la 9,2% în trimestrul IV 2026, potrivit Raportului asupra inflației din august.

29 Oct. 2026, 11:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
29 Oct. 2026, 11:43 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova introduce reguli noi pentru comercializarea, înmatricularea și exploatarea tractoarelor și a altor vehicule agricole și forestiere. Parlamentul a votat în lectura a doua un proiect de lege care prevede obligativitatea omologării acestora și deținerii unui certificat de conformitate. Noile cerințe vor viza inclusiv tehnica agricolă importată, în condițiile în care 76% dintre tractoarele și utilajele aduse în țară provin din China și Japonia.

Potrivit comunicatului Parlamentului, inițiativa a fost elaborată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind siguranța vehiculelor agricole și forestiere.

Astfel, tractoarele, remorcile, mașinile interschimbabile tractate și componentele acestora vor putea fi introduse pe piață, înmatriculate sau date în exploatare doar dacă sunt omologate și însoțite de un certificat de conformitate.

Documentul va confirma că tehnica agricolă respectă cerințele privind siguranța în funcționare, protecția mediului și securitatea la locul de muncă. Vehiculele trebuie să fie proiectate și construite astfel încât să reducă riscul de accidentare a operatorilor și a altor persoane implicate în activitățile agricole sau forestiere.

Datele statistice prezentate de autorități arată că aproape jumătate dintre tractoarele și utilajele agricole importate în Republica Moldova, respectiv 47%, provin din China. Japonia deține o cotă de 29%, în timp ce doar 13% dintre importuri sunt realizate din statele membre ale Uniunii Europene.

Prin urmare, noile reguli vor avea o importanță deosebită pentru importatorii de tehnică agricolă din afara spațiului comunitar, care vor trebui să asigure respectarea cerințelor de omologare.

Totuși, legea prevede și mecanisme pentru evitarea procedurilor repetate. Vehiculele care dețin deja omologări acordate în baza regulamentelor CEE-ONU, recunoscute de Republica Moldova, nu vor trebui să treacă din nou prin întregul proces.

Mai mult, la examinarea proiectului în lectura a doua, deputații au introdus o prevedere prin care vor fi recunoscute și omologările acordate în Uniunea Europeană, fără repetarea verificărilor.

O altă modificare importantă vizează tractoarele și utilajele second-hand. Pentru vehiculele individuale, inclusiv cele la mâna a doua, remorci, tractoare cu șenile și tractoare cu destinație specială, va exista o procedură simplificată de omologare.

Vehiculele care vor obține certificarea prin această procedură vor putea fi utilizate doar pe teritoriul Republicii Moldova.

Pentru aplicarea noilor prevederi, Guvernul urmează să desemneze sau să instituie autoritatea responsabilă de omologare, precum și structura care va supraveghea piața. Totodată, va fi necesară dotarea și acreditarea unui serviciu tehnic capabil să efectueze verificările corespunzătoare.

Costurile implementării reformei sunt estimate la aproximativ 3,46 milioane de lei, bani care vor proveni din bugetul de stat și din asistența tehnică externă disponibilă.

Deși proiectul a fost votat în lectura finală, noile obligații nu vor deveni aplicabile imediat. Legea urmează să intre în vigoare la 48 de luni de la publicarea în Monitorul Oficial, oferind autorităților și operatorilor economici o perioadă de patru ani pentru pregătirea implementării.