Banii de la FMI, de la centura de siguranţă, la bani pentru susținerea bugetului

08 Iun. 2022, 09:25
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
08 Iun. 2022, 09:25 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

La sfârșitul lunii mai rezervele valutare s-au cifrat la 3,554 miliarde USD cu 209,4 mil. USD mai mult față de luna precedentă, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

Majorarea rezervelor valutare ale băncii centrale au crescut urmare a creditului de la FMI în sumă de 144 mil. USD, intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate: 73,91 mil. dolari SUA și aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA: 21,38 mil. dolari SUA.

Totodată, rezervele valutare s-a redus urmare a intervențiilor nete pe piața valutară internă sub formă de vânzări de valută: 18,50 mil. dolari SUA și a plăților aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova: 13,20 mil. dolari SUA.

În octombrie 2021, activele oficiale de rezervă au înregistrat maximul istoric de 4,08 miliarde USD.

La sfârşitul anului 2020 rezervele valutare au însumat 3,7 miliarde USD, în anul 2019 – 3,05 miliarde USD în 2018 – 2,9 miliarde USD, în 2017 – 2,8 miliarde USD, în 2016 – 2,2 miliarde USD, în 2015 – 1,756 miliarde USD, în 2014 – 2,156 miliarde USD, în 2013 – 2,8 miliarde USD, în 2012 – 2,5 miliarde USD, în 2011 – 1,965 miliarde USD, iar în 2010 – 1,7 miliarde USD.

Activele oficiale de rezervă (identice cu rezervele internaţionale brute) sunt activele disponibile în orice moment şi controlate de către Banca Naţională a Moldovei în scopul finanţării directe a dezechilibrului balanţei de plăţi, pentru reglarea indirectă a dezechilibrului balanţei de plăţi prin efectuarea intervenţiilor pe piaţa valutară în scopul realizării politicii monetare şi valuatre ale Băncii Naţionale a Moldovei, precum şi în alte scopuri. Alte active valutare sunt acele active valutare, care aparţin Băncii Naţionale a Moldovei şi care nu fac parte din activele oficiale de rezervă, şi active valutare deţinute de Guvernul Republicii Moldova.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

19 Sept. 2026, 08:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Sept. 2026, 08:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova reușește să exporte de aproape trei ori mai mult vin decât România, deși are o producție mai redusă. Diferența este explicată prin strategia de promovare externă, poziționarea pe segmente premium și folosirea unui brand de țară unitar, care facilitează accesul producătorilor moldoveni pe piețele internaționale.

Anul trecut, Republica Moldova a exportat peste 117,5 milioane de litri de vinuri, inclusiv vermuturi, în valoare de peste 158 de milioane de dolari. Chiar dacă volumul total al exporturilor a fost în scădere, prețul mediu de vânzare a crescut, ceea ce indică o orientare tot mai accentuată spre produse cu valoare adăugată mai mare.

Directorul general al Oficiului Național al Viei și Vinului, Ștefan Iamandi, spune că strategia Republicii Moldova este construită pe două direcții: vinurile premium sunt promovate în piețele dezvoltate, în special în Europa, iar volumele mari din segmentul economic sunt orientate spre piețele tradiționale sau spre exporturile în vrac.

„Strategia se axează pe orientarea către segmentele premium în regiunile dezvoltate, în mare parte Europa, în timp ce volumul mare din segmentul economic este orientat pe piețele tradiționale sau cele de vrac”, explică Ștefan Iamandi.

Un rol important îl joacă și brandul de țară, care permite producătorilor moldoveni să intre pe piețele externe sub o identitate comună. Potrivit reprezentanților sectorului, acesta reduce costurile individuale de promovare, creează un context geografic clar pentru cumpărători și facilitează accesul la discuții comerciale și instituționale la nivel înalt.

Prin comparație, exporturile de vin ale României s-au ridicat anul trecut la aproape 40 de milioane de euro, de aproape trei ori mai puțin decât valoarea exporturilor realizate de Republica Moldova.

Diferența este vizibilă și în structura exporturilor. Vinurile îmbuteliate generează aproximativ 60% din valoarea exporturilor moldovenești, ceea ce arată o orientare spre produse cu marje mai mari și o prezență mai puternică pe rafturile piețelor externe.

În timp ce Republica Moldova încearcă să-și consolideze imaginea de producător de vin premium, România continuă să se confrunte pe multe piețe externe cu percepția de „vin ieftin”, ceea ce limitează capacitatea producătorilor de a obține prețuri mai mari și de a urca spre segmentele superioare ale pieței.