Prima rândunică! Cinci credite în sumă de 9 milioane de lei au fost acordate prin Programului „373”

14 Iul. 2023, 15:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Iul. 2023, 15:02 // Actual //  bani.md

Au fost acordate primele 5 credite prin intermediul Programului „373”, în sumă totală de aproximativ 8,95 milioane lei, anunță un comunicat al Guvernului.

Creditele au fost acordate la dobândă avantajoasă, parțial acoperită de stat prin programul „373”, vor investi banii în utilaje moderne și în tehnică agricolă.

Din data de 22 iunie 2023 și până astăzi, au fost depuse 48 de cereri din partea antreprenorilor. Aceștia pot solicita credite investiționale de până la 15 milioane lei de la băncile comerciale partenere ale Programului guvernamental „373”.

Obiectivul programului „373” îl reprezintă revitalizarea activității IMM-urilor în contextul economic actual, prin acordarea de credite investiționale de către Entitățile Financiare Partenere (EFP) și compensarea parțială a ratei dobânzii de către Guvern, prin intermediul Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei (FACEM). Rata dobânzii la creditele în valută străină va fi de 3% anual, iar în lei – de 7% anual. Creditele investiționale pot fi contractate de IMM-uri pe un termen de până la 7 ani, cu o perioadă de grație de până la 3 ani.

Programul „373” prevede și garantarea cu până la 40%, după caz, din valoarea creditelor, prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor (FGC) din portofoliul ODA.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

20 Sept. 2026, 12:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Sept. 2026, 12:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Moldovagaz ar putea să-și extindă activitatea dincolo de sectorul gazelor naturale și să investească inclusiv în producerea energiei electrice. Directorul companiei, Vadim Ceban, susține că Moldovagaz trebuie să rămână o companie infrastructurală, dar să se transforme treptat într-un jucător energetic cu activități mai diversificate.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu cu Veaceslav Kunev.

„Moldovagaz va rămâne și trebuie să fie o companie infrastructurală. Trebuie să obținem rețele. Moldovagaz poate să fie o companie energetică, să investească în generația de electroenergie”, a declarat Ceban.

Potrivit acestuia, Moldovagaz are deja proiecte în domeniul energiei regenerabile și examinează posibilitatea dezvoltării unor capacități de producere a energiei electrice pe bază de gaze naturale. Astfel de centrale ar putea fi utilizate inclusiv pentru echilibrarea sistemului electroenergetic, într-un context în care ponderea surselor regenerabile este în creștere.

O altă direcție vizată de companie este modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor. Moldovagaz intenționează să extindă utilizarea sistemelor de telemetrie și telemecanică, precum și a tehnologiilor de tip „Smart Energy”.

Unul dintre proiecte presupune instalarea unor module radio la contoarele de gaze. Acestea ar permite transmiterea automată a datelor privind consumul către sistemul de evidență, eliminând necesitatea citirii manuale și a accesului controlorilor în locuințele consumatorilor.

Ceban afirmă că dezvoltarea acestui sistem a impulsionat inclusiv producția locală. Dacă anterior modulele electronice erau importate, în prezent o parte dintre componente sunt produse și asamblate în Republica Moldova. Directorul Moldovagaz consideră că există potențial inclusiv pentru exportul acestor echipamente.

Compania intenționează să extindă utilizarea modulelor radio în municipiul Chișinău pe parcursul următorilor aproximativ trei ani. Realizarea proiectului va depinde însă de obținerea aprobărilor necesare din partea acționarilor și a autorității de reglementare.

Digitalizarea contoarelor ar putea deveni importantă și în contextul discuțiilor privind aplicarea unor cote diferențiate de TVA la gazele naturale, în funcție de volumul consumat. Potrivit lui Ceban, transmiterea automată a indicilor ar permite stabilirea exactă a consumului pentru fiecare lună și, implicit, aplicarea corectă a eventualelor facilități fiscale.