Oricine consideră că oligarhii sunt un fenomen strict post-sovietic ar trebui să se gândească la faptul că definiţia originală provine de la Aristotel, care scria în urmă cu aproape 2.400 de ani: “Oriunde oamenii conduc datorită bogăţiei lor, fie că sunt puţini sau mulţi, aceasta este o oligarhie”, scrie Financial Times.
Oligarhii sunt un arhetip veşnic, care acum proliferează în întreaga lume, atât în vest, cât şi în est. Mulţi dintre ei conduc ţări. Cu toate acestea, oligarhii sunt ciudat de puţin studiaţi, spune David Lingelbach, care, împreună cu Valentina Rodríguez Guerra, a scris o nouă carte, The Oligarchs’ Grip, care reia definiţia lui Aristotel. Un oligarh, spun autorii, este “cineva care asigură şi reproduce bogăţia sau puterea, apoi le transformă pe una în cealaltă”. Aşadar: ce face un oligarh – mai ales în zilele noastre?
În primul rând, oligarhii nu sunt pur şi simplu magnaţi. Aceştia din urmă sunt oameni de afaceri bogaţi care nu au, eventual, nicio putere politică. Lingelbach mi-a spus că Elon Musk a trecut de la magnat la oligarh atunci când a cumpărat Twitter anul trecut. Compania de social media, redenumită acum X, modelează opinia cu privire la evenimente, de la Ucraina la Israel – adesea prin platformarea de falsuri. Astăzi, adaugă Lingelbach, “Musk este unul dintre cei cinci sau zece oligarhi cu cele mai mari consecinţe din lumea noastră”.
Cartea distinge mai multe tipuri de oligarhi. “Oligarhii de afaceri”, precum Musk, transformă bogăţia în putere politică, în timp ce “oligarhii politici” merg în direcţia opusă. Un exemplu clasic al acestora din urmă, spune cartea, este Vladimir Putin, “un miliardar cu arme nucleare”. Preşedinţii oligarhi au putere de decizie, oligarhii influenţi, precum Rupert Murdoch, Charles Koch şi George Soros, stabilesc agendele, în timp ce proprietarii de platforme, precum Musk, Mark Zuckerberg şi Larry Page de la Google, au reconfigurat fluxurile de informaţii care ajung în creierul nostru.
The Oligarchs’ Grip s-ar fi putut intitula How to Be an Oligarch. Mai presus de toate, susţine cartea, oligarhii sunt oportunişti. Ei profită de marea lor şansă, care apare adesea – neobservată de oamenii obişnuiţi – în timpul perioadelor de turbulenţe. “Pentru oligarhi”, scriu autorii, “istoria se face în camera din spate”.
Oligarhii au “prieteni cu beneficii”, ceea ce înseamnă că folosesc şi apoi se debarasează de partenerii temporari – aşa cum au făcut atât Putin, cât şi Roman Abramovici cu colegul său oligarh Boris Berezovsky, găsit ulterior spânzurat în casa sa din Ascot, Anglia. Domnia unui oligarh este adesea scurtă, iar acesta (sunt aproape toţi bărbaţi) este în general înconjurat de gărzi de corp. Oligarhii care se îmbogăţesc în locuri periculoase se mută de obicei în locuri mai sigure, în special la Londra.
Cei mai mulţi dintre oligarhii de frunte de astăzi au apărut în timpul unei perioade de tulburări care acum este considerată în mod convenţional ca fiind un interludiu placid: anii 1990. Vânzarea în acel deceniu a activelor fostului stat sovietic a fost “probabil cel mai mare transfer de active din istoria omenirii”, scria Chrystia Freeland, în prezent ministru de finanţe al Canadei, în cartea sa Plutocraţii. Şapte oligarhi şi-au asigurat controlul asupra a jumătate din economia Rusiei. Atunci a intrat în uzul comun rusesc cuvântul “oligarh”, derivat nu direct de la Aristotel, ci din romanul politic aprobat de sovietici al scriitorului american Jack London, “The Iron Heel”.
“Vânzarea secolului” a Rusiei a coincis cu schimbări favorabile oligarhilor în alte părţi: globalizarea, apariţia internetului şi ascensiunea televiziunilor private, monetizate de Murdoch şi Silvio Berlusconi, un oligarh rar întâlnit în Europa occidentală social-democrată. Alegerea lui Berlusconi ca prim-ministru al Italiei în 1994 a demonstrat admiraţia populară pentru oligarhi – un lucru prevăzut, cu 200 de ani mai devreme, de către părintele fondator american John Adams, a cărui cea mai mare teamă pentru SUA nu era un rege tiranic, ci o oligarhie. (I-a scris lui Thomas Jefferson în 1787, ca răspuns la Constituţia SUA proaspăt redactată: “Tu te temi de un singur om – eu de cei câţiva… . Tu te temi de monarhie; eu, de aristocraţie”). Secţiunile de afaceri şi politică ale ştirilor au început să fuzioneze.
În acest secol, averile au crescut mai mult decât se imaginase vreodată. Ţări mult mai îndepărtate decât Rusia au cedat, de asemenea, bunuri şi funcţii de stat unor oameni bogaţi, aşa a ajuns Musk să opereze atât transportul spaţial american, cât şi sateliţii de internet Starlink, care au devenit esenţiali pentru efortul de război al Ucrainei. The Oligarchs’ Grip spune că, în anii 1940, oligarhul chinez TV Soong “era considerat a fi cea mai bogată persoană din lume, cu o avere netă de 600 de milioane de dolari în dolari de astăzi”. În prezent, valoarea netă a lui Musk este de aproximativ 207 miliarde de dolari. În 2021, directorul Programului alimentar mondial al ONU a declarat că 2% din averea sa ar “salva 42 de milioane de oameni aflaţi în pragul foametei”.
