Marile lanțuri farmaceutice își întăresc dominația pe piață

04 Sept. 2024, 09:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Sept. 2024, 09:27 // Actual //  bani.md

Piața farmaceutică din Republica Moldova continuă să fie dominată de câteva companii majore, care își consolidează pozițiile prin creșteri semnificative ale cifrei de afaceri și ale cotelor de piață. În 2023, clasamentul celor mai mari companii farmaceutice din țară a rămas relativ stabil, cu schimbări notabile în ceea ce privește creșterile procentuale și dinamica pieței.

Grupul Dita Estfarm și Farmacia Familiei  (DT+FF) rămâne cea mai mare companie farmaceutică din Republica Moldova, înregistrând o cifră de afaceri de 4,68 miliarde MDL în 2023. Această performanță o menține în fruntea clasamentului, consolidându-și poziția de lider de piață.

Pe locul al doilea se află Grupul Felicia, care a atins o cifră de afaceri de 3,28 miliarde MDL. Creșterea constantă, a acestei companii îi permite să rămână un jucător important pe piața farmaceutică din Moldova, inclusiv datorită achiziției a două rețele de farmacii.

Tetis (Hipocrat), ocupă locul al treilea, cu o cifră de afaceri de 2,34 miliarde MDL. Deși ritmul său de creștere este mai modest, compania își menține o prezență solidă în industrie.

Alte companii de remarcat, precum Orient și Elody, deși nu ating cifrele de afaceri ale liderilor, rămân relevante pe piață, dar cu performanțe mai modeste. Orient a contabilizat o cifră de afaceri de 1,29 milioane de lei, iar Elody – 1,07 milioane de lei.

În comparație cu 2022, DT+FF a înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri, de la 4,20 miliarde MDL la 4,68 miliarde MDL în 2023, reprezentând o creștere absolută de 472,76 milioane MDL, sau aproximativ 11,25%.

Grupul Felicia a crescut de la 2,97 miliarde MDL în 2022 la 3,28 miliarde MDL în 2023, ceea ce reflectă o creștere de 10,39%, adică 308,53 milioane MDL.

Tetis (Hipocrat) a avut o creștere mai modestă, de la 2,25 miliarde MDL în 2022 la 2,34 miliarde MDL în 2023, ceea ce înseamnă o creștere procentuală de 4,29%, sau 96,41 milioane MDL.

Orient a fost una dintre puținele companii care a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri, de la 1,45 miliarde MDL în 2022 la 1,29 miliarde MDL în 2023, o scădere absolută de 154,36 milioane MDL, sau 10,65%.

În ceea ce privește cota de piață, Dita Estfarm și Farmacia Familiei (DT+FF) și-a consolidat poziția de lider, crescând de la 31,89% în 2022 la 33,50% în 2023.

Grupul Felicia și-a majorat cota de piață de la 22,54% în 2022 la 23,49% în 2023, consolidându-și astfel poziția secundară.

Tetis (Hipocrat) a avut o ușoară scădere a cotei de piață, de la 17,06% în 2022 la 16,80% în 2023, indicând o stagnare în capacitatea de a crește ritmul de expansiune.

Pe de altă parte, Orient a pierdut o parte semnificativă din cota de piață, scăzând de la 10,99% în 2022 la 9,27% în 2023, confirmând astfel tendința de declin observată și la nivelul cifrei de afaceri.

Elody a avut o cotă de piață de 7,72% în anul 2023 față 7,84% în anul 2022, înregistrând o descreștere nesemnificativă.

Piața farmaceutică din Republica Moldova este dominată de câțiva jucători majori, cu Dita si Farmacia Familiei în frunte. Grupul Felicia și Tetis (Hipocrat) rămân concurenți importanți, dar cu ritmuri de creștere diferite. În timp ce Felicia a avut o creștere solidă, Tetis a experimentat o stagnare relativă.

Orient, pe de altă parte, se confruntă cu dificultăți, atât în ceea ce privește cifra de afaceri, cât și cota de piață, indicând o potențială nevoie de reevaluare a strategiei.

În ceea ce privește vânzările rețelelor de farmacii, acestea au continuat să înregistreze vânzări semnificative, liderul pieței fiind Farmacia Familiei, care a raportat vânzări de 1,9 miliarde lei, cu 224 de farmacii în rețea. Aceasta înseamnă vânzări anuale per farmacie de aproximativ 8,5 milioane lei.

Pe locul doi în top se află Grupul Felicia, care include subrețelele Peon, Salut și Birovifam (Felicia), cu vânzări totale de 1,526 miliarde lei în cele 312 farmacii ale sale sau 4,8 milioane de lei per farmacie., asumându-și riscul major de a deschide farmacii în sate. Deși Grupul Felicia are o cotă de piață mai mică per farmacie în comparație cu Farmacia Familiei, cu vânzări anuale medii de 4,8 milioane lei pe farmacie, rămâne un jucător important.

Tetis (Hipocrat) se poziționează pe locul trei, cu vânzări de 885,5 milioane lei și 177 de farmacii, înregistrând vânzări anuale medii per farmacie de 5 milioane lei.

Orient cu vânzări de 537,5 milioane lei in 93 filiale are vânzări anuale de 5,7 milioane de lei per farmacie.

Elody completează topul cu 99 de farmacii și respectiv cu vânzări de 377,7 milioane lei, corespunzător 3,8 milioane de lei per farmacie.

La capitolul vânzări lunare per farmacie, Farmacia Familiei este în fruntea tutor cu o cifră de 709,2 mii lei. Orient se remarcă prin vânzările lunare per farmacie de 481.6 lei, mai mari decât cele ale multor competitori, în ciuda rețelei sale mai restrânse, plasându-se pe locul al doilea. Tetis (Hipocrate) a avut vânzări per farmacie de 416,9 mii de lei,  ocupând astfel locul al treilea. Deși Grupul Felicia are o prezență extinsă cu 312 farmacii, vânzările per farmacie lunar sunt de 407,7 mii lei lunar. Elody cu vânzări lunare per filială de 317,9 mii de lei închide top 5 jucători în piață.

Aceste cifre reflectă o piață farmaceutică dinamică, cu competiție intensă, în care liderii încearcă să își mențină pozițiile, prin extinderea rețelelor și optimizarea vânzărilor per unitate.

În concluzie, după analiza rețelelor de farmacii din Moldova, clasamentul bazat pe vânzările per farmacie (filială) prezintă o imagine diferită față de topul general în funcție de cifra de afaceri totală.

Piața farmaceutică moldovenească se concentrează tot mai mult în jurul câtorva jucători cheie, cu tendințe clare de consolidare a pozițiilor dominante. Această evoluție ar putea duce la o competiție mai intensă pe segmentele de piață rămase, în special pe fondul încetinirii creșterii unor companii de nivel mediu.

Sursa datelor: Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Apr. 2026, 16:05
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Grîu Tatiana
29 Apr. 2026, 16:05 // Oameni şi Idei //  Grîu Tatiana

Extinderea pe piața din România nu este un pas de imagine, ci rezultatul unui proces construit în timp, cu decizii asumate și investiții consistente. Fondatorul INAMSTRO, Vitalie Verejan, vorbește într-un interviu pentru The List despre cum o companie din Republica Moldova ajunge să se poziționeze într-o piață mai mare și mai competitivă, unde nu contează prezența, ci capacitatea de a livra constant proiecte relevante.

Pe lângă Republica Moldova, compania INAMSTRO dezvoltă astăzi proiecte în mai multe orașe din România, după ce a intrat inițial pe piața din Iași și a continuat cu Brașov și București. Parcurs, care potrivit fondatorului Vitalie Verejan, nu a fost construit pe un plan rigid, ci pe decizii adaptate la context.

„Extinderea nu a pornit de la o strategie fixă, stabilită din start, ci mai degrabă dintr-o adaptare continuă la oportunitățile care au apărut pe parcurs. Am urmărit atent piața, am analizat fiecare context și am ales să intrăm acolo unde am simțit că putem aduce valoare reală”, afirmă Vitalie Verejan.

Investițiile companiei INAMSTRO în România au ajuns la aproximativ 20 de milioane de euro, un nivel care reflectă atât angajamentul pe termen lung, cât și încrederea în potențialul pieței. În același timp, antreprenorul recunoaște că intrarea pe această piață vine cu provocări reale, mai ales pentru un jucător care trebuie să își reconstruiască poziția de la zero.

„Un business nu se transferă pur și simplu, dar se construiește din nou. Nu ai în spate decât experiența, restul le iei de la zero”, explică acesta, descriind o piață matură, competitivă și cu așteptări ridicate din partea clienților.

Modelul de dezvoltare al companiei se bazează în mare parte pe capital propriu, în contextul în care accesul la finanțare bancară pentru proiecte imobiliare este limitat. Ritmul lucrărilor depinde și de vânzări, iar acest echilibru oferă stabilitate proiectelor.

„Capitalul propriu susține etapele inițiale și oferă stabilitate, iar vânzările asigură continuitatea și un ritm constant al lucrărilor”, punctează fondatorul INAMSTRO.

Diferența pe care compania încearcă să o aducă pe piață ține de modul în care sunt gândite proiectele, de la concept până la execuție. Accentul cade pe arhitectură, pe calitatea materialelor și pe experiența locuirii, nu doar pe viteza de vânzare.

„Nu pornim de la ideea de „ce se vinde mai repede”, ci de la „ce merită construit””, spune Vitalie Verejan, subliniind că această abordare se vede în proiectele dezvoltate în București, inclusiv în concepte care integrează arhitectura cu elemente artistice și funcționale.

Pe partea de cerere, fondatorul companiei spune că observă o schimbare importantă în comportamentul clienților din România, unde tot mai mulți cumpărători aleg locuințele pentru uz propriu, pe termen lung.

„Vedem însă tot mai clar o tendință: mulți cumpără pentru a locui, pentru ei și pentru generațiile următoare. Pentru noi, acesta este un semnal important, care ne arată că produsul răspunde unor nevoi reale, nu doar unui interes de moment”, afirmă antreprenorul.

Experiența pe această piață a inclus și situații complicate, inclusiv în relația cu administrația locală, însă acestea sunt privite de Vitalie Verejan drept etape necesare în procesul de dezvoltare.

„Nu ne oprim atunci când lucrurile nu merg conform planului, ci căutăm soluții și ne ajustăm direcția”, spune Verejan, accentuând importanța adaptării într-un mediu care funcționează după reguli diferite.

Pentru următorii ani, strategia companiei nu vizează o creștere accelerată, ci o consolidare atentă a poziției pe piața din România, prin proiecte care își păstrează valoarea în timp și prin parteneriate stabile.

„Nu urmărim o expansiune rapidă, ci una stabilă, în care fiecare proiect livrat devine un argument pentru următorul”, concluzionează fondatorul INAMSTRO, descriind un model de dezvoltare care mizează pe consistență și rezultate pe termen lung.

INAMSTRO este o companie de dezvoltare imobiliară din Republica Moldova, cu o activitate de peste 20 de ani, construită prin proiecte care au mizat pe calitate și poziționare pe termen lung. Extinderea în România a început în 2019, odată cu lansarea primelor proiecte în Iași, un pas făcut după consolidarea experienței pe piața din Chișinău.

Ulterior, compania și-a continuat dezvoltarea în Brașov și București, unde derulează proiecte rezidențiale și își consolidează treptat prezența într-o piață mai competitivă și mai matură.