Astăzi – împărat, mâine – rahat! Sturza despre Dodon: Alesul lui Dumnezeu cu parale în kuliok. Vine ceasul umilinței

24 Mai 2022, 10:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Mai 2022, 10:57 // Actual //  bani.md

Astăzi – împărat, mâine – rahat Sau «от сумы до тюрьмы – один шаг» („ot tiurmî do sumî – odin șag”), astfel a comentat fostul premier și actualul om de afaceri Ion Sturza perchezițiile de la locuința fostului președinte al Rrepublicii Moldova Igor Dodon din dimineața zile de astăzi 24 mai.

Atunci când îți dorești să devii persoană publică, trebuie să-ți asumi consecințele. Dragostea „populară” este de „moravuri ușoare”. La mulți, la foarte mulți această dragoste, de fapt, falsă, le ia mințile. E ușor să pierzi contactul cu realitatea și să te consideri alesul lui Dumnezeu. Anturajul te ajută mult. Yes, sir! Sunteți cel mai bun! Geniu carpatin! Fotolii, birouri, secretare, paznici, bucătari, pivnițe, grădini și ferme private. Și multe parale în kuliok. Pentru truselea… Numai că cel care oferă, de fapt, te detestă și te va turna la prima strigare”, a punctat fostul premier.

Omul de afaceri face referire și la fratele lui Igor Dodoon, Alexandu care are afaceri cu gunoiul în Federația Rusă. „Dar și mai seducător cântă sirenele externe. „Prietenii” cu bancheri, promouri și gunoiște la desert. Pentru? Pentru a trimite „rapoarte” și a răspunde la apel”

Și vine ceasul umilinței supreme – percheziții, arestare, judecată, confiscare, rușinea și drama copiilor, rudelor, prietenilor… De acest lucru au grijă „succesorii”. Legea junglei. A meritat ? Fiecare are răspunsul lui… E o lecție pentru azi și pentru viitor. Nimic nu e veșnic. Nimic nu poate fi ascuns. Și nu doar în politică”, a punctat fostul premier.

În dimineața zile de astăzi, 24 mai, au loc mai multe percheziţii în mai multe locaţii care îi aparţin sau îi sunt afiliate fostului preşedinte Igor Dodon.

Dodon ar fi vizat la ora actuală în şase dosare, inclusiv în „Dosarul Sacoşa”, ce a fost deschis fostului şef de stat după apariţia unor imagini în care Vlad Plahotniuc, fostul şef al Partidului Democrat i-a înmânat lui Dodon o pungă neagră în care s-ar fi aflat o sumă de bani în vederea achitării salariilor angajaţilor Partidului Socialiştilor.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

03 Feb. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Feb. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Statul întârzie achitarea despăgubirilor către doi mari agenți economici din sectorul creșterii porcilor, deși certificatele de constatare a pagubelor au fost emise, iar acțiunile în instanță ar avea drept scop tergiversarea plăților, după sacrificarea a zeci de mii de animale din primăvara anului trecut urmare a unui focar major de pestă porcină africană (PPA).

„Este vorba despre 140 de milioane la o companie și 197 de milioane la cealaltă. Nu vreau să ne legăm de sume, ci de faptul că certificatul de constatare a pagubelor a fost dat în judecată nu de agenții economici, ci anume pentru a tergiversa plata acestor bani”, a declarat într-o conferință de presă Serghei Ivanov, președintele Comisiei economie buget și finanțe.

Potrivit acestuia, cele două companii vizate asigurau aproximativ 45% din necesarul de carne de porc al Republicii Moldova, iar situația creată riscă să afecteze grav atât piața internă, cât și climatul investițional din domeniul agroalimentar.

Ivanov a atras atenția că, în paralel, importurile de carne de porc au crescut constant. „Cantitățile de carne de porc importate au crescut de la circa 6 mii de tone, anual fiind majorate cu aproximativ 500 de mii de tone. Mai mult, în 2028 urmează să fie eliminate complet cotele și taxele la import”, a menționat deputatul.

În opinia sa, mesajul transmis investitorilor este unul descurajator. „Semnalul pe care îl recepționează orice investitor sau cetățean care vrea să investească în Republica Moldova, inclusiv în creșterea porcilor, este negativ, văzând atitudinea statului față de agenții economici loviți de o asemenea nenorocire, prin neplata la timp a despăgubirilor”, a subliniat Ivanov.

Despăgubirile solicitate se ridică la 197 de milioane de lei pentru compania Porco Bello din localitatea Roșcani, și la 140 de milioane de lei pentru compania Golden Piaget din Nisporeni. Împreună, cele două întreprinderi asigurau aproape jumătate din necesarul de carne de porc de pe piața Republicii Moldova.

Doar la ferma din Roșcani, autoritățile au sacrificat 67,7 mii de porci, iar pierderile totale ale companiei se ridică la aproximativ 400 de milioane de lei, potrivit datelor prezentate de președintele Comisiei agricultură.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!