Cei mai bogaţi 10% dintre americani deţin 89% din toate acţiunile burselor din Statele Unite

24 Oct. 2021, 10:57
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
24 Oct. 2021, 10:57 // Au Bani //  MD Bani

Cei mai bogaţi 10% dintre americani deţin 89% din toate acţiunile burselor din SUA, un număr record care evidenţiază rolul pieţei de capital în creşterea inegalităţilor din principala economie a lumii, transmite CNBC.

Între timp, cei mai bogaţi 1% au câştigat peste 6.500 de miliarde de dolari în timpul pandemiei de Covid-19, iar 90% din totalul cetăţenilor americani, aflaţi la polul opus, au obţinut 1.200 de miliarde de dolari, conform datelor Rezervei Federale.

Numărul acţiunilor şi fondurilor mutuale deţinute de cei mai bogaţi 10% a ajuns la un maxim istoric în T2/2021, în timp ce 90% dintre americani deţin circa 11% din acţiuni, de la 12% înainte de pandemie.

Piaţa americană de capital, care a crescut de aproape două ori de la declinul din martie 2020, s-a apreciat cu aproximativ 40% din luna ianuarie a anului trecut şi a reprezentat principala sursă de creare a averii în America din timpul pandemiei, dar şi principalul factor de inegalitate.

Potrivit Fed, aproape 70% din totalul câştigurilor obţinute în ultimul an şi jumătate de cei mai bogaţi americani s-au datorat acţiunilor.

Rezultatele vin în ciuda milioanelor de investitori noi care s-au orientat pentru prima dată către piaţa de capital în timpul crizei sanitare, conducând la o relativă „democratizare” a finanţelor. Platforma de trading Robinhood a înregistrat peste 10 milioane de conturi noi în ultimii doi ani şi numără peste 22 de milioane de investitori, mulţi dintre ei investind pentru prima dată.

Deşi „armada” noilor investitori pare destul de numeroasă, valoarea medie a unui cont Robinhood este de circa 4.500 de dolari. Astfel, când bursele cresc, investitorii de retail nu resimt câştigurile precum marii investitori, care au deţineri de sute de mii sau chiar milioane de dolari.

În plus, o bună parte dintre noii investitori tind să îşi vândă rapid acţiunile, sperând că vor marca profituri generoase. Deşi strategia poate crea câştiguri substanţiale, există investitori care au mai mult de pierdut prin comparaţie cu cei care aleg strategii de tip „buy & hold”.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.