Sursa nr.1 de finanțare: Diaspora a trimis mai mulți bani acasă. Sumele sunt mari

22 Dec. 2022, 11:26
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
22 Dec. 2022, 11:26 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Moldovenii au trimis acasă echivalentul a 1,592 miliarde dolari în 11 luni ale anului 2022 cu 8% mai mult față de perioada similară a anului precedent, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

În luna noiembrie moldovenii care muncesc în străinătate au trimis acasă 153,16 milioane dolari, iar suma a rămas neschimbată față de luna octombrie.

Majoritatea transferurilor au fost făcute în euro – 81% și 19,1% în dolari.

Recordul precedent a fost stabilit acum 14 ani în 2008, când volumul remitențelor a fost de 1,4 miliarde dolari. Previziunile arată că în 2022m transferurile moldovenilor vor înregistra un nou record de – 1,7 miliarde dolari.

Rolul remitenţelor în toată lumea, nu doar în Moldova, este de a finanţa consumul. Faptul că aceste remitenţe nu au contribuit în mod direct la creşterea investiţiilor, nu s-au transformat direct în investiţii, este o situaţie absolut normală pentru că factorii principali care au determinat emigrarea şi, respectiv, creşterea remitenţelor au fost de ordin social-economic, adică din cauza sărăciei, cei care au plecat nu au reuşit din surse interne să acopere acest consum. Respectiv, remitenţele în mod logic vin să compenseze această insuficienţă de venituri la nivel local.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, peste 237 mii de familii din Republica Moldova primesc bani de la rudele aflate la muncă peste hotare, iar aproape jumătate din acestea depind în totalitate de remitențe.

În prezent, estimativ, peste hotarele Republicii Moldova se află circa 1 milion de cetățeni.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Iun. 2026, 17:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iun. 2026, 17:40 // Actual //  bani.md

La Ministerul Economiei au avut loc consultări publice, pentru preluarea portofoliului turismului de către autoritate. Discuțiile s-au desfășurat cu reprezentanții asociațiilor de turism și cei ai Oficiului Național al Turismului și Consiliului Economic, ședința fiind prezidată de Eugeniu Osmochescu.

În cadrul reuniunii au fost prezentate principalele direcții de activitate, proiectele aflate în desfășurare și obiectivele strategice pentru dezvoltarea și promovarea turismului în țară.

„Un accent deosebit a fost pus pe cei doi piloni incluși în Planul Național de Creștere: majorarea cu cel puțin 30% a numărului de turiști și implementarea, până în anul 2029, a cel puțin șase programe de consolidare a capacităților pentru întreprinderile mici și mijlocii din sectorul turistic. Aceste programe vor oferi sprijin tehnic și financiar pentru adoptarea practicilor sustenabile, transformarea digitală, gestionarea eficientă a afacerilor și promovarea incluziunii sociale.

Mai mult, au fost abordate subiecte legate de valorificarea potențialului turistic al regiunilor, atragerea investițiilor, digitalizarea serviciilor și consolidarea colaborării dintre autoritățile publice și mediul de afaceri. Un alt obiectiv important îl reprezintă dezvoltarea traseelor turistice transfrontaliere și transformarea Republicii Moldova într-un hub regional atractiv pentru vizitatori”, transmite Eugeniu Osmochescu.

Oficialul precizează că, în opinia sa, domeniul are un potențial semnificativ de dezvoltare, iar eforturile comune ale autorităților și reprezentanților ramurii pot contribui la transformarea acestuia într-un „motor important al economiei naționale”.