Ai rude care nu se pot deplasa la secția de votare? Ce trebuie să faci pentru a solicita urna mobilă la domiciliu

15 Sept. 2025, 16:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Sept. 2025, 16:24 // Actual //  Ursu Victor

Începând cu 15 septembrie, alegătorii pot solicita urna mobilă pentru a participa la alegerile parlamentare de pe 28 septembrie 2025. Cererile se vor depune în formă scrisă și pot fi transmise inclusiv prin intermediul membrilor de familie sau asistentului social.

Solicitarea se depune în scris, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării și până la ora 14:00, în ziua scrutinului. Dacă cererea va fi depusă în duminica alegerilor, aceasta trebuie însoțită obligatoriu de certificat medical.

Solicitarea trebuie să includă datele de identificare, motivul solicitării și, după caz, persoana desemnată să o transmită. Documentul va fi însoțit de un act de identitate și de documente justificative, de exemplu certificat medical.

Cererile pot fi semnate și electronic și expediate prin e-mail la biroul electoral. În ziua alegerilor, funcționarii electorali vor merge la cetățenii care au depus solicitările respective cu urna mobilă și cu materialele necesare pentru votare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Dec. 2025, 17:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Dec. 2025, 17:42 // Actual //  Grîu Tatiana

Uniunea Europeană a adoptat, luni, noi sancţiuni care vizează companiile şi persoanele fizice acuzate că au ajutat Moscova să ocolească sancţiunile occidentale privind exporturile de petrol, care contribuie la finanţarea războiului din Ucraina, transmite Reuters.

Până în prezent, UE a impus 19 pachete de sancţiuni, dar Moscova a reuşit să se adapteze la majoritatea măsurilor şi încă vinde milioane de barili de petrol către India şi China, chiar dacă la preţuri mai mici decât preţurile globale. O mare parte din acest petrol este transportat folosind o aşa-numită flotă din umbră, formată din nave care operează în afara industriei maritime occidentale.

Cele mai recente sancţiuni ale UE interzic cetăţenilor blocului comunitar să facă afaceri cu companiile şi persoanele fizice incluse pe o listă specială, reducându-le accesul la principalii furnizori de transport maritim şi asigurări. UE a listat peste 2.600 de persoane fizice şi companii în total.

Cele mai noi sancţiuni vizează nouă persoane fizice şi entităţi care susţin flota din umbră de petroliere a Rusiei, au precizat Consiliul Uniunii Europene şi Jurnalul Oficial al UE, referindu-se la oameni de afaceri legaţi de companiile petroliere Rosneft şi Lukoil, precum şi de companiile de transport maritim care deţin şi administrează petroliere.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII