Gavrilița, atac virulent în adresa miniștrilor pentru lipsa de transparență: Anchetă disciplinară dacă se tergiversează

07 Dec. 2022, 15:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Dec. 2022, 15:18 // Actual //  bani.md

Premierul Natalia Gavrilița, în debutul ședinței Guvernului, a criticat miniștrii pentru lipsa de transparență și tergiversarea oferii informațiilor presei.

„Trebuie pus accent pe comunicare a ministerelor și a instituțiilor subordonate. Am văzut raportul la forumul mass media. Or, concluziile raportului sunt triste și vizează lipsa de transparență. Trebuie să avem o altă relație cu mass media. Vă rog ca acolo unde sunt exemple concrete că nu s-a respectat legea accesului la informație să existe anchetă disciplinară. Nu mai putem tolera cazurile solicitările mass media sunt îngropate în canalele birocratice. Să fiți pro activi. Să intrați pe site-urile care publică informații ca presa să aibă acces la informații”, a punctat Gavrilița.

Ieri, Maia Sandu a cerut public guvernului din Republica Moldova, printr-un comunicat postat pe contul său de Facebook, să vină cu explicații despre decizia surprinzătoare a vicepremierului Andrei Spînu să cedeze Transnistriei toate gazele cumpărate de la Gazprom. Este pentru prima dată când Maia Sandu înăsprește tonul în public față de guvernul condus de premierul Natalia Gavriliță și vicepremierul Andrei Spînu, guvern al partidului PAS fondat chiar de Maia Sandu.

05 Iun. 2026, 17:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Iun. 2026, 17:10 // Actual //  Grîu Tatiana

Serbia și-a asigurat prelungirea cu încă trei luni a contractului pentru livrările de gaze rusești de la Gazprom. Noul acord va fi valabil până la sfârșitul lunii septembrie, după ce actualul contract expiră pe 30 iunie.

Anunțul a fost făcut de ministra Energiei din Serbia, Dubravka Djedovic Handanovic, după o întâlnire cu șeful Gazprom, Alexei Miller, în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg.

Oficialul sârb a declarat că prelungirea este importantă pentru țară și economie, deoarece Serbia continuă să beneficieze de livrări stabile și la prețuri avantajoase. Potrivit acesteia, acordul oferă și flexibilitate în ceea ce privește volumele de gaze livrate.

Este a doua extindere consecutivă a contractului dintre Serbia și Gazprom, după ce, în luna martie, Belgradul obținuse deja o prelungire de trei luni.

În prezent, gazul rusesc acoperă aproximativ 90% din necesarul Serbiei. Totuși, autoritățile de la Belgrad încearcă să reducă dependența de Rusia prin importuri de gaze din Azerbaidjan și prin achiziții de gaze naturale lichefiate din terminalele aflate în Grecia.

Gazul rusesc ajunge în Serbia prin conducta „Balcanic Stream”, continuarea gazoductului „TurkStream”, care traversează Bulgaria și Serbia spre Ungaria.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!