Admitere 2021: Profesiile care nu te vor lăsa șomer sunt cele din domeniul IT. Raport

28 Iul. 2021, 15:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Iul. 2021, 15:33 // Actual //  MD Bani

Potrivit  raportului 100 de Joburi de viitor, realizat de Universitatea Deakin din Australia, mai mult de jumătate din locurile de muncă ale viitorului sunt specialități care au nevoie de cunoștințe în Tehnologia Informației, iar necesitatea alfabetizării digitale, pentru a găsi un loc de muncă vacant, a crescut cu 212% timp de trei ani. În 2021, această abilitate a devenit absolut necesară, pandemia accelerând și mai mult dezvoltarea domeniului Tehnologiilor Informației.

Oferta de admitere a Universității de Stat din Moldova și anume Facultatea de Fizică și Inginerie, propune abiturienților instrumentele necesare pentru ca aceștia să însușească abilități practice, necesare și actuale în următoarele decenii. Punctul forte al acestei Facultăți este matricea educațională, creată în jurul abilităților practice de inginerie, proiectare, stabilirea mecanismului de funcționare și a Fizicii – știința care studiază proprietățile și structura materiei, formele de mișcare ale acesteia, precum și transformările lor reciproce.

În cadrul etapei de Admitere 2021, Facultatea de Fizică și Inginerie a venit cu următoarea ofertă educațională:

🔴 LICENȚĂ

🔸 Fizică (Program comun cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România – două diplome)

🔸 Tehnologia informației (studii la Zi și Frecvență Redusă)

🔸 Inginerie și managementul calității (studii la Zi și Frecvență Redusă)

🔴 MASTERAT

🔸 Fizica teoretică

🔸 Fizica și ingineria semiconductorilor

🔸 Procedee și metode de măsurare în ingineria mediului

🔸 Tehnologii informaționale în modelare

🔸 Tehnologii informaționale în educație

Drept exemplu, pentru a vă convinge de actualitatea disciplinelor propuse, Facultatea de Fizică și Inginerie propune facultativ și ore de pilotarea dronelor, o practică inovativă, utilizată cu succes în economia mondială, de la servicii de curierat – până la agricultură, și care începe a fi implementată și în Republica Moldova. Alte cursuri oferite facultativ studenților țin de managementul aplicațiilor, testarea software, limbaje de programare.

Pentru a fi admis la această Facultate, este necesară depunerea dosarului până pe data de 30 iulie 2021. Locurile la buget sunt distribuite în bază de concurs, iar prețul pentru studiile în bază de contract pornește de 5500 de lei anual.

Alege cariera IT la Facultatea de Fizică și Inginerie a Universității de Stat din Moldova.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați pagina web a facultății: http://phys.usm.md.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților instituționale de comunicare ale universităților din Moldova”, ce se desfășoară cu sprijinul Proiectului TEKWILL, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei. Conținutul acestui material reprezintă opinia exclusivă a autorului și nu reflectă neapărat poziția finanțatorilor.

26 Apr. 2026, 10:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Apr. 2026, 10:21 // Actual //  Ursu Victor

Tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz a devenit practic imposibil, iar revenirea la un regim normal de transport ar putea dura luni de zile, avertizează armatorii și analiștii internaționali.
Situația s-a deteriorat rapid în ultimele săptămâni. După o perioadă de tensiuni crescânde și perturbări în unul dintre cele mai importante noduri energetice ale lumii, președintele SUA, Donald Trump, declara la începutul lunii aprilie că Washingtonul ar putea „deschide ușor” strâmtoarea și relua fluxurile de petrol. La doar trei săptămâni distanță, realitatea din teren este opusă: SUA au impus o blocadă asupra navelor asociate Iranului, iar Iran a răspuns prin intensificarea controlului militar și utilizarea așa-numitei „flote de țânțari”.

În prezent, numărul tranzitelor zilnice a scăzut aproape la zero, față de aproximativ 135 de nave în perioadele normale. Navele comerciale sunt prinse între controalele stricte ale Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și interceptările tot mai frecvente ale navelor de către forțele americane, inclusiv în afara Golfului Persic.
Reprezentanții industriei maritime spun că blocada a amplificat riscurile și incertitudinea în regiune. „Ceea ce fac SUA extinde zona de risc pentru nave. Situația a devenit și mai imprevizibilă”, a declarat Rajalingam Subramaniam, directorul companiei Fleet Management Limited, menționând că peste 400 de marinari ai firmei sunt blocați în zonă.

Strâmtoarea Ormuz, coridor vital care leagă producătorii de petrol și gaze din Golful Persic de restul lumii, a devenit epicentrul tensiunilor în conflictul din ultimele săptămâni. Potrivit experților de la Center for a New American Security, situația este folosită ca instrument de presiune geopolitică, în timp ce Iranul își demonstrează capacitatea de a afecta economia globală.

Impactul economic este deja semnificativ. Producția de petrol în statele din Golful Persic a scăzut cu aproximativ 57% față de nivelurile de dinaintea conflictului, potrivit estimărilor Goldman Sachs. Chiar și în cazul redeschiderii complete a strâmtorii, revenirea la normal ar putea dura luni, iar recuperarea ar putea fi doar parțială.