De ce folosește China baloane spion când are sateliți

05 Feb. 2023, 05:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Feb. 2023, 05:47 // Actual //  bani.md

Vestea despre un presupus balon spion chinez care plutește deasupra SUA i-a făcut pe mulți să se întrebe de ce Beijingul ar dori să folosească un instrument relativ nesofisticat pentru supravegherea continentului american.

China a spus că balonul, observat deasupra statului Montana, este doar o „navă civilă” care a deviat de la ruta planificată, dar SUA suspectează că este un dispozitiv de „supraveghere la înaltă altitudine”. Oricare ar fi capacitățile acestui balon, SUA au considerat amenințarea suficient de serioasă pentru a amâna vizita secretarului de stat Antony Blinken în China, care urma să aibă loc pe 5 și 6 februarie.

Baloanele sunt una dintre cele mai vechi forme de tehnologie de supraveghere. Armata japoneză le-a folosit pentru a lansa bombe incendiare în SUA în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, au fost utilizate pe scară largă de SUA și Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece. Mai recent, SUA s-ar fi gândit să adauge baloane de mare altitudine la rețeaua de supraveghere a Pentagonului.

Aceste dispozitive aeriene zboară în general la o altitudine de peste 20 de kilometri, aceasta fiind de două ori mai mare decât altitudinea de croazieră a aeronavelor comerciale și dincolo de limita suveranității aeronautice a statelor. Aceste baloane arată ca niște dirijabile și sunt alimentate de baterii de lungă durată sau panouri solare. Acestea sunt capabile să poarte o sarcină utilă între 50 și 250 de kg.

Baloanele sunt încă o modalitate ieftină de a obține informații

„În viitor, vom avea baloane deasupra capului timp de mai multe luni, ceea ce ar putea duce la un cost mai mic decât în spațiu”, spune generalul Frédéric Parisot, adjunctul șefului forțelor aeriene franceze.

Experții militari spun că utilizarea baloanelor de mare altitudine reprezintă o modalitate de spionaj mai ieftină decât utilizarea sateliților. Ele se dirijează doar prin schimbarea altitudinii, folosind computere pentru a calcula puterea și direcția curenților de aer, în diferitele straturi ale atmosferei. Pe lângă supraveghere, dirijabilele pot transporta însă și bombe.

Potrivit The Guardian, în 2019, armata americană a folosit până la 25 de baloane experimentale de mare altitudine, alimentate cu energie solară, pentru a efectua teste de supraveghere pe arii extinse. Acestea au fost echipate cu radare de înaltă tehnologie, concepute pentru a urmări simultan mai multe vehicule, pe timp de zi sau de noapte. Au fost folosite pentru a monitoriza traficul de droguri și potențialele amenințări la adresa securității interne.

Secretarul de stat Antony Blinken spune că „decizia Chinei de a trimite un balon de supraveghere deasupra Statelor Unite este „un gest de neacceptat și iresponsabil”. „Este o violare a suveranității noastre, este o violare a legislației internaționale. De aceea, i-am transmis în această dimineață lui Wang Yi, responsabilul de politici externe al Chinei că îmi amân vizita”, a spus el.

Oficialii Pentagonului au subliniat că balonul chinez „nu reprezintă o amenințare militară sau fizică pentru oameni”. Totuși, președintele american Joe Biden a refuzat să atace dispozitivul de teamă să nu producă daune sau victime la sol.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Iul. 2025, 16:36
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
22 Iul. 2025, 16:36 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un nou cadru legislativ menit să protejeze investitorii de retail de riscurile asociate instrumentelor financiare speculative. Modificările aduse legii privind piața de capital prevăd interzicerea opțiunilor binare și impun restricții stricte asupra contractelor pentru diferențe (CFD), cu efect de levier.

Noile reglementări vizează în special interzicerea promovării și vânzării agresive a acestor produse către persoane fizice care nu sunt investitori profesioniști. Astfel, devin ilegale: publicitatea înșelătoare și promisiunile de câștiguri rapide, utilizarea bonusurilor condiționate, atragerea de clienți prin call-centere, social media, radio și TV și modelele de business în care furnizorii câștigă din pierderile clienților.

Opțiunile binare – comparate de autorități cu pariurile – sunt complet interzise, iar în cazul CFD-urilor este limitată promovarea produselor care implică efect de levier ridicat, adesea prezentate drept oportunități rapide de îmbogățire.

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) are acum competența de a bloca publicitatea înșelătoare și de a emite alerte publice, iar încălcarea noilor prevederi constituie infracțiune penală.

Măsurile nu afectează accesul investitorilor la instrumente derivate tranzacționate pe piețe reglementate sau platforme MTF, însă CNPF avertizează populația să verifice dacă furnizorii sunt autorizați, fie de CNPF, fie de autorități internaționale, înainte de a investi.

Republica Moldova se aliniază astfel practicii europene de protecție a investitorilor individuali, punând capăt promovării agresive a produselor speculative care au generat pierderi masive pentru mii de persoane.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA