Costuri usturătoare la curentul achiziționat din România! Prețul mediu pentru 1 MWh – 231 euro

28 Nov. 2022, 12:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Nov. 2022, 12:56 // Actual //  bani.md

Prețul mediu ponderat pentru 1 MWh de energie electrică procurat de pe bursa din România timp de o lună a constituit 231 de euro, anunță Energocom.

De când SA Energocom a început să cumpere electricitate de pe OPCOM (compania statului creată pentru liberalizarea pieței de energie electrică), întreprinderea a achiziționat timp de o lună curent electric în valoare totală de 51,6 milioane de euro. Aceste procurări zilnice constituie 2/3 din necesarul Republicii Moldova, fiind și cele mai costisitoare achiziții din domeniu.

„Până nu demult Republica Moldova a avut acces la surse de energie ieftină, dar războiul din Ucraina și limitarea volumelor de gaze livrate Moldovei ne-a obligat să identificăm alte surse, cea mai apropiată piață fiind cea din România”, spune directorul interimar al SA Energocom, Victor Bînzari.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Pe OPCOM toate prețurile sunt transparente, adaugă Victor Bînzari. Toți producătorii de energie electrică vând cu același preț către OPCOM, iar ulterior OPCOM vinde această energie către cumpărători. Toți achită același preț pentru fiecare interval de oră.

Prețurile la OPCOM în ultimele zile sunt în creștere, la fel ca și în toate țările europene. În primul rând, sunt factori sezonieri – mai aproape de iarnă cererea este în creștere. De asemenea, războiul din Ucraina și afectarea sistemului energetic din țara vecină a perturbat prețurile din regiune.

Pentru a avea acces la piața de energie electrică din România, SA Energocom a trebuit să deschidă o sucursală, să obțină licența de trading de la ANRE România, să dețină conturi și garanții bancare în una din băncile române, să se înregistreze la piața de echilibrare, să semneze contracte cu transportatorii, să se înregistreze la platforma de rezervare a capacităților transfrontaliere și să se înregistreze la bursă. Licența obținută într-o țară UE facilitează înregistrarea pe alte piețe din țările membre. Acum SA Energocom este în procedură de a obține licență în Bulgaria, fiind totodată interesată și de alte piețe din regiune. În plus, întreprinderea caută să identifice și alți parteneri pentru semnarea contractelor bilaterale.

Până la criza energetică care a început din luna octombrie, Republica Moldova cumpăra energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan la un preț de 77 USD MW/h și din Ucraina cu 90 USD MW/h. Însă urmare a bombardamentelor rusești asupra infrastructurii critice din Ucraina și reducerii livrărilor de gaz de către Gazprom, Republica Moldova s-a reorientat pentru achiziția energiei pe piața din România.

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.