Datoriile uriașe la salariile angajaților CFM! Cojuhari: În luna martie vor fi făcute primele achitări

27 Feb. 2024, 15:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Feb. 2024, 15:48 // Actual //  bani.md

Primele achitări a restanțelor salariale acumulate vor fi efectuate deja în luna martie. Așteptăm în timpul apropiat un plan de acțiuni, pe termen scurt și mediu, în viziunea echipei consolidate de la CFM, a declarat Roman Cojuhari, directorul APP.

„Am lucrat productiv în echipă. Domnul Oleg Tofilat a preluat mandatul cu niște găuri enorme istorice în buget și cu mare efort a normalizat situația, în măsura în care acest lucru era posibil, la moment. După mai mult de doi ani de activitate în această funcție, decizia de a pleca a fost înțeleasă și acceptată. Mai mult, i-am propus să se alăture de echipa APP ca să influențeze procesele de debirocratizare la CFM”, susține directorul APP.

Cojuhari spune că discută cu noul administrator al CFM, Serghei Tomșa pentru a rezolva definitiv problema cu restanțele la salarii. Surse sunt mai multe: împrumuturi bancare, valorificarea activelor neutilizate, dar și bani alocați din bugetul de stat, grație procesului anunțat de reorganizare a CFM, care va permite ca structura CFM să fie întreținută de către stat.

Situația la CFM a început să se agraveze după august 2022 când a început să scadă tranzitul de marfă din Ucraina după redeschdereas portului de la Odesa. „Fondul de rulment al companiei este negativ, iar pe fundalul reducerii traficului de mărfuri pe calea ferată se acumulează lunar deficit de capitalr”.

Pierderile estimative al CFM au constituit 147,7 milioane de lei în anul 2023.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Sept. 2026, 10:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Sept. 2026, 10:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Traficul de camioane prin punctele vamale ale Republicii Moldova a coborât la cel mai redus nivel din ultimele patru zile analizate, potrivit datelor publicate de economistul Iurie Rija.

În intervalul 5 septembrie 2026, ora 08:00 – 6 septembrie 2026, ora 08:00, prin cele 24 de puncte vamale au trecut 2 082 de camioane. Dintre acestea, 1 032 au intrat în țară, iar 1 050 au ieșit.

Față de ziua precedentă, intrările s-au redus puternic, de la 1 537 la 1.032 de camioane, ceea ce înseamnă cu 505 unități mai puțin. Ieșirile au coborât de la 1236 la 1.050, cu 186 de camioane mai puțin.

Iurie Rija explică diminuarea prin efectul de weekend, intervalul analizat acoperă noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când mai puține companii de transport, terminale de recepție și birouri vamale funcționează la capacitate normală.

Cel mai aglomerat punct de trecere a fost Leușeni, cu 317 camioane la intrare și 353 la ieșire, în total 670. Volumul este însă mult mai redus decât în ziua precedentă, când prin acest punct au trecut 899 de camioane.

Pe locul următor se află Giurgiulești 1, cu 179 de intrări și 184 de ieșiri, în total 363 de camioane. Prin Sculeni au trecut 226 de camioane, dintre care 81 la intrare și 145 la ieșire, iar prin Cahul – 208, dintre care 131 la intrare și 77 la ieșire.

La Giurgiulești 2 au fost înregistrate 137 de camioane, iar traficul a fost dominat de ieșiri. Toate cele 100 de camioane care au părăsit țara prin acest punct erau încărcate.

În ceea ce privește camioanele încărcate care au intrat dinspre Ucraina, Criva rămâne pe primul loc, cu 64 de unități, urmat de Tudora cu 43, Giurgiulești 2 cu 36, Otaci cu 14, Palanca cu 6 și Briceni cu 3.

În total, prin aceste șase puncte au intrat doar 166 de camioane încărcate dinspre Ucraina, față de 293 în ziua precedentă. Scăderea este de aproape 43%, ceea ce confirmă diminuarea accentuată a fluxurilor comerciale în intervalul de weekend.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!