Statul vrea să se împrumute masiv de la bănci! Scoate la bătaie bonduri pe termen lung la dobânzi atractive

23 Mai 2023, 09:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Mai 2023, 09:33 // Actual //  bani.md

Ministerul Finanțelor reîncepe emiterea valorilor mobiliare de stat (VMS) cu termen lung de circulație. La licitația din 24 mai 2023, investitorii vor putea procura Obligațiuni de stat (OS) cu maturitatea de 2, 3, 5, și 7 ani.

Totodată, în vederea dezvoltării pieței de capital, Ministerul va admite tranzacționarea VMS cu termen lung de circulație, la Bursa de Valori a Moldovei.

Această operațiune oferă posibilitatea investitorilor de a investi resursele disponibile în Obligațiuni de stat la rate de 8,00% (maturitate de 2 ani), 8,25% (maturitate de 3 ani), 8,50% (maturitate de 5 ani) și 9,00% (maturitate de 7 ani). Rata oferită de Minister este una considerabil avantajoasă raportată la rata inflației, care conform ultimei runde de prognoză, în trimestrul II a anului 2024, va înregistra valoarea minimă de 3,9%.

Investitorii pot procura respectivele Obligațiuni de stat fie prin intermediul dealer-ilor primari, fie prin brokeri pe piața secundară, astfel susținând direct proiectele finanțate de stat, precum: reparația și construcția drumurilor, a grădinițelor, școlilor, spitalelor, plata salariilor și a pensiilor, și alte activități de menire socială.

Lista Obligațiunilor de stat admise spre tranzacționare și pozițiile deschise vor fi publicate de către Bursa de Valori a Moldovei pe pagina sa web oficială.

La fel, pentru atractivitatea investițională a valorilor mobiliare de stat tranzacționate pe piața reglementată, Comisia Națională a Pieței Financiare nu va percepe taxe, iar Bursa de Valori a Moldovei a diminuat cu 50 la sută comisionul perceput de operatorul de piață.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

25 Aug. 2026, 08:51
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
25 Aug. 2026, 08:51 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Veniturile administrate de autoritățile fiscale și vamale ale Republicii Moldova au continuat să crească în 2026. În perioada ianuarie–iulie, încasările totale au ajuns la aproximativ 48,26 miliarde de lei, cu 1,31 miliarde de lei sau 2,8% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele operative ale Ministerului Finanțelor.

Pentru comparație, în primele șapte luni ale anului 2025 veniturile totale constituiau circa 46,95 miliarde de lei.

O evoluție s-a înregistrat în luna iulie. Încasările au ajuns la aproximativ 4,20 miliarde de lei, față de 3,61 miliarde de lei în iulie 2025. Creșterea este de aproximativ 596 milioane de lei, echivalentul a 16,5%.

Cel mai mare salt a fost raportat de Serviciul Fiscal de Stat. În iulie, Fiscul a colectat aproximativ 1,64 miliarde de lei, față de 1,07 miliarde de lei în aceeași lună a anului trecut. Diferența este de peste 570 milioane de lei, ceea ce corespunde unei creșteri de 53,2%.

Serviciul Vamal a raportat, la rândul său, încasări de circa 2,75 miliarde de lei în iulie, cu 413 milioane de lei sau 17,6% peste nivelul din iulie 2025.

Pe ansamblul perioadei ianuarie–iulie, Serviciul Fiscal a acumulat aproximativ 22,79 miliarde de lei, cu 2,83 miliarde de lei sau 14,2% mai mult decât în primele șapte luni ale anului precedent.

Încasările Serviciului Vamal au ajuns la circa 27,21 miliarde de lei, comparativ cu 24,94 miliarde de lei anul trecut. Creșterea este de aproximativ 2,27 miliarde de lei sau 9,1%.

Datele Ministerului Finanțelor scot însă în evidență și o evoluție negativă în categoria „alte venituri”. Acestea au coborât în ianuarie–iulie la aproximativ 1,99 miliarde de lei, de la 4,89 miliarde de lei în perioada similară din 2025. Scăderea este de aproape 2,89 miliarde de lei, respectiv circa 59%.

Doar în luna iulie, „alte venituri” au constituit aproximativ 116 milioane de lei, față de aproape 452 milioane de lei în iulie anul trecut, ceea ce înseamnă o diminuare de circa 74%.

Potrivit Ministerului Finanțelor, pentru întreg anul 2026 sunt prevăzute venituri totale de aproximativ 77,26 miliarde de lei. La sfârșitul lunii iulie, nivelul de executare a planului anual era de 62,5%, astfel că până la atingerea nivelului programat pentru întregul an mai rămâneau de acumulat aproximativ 29 miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!