Intel va intra pe piața plăcilor video în 2022. Compania va intra, astfel, în concurență directă cu AMD ȘI NVIDIA

17 Aug. 2021, 13:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
17 Aug. 2021, 13:24 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Începând cu 2022, compania americană Intel va intra plăcilor video cu brandul Arc, care va include servicii de software și hardware.

Potrivit unui comunicat de presă Intel, prima soluție grafică din seria Arc poartă numele de cod Alchimist, cunoscută anterior ca DG2 și va fi lansată în primul trimestru al lui 2022. Gigantul a dezvăluit și numele de cod ale generațiilor viitoare sub marca Arc: Battlemage, Celestial și Druid.

Soluția grafică va fi disponibilă pe desktop, cât și pe telefonul mobil și va include plăci dedicate și integrate.

„Astăzi marcăm un moment cheie în călătoria grafică pe care am început-o acum câțiva ani. Lansarea mărcii Intel Arc și dezvăluirea generațiilor viitoare de hardware înseamnă angajamentul profund și continuu al Intel față de jucătorii și creatorii de pretutindeni. Avem echipe care muncesc incredibil pentru a ne asigura că oferim experiențe de primă clasă și fără probleme atunci când produsele vor fi disponibile, adică la începutul anului viitor”, spune Roger Chandler, vicepreședinte Intel și manager general al produselor și soluțiilor grafice pentru clienți.

Placile video Intel vor avea la bază o microarhitectură denumită Xe-HPG, care combină mai multe microarhitecturi actuale și care are avantaje precum eficiență, scalabilitate și facilități grafice avansate.

Compania susține că plăcile video Arc vor îmbunătăți calitatea imaginii, folosindu-se de inteligența artificială. Astfel, Intel va intra în concurență directă cu producători americani de procesoare AMD și NVIDIA.

07 Sept. 2026, 22:10
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Sept. 2026, 22:10 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Nivelul datoriei publice a Republicii Moldova, de aproximativ 42% din PIB, nu este în sine cea mai mare problemă pentru finanțele țării. Adevărata vulnerabilitate este costul tot mai mare al deservirii acesteia, susține Oleg Tofilat, fost director al Căii Ferate din Moldova și actual director executiv al Uniunii Transportatorilor și Drumarilor.

„Faptul că avem datorii de 42% din PIB asta nu e așa de mult. Problema e în deservirea datoriei”, a declarat Tofilat.

Potrivit acestuia, Republica Moldova a ajuns să achite aproximativ 6 miliarde de lei anual doar pentru dobânzi, o sumă pe care o consideră extrem de mare raportată la necesitățile de dezvoltare ale țării.

„6 miliarde anual pe dobânzi, asta e foarte mult”, a subliniat Tofilat.

El a comparat aceste cheltuieli cu banii alocați infrastructurii. Uniunea Transportatorilor și Drumarilor pledează pentru majorarea fondului rutier până la aproximativ 3 miliarde de lei, însă, spune Tofilat, pentru proiectele de infrastructură negocierile pot dura ani, în timp ce dobânzile la datorii trebuie achitate la termen.

Fostul șef al CFM atrage atenția și asupra ritmului accelerat în care au crescut cheltuielile pentru deservirea datoriei. Potrivit lui, dacă în jurul anului 2021 acestea erau de aproximativ 1,5 miliarde de lei, în prezent au ajuns la circa 6 miliarde de lei.

„Noi am crescut de la 1 miliard și jumătate, prin 2021, dacă nu greșesc, la 6 miliarde în 5 ani de zile. Și asta o să fie și mai rău”, a avertizat Tofilat.

O altă vulnerabilitate indicată de acesta este deficitul bugetar, estimat la aproximativ 23 de miliarde de lei. În lipsa altor surse de finanțare, această diferență dintre venituri și cheltuieli se transformă, practic, într-o datorie suplimentară pentru stat.

„Noi avem un deficit de 23 de miliarde. Asta automat înseamnă că datoria noastră crește cu 23 de miliarde”, a afirmat el.

Tofilat avertizează că problema nu se încheie odată cu exercițiul bugetar din 2026. În opinia sa, există riscul ca și în 2027 Republica Moldova să intre cu un deficit de ordinul a 20-25 de miliarde de lei, ceea ce ar însemna noi împrumuturi.

„La anul viitor, exercițiul bugetar 2027, probabil că similar ne așteaptă. Aceleași 20-25 de miliarde de deficit. Și iarăși intrăm în datorii”, a declarat Tofilat.

Acesta mai atrage atenția asupra structurii împrumuturilor interne, în special asupra celor contractate pe termen scurt de la băncile comerciale din Republica Moldova. În opinia sa, refinanțarea frecventă expune statul unor riscuri suplimentare și îl face dependent de condițiile pieței.

„Nu doar că este cu dobândă mare, dar este și pe termen scurt, de la băncile noastre. Trebuie să iei pe jumătate de an și fiecare jumătate de an trebuie să te recreditezi. Și asta e un risc”, a explicat Oleg Tofilat.

În opinia fostului director al CFM, starea finanțelor publice nu trebuie evaluată doar prin raportul dintre datoria publică și PIB. La fel de importante sunt costul acestei datorii, perioada pentru care sunt contractate împrumuturile și frecvența cu care statul este obligat să le refinanțeze, mai ales în condițiile unui deficit bugetar de ordinul zecilor de miliarde de lei.