Imobilele de lux din Dubai sunt la mare căutare! Rușii sunt cei mai mari cumpărători

17 Ian. 2023, 15:52
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
17 Ian. 2023, 15:52 // Au Bani //  MD Bani

Rușii au fost cei mai mari cumpărători nerezidenți de proprietăți imobiliare în Dubai anul trecut, când emiratul arab a devenit un refugiu sigur pentru investitorii din Rusia, pe fondul incertitudinilor geopolitice și economice din alte regiuni.

Potrivit unui raport realizat de o companie imobiliară din Dubai, rușii au ocupat primul loc pe lista cumpărătorilor de proprietăți nerezidenți din Dubai în al treilea trimestru al anului 2022, marcând o creștere de 11% față de trimestrul precedent. Deși cumpărătorii britanici s-au clasat în continuare pe locul al doilea, aceștia au scăzut cu 43% față de al doilea trimestru al anului. Cumpărătorii indieni s-au clasat pe locul trei, urmați de germani și francezi, conform raportului. De asemenea, printre cumpărătorii nerezidenți se numără și câțiva români, România ocupând locul 10 în topul cumpărătorilor nerezidenți de imobile din Dubai.

Anul trecut Dubai a înregistrat peste 86.000 de tranzacții cu proprietăți rezidențiale, depășind recordul anterior de 80.000 de tranzacții din 2009, potrivit un raport al firmei de consultanță imobiliară Betterhomes, cu sediul în Dubai.

Sectorul imobiliar din Dubai a cunoscut un trimestru uimitor de tranzacții finalizate. În trimestrul al treilea s-au vândut 22.895 de unități, în creștere cu 61% față de trimestrul al treilea din 2021, atrăgând atât cumpărători locali, cât și internaționali.

Valoarea tranzacțiilor a urcat cu aproape 80% față de 2021, până la aproximativ 208 miliarde de dirhami (56,6 miliarde de dolari). Prețurile locuințelor din emirat au crescut cu 11% anul trecut, comparativ cu un avans anual de 21% în 2021.

Cei mai mari cumpărători nerezidenți de proprietăți imobiliare în Dubai în 2022

  1. Rușii;
  2. Britanicii;
  3. Indienii;
  4. Germanii
  5. Francezii

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Zonele din Dubai au fost martorii unei cereri record pentru proprietăți de lux și ultra-lux în ultimele 12 luni. Nu doar cererea, ci și prețurile proprietăților de lux de vânzare în Dubai în mai multe locații privilegiate au crescut la un ritm record. Prețurile pentru proprietățile de lux din zonele privilegiate din Dubai au crescut cu aproximativ 90%

25 Sept. 2026, 16:52
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
25 Sept. 2026, 16:52 // Homepage //  bani.md

Mișcarea Civică Construim înCREDere a prezentat astăzi raportul de monitorizare civică „Un an de la alegerile parlamentare. Unde suntem?”. Documentul evaluează, pe baza datelor publice și a rezultatelor verificabile, modul în care au fost puse în aplicare angajamentele electorale asumate de PAS în programul „UE 2028”, în perioada 28 septembrie 2025–28 septembrie 2026.

„Nu evaluăm guvernarea după preferințele noastre politice, ci după angajamentele pe care ea însăși le-a asumat public și după standardele pe care tot ea și le-a fixat. După un an nu pronunțăm un verdict asupra întregului mandat, dar putem vedea dacă ritmul actual conduce sau nu spre obiectivele promise”, a declarat Olesea Stamate.

Raportul constată că 18 dintre cele 325 de angajamente sectoriale, adică 5,5%, au fost realizate integral. Incluzând realizările parțiale, formale și poziția aproape realizată, totalul ajunge la 26 de angajamente, sau 8%.

 

 

Alte 56 de angajamente, reprezentând 17,2%, nu au niciun început de execuție, iar 86, sau 26,5%, avansează sub ritmul necesar; 47 dintre acestea sunt mult sub ritm. În derulare fără un decalaj demonstrabil sunt 153 de angajamente, iar patru nu au putut fi clasificate din informațiile publice disponibile.

O altă concluzie importantă privește calitatea promisiunilor: 200 din cele 325 de angajamente sectoriale, adică 61,5%, nu conțin nicio cifră, niciun termen și niciun act normativ care trebuie adoptat. În lipsa acestor repere, cetățenii, presa și organizațiile civice nu pot verifica obiectiv dacă promisiunea a fost respectată.

„Pentru fiecare angajament realizat integral există peste trei fără niciun început de execuție și aproape cinci care avansează mai lent decât ar trebui. Un angajament fără termen, cifră sau rezultat măsurabil nu poate produce răspundere politică reală”, a subliniat Olesea Stamate.

Compararea documentelor arată și o reducere a mai multor ținte: 3.000 km de drumuri au devenit cel puțin 100 km anual, 60.000 de hectare de pădure au devenit cel puțin 7.000 de hectare plantate și reabilitate în 2026, locurile noi în creșe au scăzut de la 5.000 la 3.000, iar ținta pentru învățământul superior dual de la 1.000 la 450 de studenți anual. Obiectivele salariale de 10.000 de lei salariu minim și 25.000 de lei salariu mediu nu mai apar cuantificate, iar sportul și politica de tineret nu mai figurează ca domenii distincte.

Raportul consemnează și rezultate pozitive: deschiderea primelor clustere de negocieri cu Uniunea Europeană, majorarea burselor în domenii prioritare, creșterea plafonului de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei, deducerea de până la 20.000 de lei pentru cheltuieli de studii și perfecționare profesională, progrese în acordurile bilaterale de pensii și finalizarea constructivă a liniei electrice Vulcănești–Chișinău.

Mișcarea Civică Construim înCREDere solicită pentru al doilea an un plan public de recuperare a întârzierilor, cu termene, responsabili și indicatori; raportare semestrială privind programul de guvernare; reconsultarea proiectelor modificate substanțial înainte de vot; un calendar fiscal predictibil pentru patru ani și publicarea trimestrială a kilometrilor de drum contractați, executați și recepționați.