Ceban a dezvăluit secretul datoriilor Moldovagaz: Potrivit legii compania ar trebui lichidată

03 Mart. 2023, 12:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mart. 2023, 12:44 // Actual //  bani.md

În prezent Moldovagaz are o datorie de 709 milioane de dolari față de concernul Gazprom, creanță care este confirmată cu documente, a declarat președintele Moldovagaz, Vadim Ceban care a răspuns la întrebările deputaților pe marginea auditului companiei prezentat în Parlament.

Refrindu-se la valoarea activelor, Ceban a spus că ele sunt pe minus. „Este vorba de 2,47 miliarde de lei. Or, procedura juridică spune că trebuie de capitalizat activele companiei sau anumite datorii trebuie restructurate sau să fie majorat capitalului social. Altfel, după cum prevede legea ar trebui lichidată compania, dar nu știu dacă este corect la moment”, a punctat președintele Moldovagaz.

Experții suțin că deficitul de bani la Moldovagaz este o problemă care trebuie s-o rezolve acţionarii – să acorde bani întreprinderii prin emisie suplimentară de acţiuni. Gazprom refuză să facă acest lucru, ei intenţionat ne creează probleme ca mai apoi să ne şantajeze cu deconectarea gazului. Guvernul încearcă să rezolve problema ca să nu rămână fără gaz cetăţenii din Moldova, inclusiv cei stabiliți cu traiul în regiunea transnistreană.

O altă variantă ar mai fi ca Moldovagaz să ia credite de la bănci, dar aceasta nu este posibil din cauza datoriei la gaz de peste 9 miliarde de doalri, create tot din cauza Gazpromului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.