TOPUL „rușinii”! Constructorii auto care au avut cele mai multe rechemări și retrageri în 2022

04 Ian. 2023, 11:47
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
04 Ian. 2023, 11:47 // Au Bani //  MD Bani

Ford este constructorul cu cele mai multe rechemări și retrageri și în 2022. Nu mai puțin de 67 de retrageri și recehemări a emis Ford pe parcursul anului 2022, conform datelor strânse de NHTSA (National Highway Traffic Safety Administration).

Practic, în 2022, n-a trecut o săptămână fără ca Ford să emită un recall.

Recordul negativ înregistrat de Ford a fost, probabil, și unul dintre motivele pentru care Farley a ales să fie atât de deschis cu privire la problemele pe care le traversează Ford.

„Situația în care ne aflăm nu a apărut peste noapte, iar remedierea ei este un proces de durată, unul care va dura mai mulți ani,” a spus Farley, care este probabil conștient că, în total, peste 8,6 milioane de vehicule Ford au fost afectate de rechemări în 2022 – asta în condițiile în care, în total, producătorii auto de pe piața din SUA au emis 390 de rechemări sau retrageri anul trecut.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Pe poziția a doua în acest top al rușinii se află, în mod poate neașteptat, Volkswagen, dar diferența dintre Volkswagen și Ford este considerabilă: germanii au emis 45 de „recalls” în 2022, cu doar două mai multe decât Daimler Trucks care ocupă poziția a treia.

În cazul Volkswagen, cele 45 de rechemări au afectat circa 1 milion de autovehicule, iar rechemările modelelor comerciale Daimler au afectat puțin peste 270.000 de autovehicule. Grupul Stellantis ocupă poziția a patra cu 38 de rechemări (dar care au afectat peste 3 milioane de mașini). În schimb, rivalii de la General Motors, au emis doar 30 de rechemări, însă au fost afectate multe mașini: aproape 3,3 milioane.

Motivele pentru care Ford a trebuit să-și anunțe clienții că trebuie să revină cu mașinile personale au fost dintre cele mai diverse. De pildă, în noiembrie, a fost emisă o atenționare către proprietarii de Ford Bronco Sport și Ford Escape (aproximativ 500.000 de mașini afectate) conform căreia aceștia ar trebui să treacă pe la service deoarece există pericolul apariției unor incendii la niște subansamble. Tot în noiembrie, 450.000 de Ford-uri F-150 au fost rechemate deoarece exista pericolul de cedare a ștergătoarelor. Tot în 2022 a fost afectat și Mustang-ul Mach E de probleme, anume aproape 50.000 de exemplare la care a fost detectat riscul pierderii de putere din motoarele electrice.

Realitatea Live

03 Oct. 2025, 16:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2025, 16:16 // Actual //  Ursu Victor

Vineri dimineața, în orașele Dubăsari și Grigoriopol a fost oprită furnizarea apei calde, iar în jurul orei 13:00, aceeași măsură a fost aplicată și în Tiraspol, Bender, Râbnița și Sucleia. Totodată, la stațiile PECO din regiunea transnistreană a fost sistată comercializarea gazului lichefiat, care va fi livrat exclusiv serviciilor de urgență și militare, transmite corespondentul IPN din stânga Nistrului.

Ca măsură de compensare, Centrala hidroelectrică de la Dubăsari a crescut producția de energie de la 24 la 36 de megawați. Acest lucru a fost posibil datorită unei deversări suplimentare de apă de la Centrala hidroelectrică de la Novodnistrovsk. La stație funcționează trei generatoare hidroelectrice, iar în următoarele zile nivelul Nistrului sub baraj va crește cu un metru.

Pe 2 octombrie, Tiraspolul a instituit un regim drastic de economisire a gazului, care va dura aproximativ până pe 12-13 octombrie. Potrivit lui Serghei Obolonik, așa-zisul ministru al economiei din regiune, consumatorii casnici, școlile și spitalele nu vor simți schimbări.

„După încheierea acestei perioade, toți consumatorii din Transnistria și necesitățile regiunii vor fi asigurate cu gaz în regim normal. Mă refer atât la consumatorii industriali, cât și la livrările comerciale, precum și la funcționarea sectorului termoenergetic în condițiile stabilite pentru începerea sezonului de încălzire”, susține Obolonik.

Declarațiile actuale diferă considerabil de retorica sa din mijlocul lunii septembrie. Atunci, Obolonik dădea asigurări că „există un grad ridicat de încredere” în stabilitatea livrărilor de gaze, ceea ce excludea repetarea crizei din ianuarie 2025. Mai mult, el susținea că mecanismul de livrare este „bine pus la punct” și că industria va funcționa în regim normal.

„Privim, cu optimismul caracteristic locuitorilor din Transnistria, faptul că livrările de gaze vor continua în același regim ca și acum. Pentru aceasta, va fi necesar un efort considerabil, inclusiv în cooperare cu Federația Rusă, precum și cu furnizorii de gaze – atât cei ungari, cât și cei moldoveni”, declara Obolonik încă pe 12 septembrie.

Contrastul este evident și în modul de informare a populației. În luna iunie, autoritățile au impus restricțiile fără avertisment: în noaptea de 6 iunie a fost sistată vânzarea de metan, iar ulterior a fost oprită și furnizarea apei calde. Oamenii s-au format în cozi, iar autoritățile nu au oferit explicații oficiale până când panica nu a cuprins întreaga regiune. De această dată, însă, autoritățile au anunțat din timp, pentru a „evita zvonurile și tentativele de a speria populația”, după cum a explicat Obolonik.

Situația este agravată și de condițiile meteo: centrul hidrometeorologic regional a emis o avertizare de furtună, cu rafale de vânt de până la 15 metri pe secundă. În ultima săptămână, în regiunea transnistreană s-a înregistrat o răcire accentuată: dacă la sfârșitul lunii septembrie temperaturile diurne atingeau +19 grade, în zilele de 1-2 octombrie acestea au coborât până la +9..+10 grade. Noaptea, temperaturile se mențin între +5 și +9 grade, iar pe alocuri scad până la +2 grade.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII