Ce și cât importă Republica Moldova din Uniunea Europeană

03 Mai 2023, 10:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mai 2023, 10:52 // Actual //  bani.md

În anul 2022, importurile Republicii Moldova au totalizat 9,2 miliarde de dolari, dintre care 47% au fost achizițiile din Uniunea Europeană (UE), cu 38,6% mai mult față de anul 2021, arată datele Biroului Național de Statistică.

Ca pondere, în anul 2022, în topul țărilor de origine a importurilor de mărfuri s-au regăsit:

  • România (17,9%)
  • Germania (6,3%)
  • Italia (4,8%)
  • Polonia (3,3%)
  • Ungaria (1,9%)
  • Franța (1,9%)
  • Grecia (1,8%)
  • Bulgaria (1,6%)
  • Cehia (1,1%)
  • Spania (1,1%)
  • Regatul Țărilor de Jos (Olanda) (1,0%)
  • Austria (0,9%),
  • Regatul Unit al Marii Britanii (0,8%)
  • Irlandei de Nord (0,8%)
  • Slovacia (0,7%)
  • Belgia (0,6%)

Potrivit datelor, a crescut de 2,5 ori valoarea importului de uleiuri din petrol și din minerale bituminoase din România, până la 363,61 mil. USD, față de 142,07 mil. USD în trimestrul IV 2021 și a importului de energie electrică, a cărui valoare a constituit 96,81 mil. USD.

O contribuție semnificativă a avut importul de produse agroalimentare în valoare de 305,15 mil. USD, în creștere cu 11,8 la suta comparativ cu perioada similară a anului precedent.

În contextul situației excepționale din Ucraina și ca urmare a sancțiunilor impuse Federației Ruse, prețurile combustibililor pe plan internațional au continuat să crească.

In trimestrul IV 2022, valoarea produselor energetice s-a dublat si a totalizat 790,04 mil. USD. Respectiv această evoluție a dus la creșterea valorii importului de combustibil diesel, care s-a majorat de 2,2 ori, până la 270,90 mil. USD, ca urmare a majorării prețurilor, dar și a creșterii volumelor fizice (+48,8 la sută).

Combustibilul a fost importat din România. Valoarea importului de benzine auto a sporit de 2,4 ori, ca urmare a creșterii de 2,2 ori a volumului fizic și a majorării prețurilor. Importul de păcură din România a crescut până la 57,83 mil. USD, în trimestrul IV 2022, față de 1,14 mil. USD in trimestrul IV 2021.
Totodată, Grecia a furnizat Republicii Moldova, în premieră istorică, gaz natural în valoare de 91,83 mil. USD.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Iun. 2026, 17:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Iun. 2026, 17:12 // Actual //  Ursu Victor

Agenția de Investiții a lansat apelul de aplicare pentru programul BRIDGE Export, un instrument financiar destinat susținerii strategiilor sectoriale de export și promovării produselor moldovenești pe piețele internaționale.

Programul este adresat asociațiilor de afaceri și oferă cofinanțare de până la 60% din costurile eligibile ale proiectelor. Valoarea finanțării poate varia între 100.000 și 2 milioane de lei pentru fiecare proiect aprobat.

Potrivit Agenției de Investiții, inițiativa are drept scop creșterea vizibilității internaționale a companiilor moldovenești și identificarea de noi oportunități comerciale pe piețele externe.

Pentru a fi eligibile, organizațiile aplicante trebuie să fie asociații obștești de profil înregistrate legal, iar proiectele propuse să includă cel puțin trei întreprinderi participante. Totodată, fiecare companie implicată trebuie să aibă o activitate de minimum doi ani.

Programul va finanța o gamă largă de activități orientate spre export, inclusiv participarea la expoziții internaționale și misiuni economice, realizarea studiilor de piață, campanii de promovare și marketing, activități de relații publice în mediul digital, precum și servicii de consultanță pentru exportatori.

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 10 iulie 2026.

Prin lansarea programului BRIDGE Export, Agenția de Investiții își propune să stimuleze competitivitatea producătorilor autohtoni și să faciliteze extinderea afacerilor moldovenești pe piețele externe.