Obezitatea, noua ciumă a Republicii Moldova! Unu din patru moldoveni este supraponderal

04 Mart. 2024, 10:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Mart. 2024, 10:49 // Actual //  bani.md

Foarte mulţi moldoveni se confruntă cu probleme de greutate, o arată statisticile. Astfel, peste jumătate din populaţia ţării este supraponderală sau obeză. Situaţia nu este roz nici când vine vorba despre copii, o demonstrează cifrele.

Potrivit ultimului studiu STEPS (prevalența factorilor de risc pentru bolile netransmisibile, anul 2021), în Republica Moldova, problema supraponderabilității este alarmant de răspândită. Conform acestui studiu, șase din zece adulți (63,9%) se confruntă cu supraponderabilitatea, iar aproape un sfert din populația adultă a țării (22,7%) este obeză. Mai surprinzător este faptul că bărbații prezintă o prevalență mai mare de supraponderabilitate (70,8%) în comparație cu femeile (57%).

Această situație preocupantă se reflectă și în rândul copiilor și adolescenților din Republica Moldova. Potrivit celui de-al patrulea raport al Studiului COSI (Inițiativa europeană privind supravegherea obezității și a dezvoltării fizice la copii), între anii 2015-2017, 20% dintre băieți și 17% dintre fetele cu vârsta de 7 ani suferă de supraponderabilitate, iar 7% dintre băieți și 4% dintre fete sunt considerați obezi.

În plus, studiul de evaluare a comportamentelor de sănătate la copiii de vârstă școlară (HBSC, 2022) arată o creștere alarmantă a supraponderabilității și obezității în rândul adolescenților. Conform acestui studiu, 16% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani sunt supraponderali, iar 4,4% sunt obezi. Comparativ cu studiul precedent din 2018, rata adolescenților supraponderali a crescut cu 4 puncte procentuale, iar a celor obezi cu 1,4%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!