Afacerişti ruşi au câştigat zeci de milioane de dolari prin piratarea sistemelor informatice. Kliuşin, printre acuzați

Vladislav Kliuşin, proprietarul unei companii de tehnologii informaționale cu sediul la Moscova, despre care procurorii spun că are legături extinse cu guvernul rus, a fost extrădat sâmbătă din Elveţia pentru a se confrunta cu acuzaţiile de conspiraţie, fraudă cu valori mobiliare şi alte acuzaţii, la Boston.

Kliuşin, care a fost arestat în Elveţia în martie, în timp ce se afla într-o excursie la schi, a apărut pentru scurt timp dintr-o închisoare din Massachusetts pentru a participa la o şedinţă de judecată virtuală, iar o audiere pentru cauţiune a fost programată pentru joi, scrie money.ro.

Procurorii l-au acuzat pe el şi pe alţii de tranzacţionare pe baza informaţiilor privind veniturile corporative obţinute prin piratarea sistemelor informatice a doi furnizori care ajută companiile să depună rapoarte trimestriale şi anuale la Comisia pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) din SUA.

Printre companiile care au avut de suferit se numără IBM, Snap şi Tesla, au spus procurorii. Potrivit acestora, Kliuşin, în vârstă de 41 de ani, şi angajaţii companiei sale M-13 au plasat tranzacţii pentru ei însăşi şi pentru clienţi în schimbul unei părţi din profit.

Schema a obţinut în total cel puţin 82,5 milioane de dolari din 2018 până în 2020, a declarat SEC într-un proces aferent.

Printre inculpaţi se numără Ivan Iermakov, un angajat M-13 care a fost printre cei 12 ofiţeri ruşi de informaţii militare, acuzaţi în 2018 de piratare a datelor Partidului Democrat şi candidatei la preşedinţie Hillary Clinton, pentru a interveni în alegerile din 2016. El este judecat în libertate, alături de alţi trei inculpaţi: directorul M-13 Nikolai Rumiantcev şi doi oameni de afaceri ruşi despre care procurorii spun că au tranzacţionat informaţiile piratate, Mihail Irzak şi Igor Sladkov.

Avocaţii lui Kliushin au descris cazul ca fiind motivat politic şi au susţinut că adevăratul motiv pentru care a fost cercetat este munca şi contactele sale în cadrul guvernului rus, care numeşte cazul ca parte a unei vânătoare de ruşi de către Washington.

Dar în timp ce procurorul american interimar Nathaniel Mendell a subliniat ”legăturile extinse” ale lui Kliushin cu Kremlinul, el a spus că autorităţile nu ştiau de la începutul anchetei de doi ani ”unde ne vor duce faptele şi ancheta”.

#sisteme informatice #afaceristi #milioane de dolari #companii

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.