Elon Musk a ridicat Tesla în aer: noul Roadster sare peste mașini și merge cu roțile în sus

16 Oct. 2026, 15:17
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Oct. 2026, 15:17 // Actual //  Grîu Tatiana

O mașină care urcă pe rampă cu roțile în sus, se desprinde de sol și sare peste alte automobile: Tesla a prezentat noul Roadster într-o demonstrație organizată în Texas. Elon Musk susține că prototipul poate accelera de la 0 la aproximativ 97 km/h în doar 0,81 secunde, iar producția ar urma să înceapă în 2028.

Prezentarea a avut loc pe 15 octombrie, la centrul de testare SpaceX din McGregor. Automobilul electric, dezvoltat prin colaborarea celor două companii conduse de Musk, a urcat pe o rampă curbată, s-a deplasat cu roțile în sus, apoi s-a desprins și a revenit pe sol cu ajutorul propulsoarelor. Într-o altă manevră, a sărit peste mai multe vehicule parcate, executând o rotație în aer.

Pentru a se menține pe rampă, prototipul folosește un sistem de aspirație amplasat sub caroserie. Potrivit reprezentanților Tesla, acesta generează suficientă forță pentru ca automobilul să rămână lipit de suprafață chiar și atunci când este răsturnat. Propulsoarele dezvoltate cu tehnologie SpaceX îi permit apoi să controleze manevrele în aer.

Sistemul utilizează aer comprimat la presiune ridicată, evacuat prin zece duze. Demonstrația s-a desfășurat fără șofer la bord, din motive de siguranță. Înaintea testului, Musk a avertizat publicul că reușita nu era sigură: „Succesul nu este garantat”.

Tesla a prezentat și o înregistrare în care Roadster ajunge de la 0 la 60 de mile pe oră, echivalentul a circa 97 km/h, în 0,81 secunde. Cifra reprezintă rezultatul anunțat de companie pentru prototipul demonstrat, fără o verificare independentă prezentată odată cu testul.

Deși Musk îl promovează drept o „mașină zburătoare”, manevrele arătate sunt salturi și deplasări scurte prin aer. Roger Connor, specialist în istoria aviației la Smithsonian, a explicat că asemenea demonstrații nu echivalează cu un zbor susținut pe distanțe mari.

Rămâne neclar și unde vor putea fi folosite aceste funcții. Musk a recunoscut că automobilul ar putea să nu îndeplinească cerințele pentru circulația pe drumurile publice în toate jurisdicțiile.

Producția este promisă pentru 2028, însă proiectul are deja un lung șir de amânări. Noua generație Roadster a fost prezentată inițial în 2017, cu un termen de lansare stabilit pentru 2020. După aproape nouă ani de așteptare, Tesla a revenit cu un prototip capabil de manevre aeriene, dar prețul final și specificațiile complete ale versiunilor de serie nu au fost anunțate.

16 Oct. 2026, 15:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Oct. 2026, 15:35 // Actual //  Ursu Victor

Calea Ferată din Moldova (CFM) încearcă să demonstreze că transportul feroviar de călători mai are viitor. Vineri, 16 octombrie, întreprinderea de stat a organizat o cursă de testare pe traseul Chișinău – Revaca – Sîngera cu un tren diesel modernizat. Marea provocare a specialiștilor nu a fost însă doar să pună trenul în mișcare, ci și să descopere pe ce porțiuni de cale ferată acesta ar putea circula mai repede.

Potrivit unui comunicat publicat de compania de stat, garnitura pregătită de specialiștii Depoului Chișinău a parcurs noul traseu pentru evaluarea infrastructurii și identificarea condițiilor necesare organizării circulației regulate a trenurilor de călători.

În timpul deplasării, feroviarii au examinat sectoarele de cale ferată pentru a stabili unde ar putea fi crescută viteza de circulație. Cu alte cuvinte, înainte de a promite că trenurile vor ajunge mai repede la destinație, întreprinderea trebuie să afle mai întâi unde le permite infrastructura să accelereze.

Pe lista problemelor care urmează să fie rezolvate figurează și amenajarea peroanelor pentru călători, precum și îmbunătățirea infrastructurii aferente traseului. Deocamdată, nu este clar când vor fi executate lucrările și nici când ar putea fi lansate cursele regulate.

CFM precizează că testarea face parte din procesul de evaluare a stării tehnice a infrastructurii feroviare și de identificare a măsurilor necesare pentru desfășurarea circulației în condiții de siguranță.

Întreprinderea susține că își continuă eforturile pentru dezvoltarea transportului de călători, îmbunătățirea calității serviciilor și utilizarea mai eficientă a resurselor disponibile.

Deocamdată, pasagerii interesați să călătorească pe ruta Chișinău – Revaca – Sîngera mai au de așteptat. CFM nu a anunțat un orar, durata călătoriei, frecvența curselor sau prețul biletelor.
Astfel, după o cursă de testare cu trenul modernizat, rămâne de văzut dacă inițiativa se va transforma într-o alternativă reală de transport pentru locuitorii din zonă sau dacă garnitura va rămâne, pentru o perioadă, doar dovada că pe aceste șine se mai poate circula.

Anterior, ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea declara că doritorii de a ajunge din centrul Capitalei la aeroport ar putea ajunge cu trenul și declara despre proiectul de reabilitare a stației Revaca de unde pasagerii vro vi preluați de autobuze și transportați la aeroport.