Cât câștigă Amazon, Tesla, Facebook și alți giganți tehnici pe minut. Veniturile au crescut în ciuda pandemiei

18 Mai 2021, 14:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
18 Mai 2021, 14:35 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Companiile Big Tech au avut un an foarte bun în 2020. Nu poate fi vorba de pierderi, dimpotrivă. Și-au continuat creșterea veniturilor și în primele luni din 2021.

CNBC a calculat cât câștigă giganții tehnologiei pe minut. Astfel, Amazon, care aparține celui mai bogat om din lume, Jeff Bezos, este pe locul unu în acest top. Compania are venituri de 830.000 de dolari pe minut. Datele au fost calculate pentru primul trimestru din acest an. Cei de la CNBC au luat veniturile din T1 și le-au împărțit la numărul de zile și de minute.

Pe locul doi se află Apple, cu aproape 700.000 de dolari pe minut.

Google, care estea a 3-a companie cu cele mai mari venituri într-un minut, câștigă 420.000 de dolari pe minut, în timp ce veniturile Microsoft sunt de puțin peste 320.000 de dolari în fiecare minut. Facebook depășește Tesla, compania face 200.000 de dolari pe minut, iar Tesla miliardarului Elon Musk câștigă 120.000 de dolari pe minut.

O altă companie ce are venituri mari timp de un minut este Netflix, care câștigă 55.000 de dolari pe minut.

AMAZON – 830.000 de dolari pe minut;

APPLE – 700.000 de dolari pe minut;

GOOGLE – 420.000 de dolari pe minut;

MICROSOFT – 320.000 de dolari pe minut;

FACEBOOK – 200.000 de dolari pe minut;

TESLA – 120.000 de dolari pe minut;

NETFLIX – 55.000 de dolari pe minut.

01 Aug. 2026, 18:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Aug. 2026, 18:36 // Actual //  Ursu Victor

Ministerul Energiei anunță că starea de alertă energetică declarată în România pentru o perioadă de 30 de zile, pe fondul scăderii producției de energie electrică cauzate de debitul redus al Dunării, pune presiune suplimentară asupra piețelor regionale și poate genera fluctuații ale prețurilor la energie.

Potrivit instituției, creșterea necesarului de import al României ar putea influența și evoluția pieței regionale, însă, în prezent, S.A. „Energocom” asigură integral necesarul de energie electrică al consumatorilor din Republica Moldova.

Pentru data de 1 august 2026, compania a contractat un volum total de 9.523 MWh de energie electrică. Din acest total, 33,05% provine din surse regenerabile locale și eligibile, 51,68% din contracte bilaterale de import, 13,85% de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și BRM, iar 1,42% este produs de centralele de termoficare (CET-uri).

Ministerul avertizează că în intervalele de consum maxim, între 18:00 și 23:00, poate fi necesară achiziționarea unor volume suplimentare de energie de pe piețele regionale, unde prețurile sunt, de regulă, mai ridicate.

În acest context, autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să utilizeze rațional energia electrică și, acolo unde este posibil, să evite folosirea simultană a aparatelor electrocasnice cu consum mare în orele de vârf. Mașinile de spălat, uscătoarele, boilerele electrice și alte echipamente pot fi folosite în timpul zilei, când consumul este mai redus, contribuind astfel la diminuarea presiunii asupra sistemului electroenergetic și la reducerea costurilor de achiziție a energiei.