În perioada 18-20 mai, la Chișinău, Bălți și Cahul se va desfășura ediția 2023 a Zilelor Americii în Republica Moldova. Ambasada SUA organizează și în acest an o serie de evenimente dedicate parteneriatului puternic dintre Republica Moldova și SUA. În fiecare oraș, vizitatorii vor avea parte de un program bogat care va fi oferit de mai multe zone tematice atractive:
America Days 2023 la Chișinău, Bălți și Cahul. Programul Caravanei


Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a vândut peste 3,3 milioane de acțiuni ale companiei, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 736,7 milioane de dolari, potrivit unui document financiar publicat marți, scrie cnbc.com.
Această vânzare face parte dintr-un plan de tranzacționare prestabilit, adoptat de Bezos în luna martie. Conform acestui plan, el intenționează să vândă până la 25 de milioane de acțiuni Amazon până pe 29 mai 2026.
Bezos, care a renunțat la funcția de CEO al Amazon în 2021, dar a rămas președinte al consiliului de administrație, a vândut constant acțiuni în ultimii ani. Cu toate acestea, el rămâne cel mai mare acționar individual al companiei. În februarie 2024, el a adoptat un plan similar care i-a permis să vândă până la 50 de milioane de acțiuni până la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an.
În trecut, miliardarul a declarat că vinde aproximativ 1 miliard de dolari anual în acțiuni Amazon pentru a finanța compania sa de explorare spațială, Blue Origin. De asemenea, a donat o parte din acțiuni fundației Day 1 Academies, care construiește o rețea de grădinițe inspirate de modelul Montessori în mai multe state americane.
Această vânzare recentă are loc la scurt timp după nunta fastuoasă a lui Bezos cu Lauren Sanchez, organizată săptămâna trecută la Veneția. Evenimentul de trei zile, presărat cu vedete internaționale, ar fi costat în jur de 50 de milioane de dolari și a stârnit nemulțumirea unor localnici.
Potrivit Bloomberg Billionaires Index, Jeff Bezos ocupă în prezent locul al treilea în clasamentul celor mai bogați oameni din lume, cu o avere estimată la 240 de miliarde de dolari. Este devansat de Elon Musk (363 miliarde dolari) și de Mark Zuckerberg (260 miliarde dolari).
Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!
-
1Compania unui fost pilot militar moldovean zguduie aviația românească – devine numărul doi
-
2CFM scoate la rampă 721 de vagoane pentru salvarea sezonului agricol
-
3Sancțiunile, făcute praf! Rusia primește piese de avion pe bandă rulantă. Moldova, prinsă în schemă
-
4Scandal bancar încheiat cu radiere: Investprivatbank „evaporată” cu tot cu creanțe
-
5Piața de capital a Moldovei trăiește doar în PowerPoint și strategii! Autoritățile promit 1,5 miliarde de lei pe hârtie












