Afacerea din ecommerce a lui Sturza strânge rândurile! Creștere modestă în 2022

26 Apr. 2022, 09:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Apr. 2022, 09:17 // Actual //  bani.md

Piața de ecommerce va continua să crească și în acest an, însă sub nivelul din 2020, un an atipic pentru sectorul de retail online, estimează Sergiu Chirca, CEO-ul retailerului Elefant.ro, fondat de omul de afaceri Ion Sturza, fostul premier al Republicii Moldova și proprietarul fondului de investiții Fribourg Capital.

La finalul anului trecut, piața de comerț electronic din România a atins pragul de 6,2 miliarde de euro, cu aproximativ 10% mai mult decât în 2020, când valoarea comerțului online a fost estimată la 5,6 miliarde de euro, potrivit estimărilor ARMO, GPeC și ale principalilor jucători din domeniu.  Creșterea a fost însă sub previziunile inițiale, potrivit cărora era așteptată o creștere cu 15 puncte procentuale și vânzări online în valoare de 6,5 miliarde de euro la final de an. „Dacă ne uităm pe termen lung, în ultimii ani comerțul online a înregistrat niște creșteri foarte bune. Tot mai multe companii raportează această dinamică ca medie a ultimilor 2-3 ani exact din aceste motive, pentru că tindem să comparăm ani atipici. Un an nu seamănă cu celălalt. De aici vine și această dezamăgire, pe care eu o văd în schimb ca o tendință foarte bună”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Sergiu Chirca, CEO Elefant.ro.

Inflația și războiul de la graniță nu vor afecta creșterea sectorului de ecommerce, mai ales că oamenii s-au obișnuit cu achizițiile online, trend care se va menține în continuare. Cel mai probabil este ca achizițiile mari să aibă de suferit, pe fondul scumpirilor din ultima perioadă.  „În mod normal, atunci când suntem într-un mediu inflaționist, bineînteles că puterea de cumpărare scade și suferă în primul rând achizițiile mari, ceea ce ține de echipamente pentru casa sau mobilier. De exemplu, noi la Elefant ne poziționăm foarte mult în zona de carte, cadouri, care nu sunt o parte importantă în bugetul de familie, dar sunt niște lucruri la care nu se va renunța. Per total, eu zic că vom avea o creștere modestă în acest an, probabil undeva la nivelul anului trecut”, mai spune acesta.  Odată cu creșterea sectorului de comerț online și apariția a tot mai mulți jucători în piață, consumatorii români au devenit mult mai educați și mai exigenți atunci când aleg de unde să-și achiziționeze produsele.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

 

 

15 Iun. 2026, 15:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Iun. 2026, 15:31 // Actual //  Ursu Victor

Datele publicate de Biroul Național de Statistică pentru primul trimestru al anului 2026 arată o realitate care nu poate fi ascunsă în spatele unei cifre pozitive. Da, PIB-ul Republicii Moldova a crescut cu 0,4%. Dar atunci când privești în profunzime structura acestei creșteri, imaginea este mult mai puțin optimistă, susține economistul Marin Gospodarenco.

Potrivit economistului, în primul rând, valoarea adăugată brută pe economie a scăzut cu 0,1%. Cu alte cuvinte, economia reală nu a produs mai mult decât anul trecut. Creșterea PIB-ului a fost susținută inclusiv de majorarea impozitelor nete pe produse, ceea ce înseamnă că statistic avem o economie pe plus, însă fără o expansiune semnificativă a activității productive.

„Mai îngrijorătoare este situația investițiilor. Formarea brută de capital a avut o contribuție negativă de 3,9 puncte procentuale la evoluția PIB. Acesta este probabil cel mai important semnal de alarmă din raport. O economie poate supraviețui o perioadă bazându-se pe consum, dar nu poate construi prosperitate pe termen lung fără investiții în capacități de producție, tehnologii noi și infrastructură”, a puncta Gospodarenco.

Declinul unor sectoare-cheie confirmă această problemă. Construcțiile au scăzut cu 12,9%, tranzacțiile imobiliare cu 7,8%, iar sectorul informațiilor și comunicațiilor cu 8,1%. În special reculul IT-ului și al comunicațiilor este îngrijorător, deoarece acesta este unul dintre puținele domenii capabile să genereze productivitate ridicată, exporturi și salarii competitive.

Există și vești bune, după cum spune Gospodarenco: „Industria prelucrătoare a crescut cu 6,1%, transporturile cu 6,6%, iar exporturile de bunuri și servicii au avansat cu 10,8%. Aceste sectoare au împiedicat economia să intre în stagnare sau chiar în teritoriu negativ”.

„Problema este că Moldova continuă să consume mai mult decât investește. Iar atunci când investițiile scad, iar sectoarele cu valoare adăugată înaltă încetinesc, perspectivele de convergență cu economiile europene devin mai îndepărtate.

„O creștere economică de 0,4% nu este o criză. Dar nici nu este un motiv de satisfacție. Este mai degrabă un semnal că actualul model de dezvoltare își atinge limitele și că economia are nevoie de un nou impuls bazat pe investiții, productivitate și competitivitate, nu doar pe consum”, a spus Gospodarenco.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!