Amnistie cu șpagă — percheziții CNA și PA în dosarul eliberărilor deținuților pe viață

23 Oct. 2025, 12:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2025, 12:51 // Actual //  Ursu Victor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA) și cu angajații Inspectoratului Național de Investigații (INI), au desfășurat în această dimineață percheziții în mai multe locații din țară, în cadrul unei anchete ce vizează posibile fapte de corupere activă și pasivă.

Potrivit informațiilor oficiale, investigațiile se referă la modul de implementare și aplicare a amnistiei acordate cu ocazia aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, precum și la aplicarea articolelor 91 și 92 din Codul penal, care reglementează eliberarea condiționată și reducerea pedepselor.

Anchetatorii suspectează că, în unele cazuri, deciziile de eliberare din detenție ar fi fost influențate prin acte de corupție, vizând inclusiv persoane condamnate la închisoare pe viață.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente, înscrisuri și alte probe relevante pentru dosar, urmând ca acestea să fie examinate pentru stabilirea exactă a implicării persoanelor vizate.

„Acțiunile de urmărire penală vor continua în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și acumulării probelor necesare pentru adoptarea unei decizii legale”, au precizat reprezentanții CNA.

În decembrie 2021, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat legea privind amnistia dedicată aniversării a 30 de ani de independență. Conform documentului, peste 1.700 de deținuți urmau să beneficieze de prevederile actului, dintre care 67 ar fi fost eliberați imediat, iar ceilalți ar fi putut beneficia de liberare condiționată înainte de termen sau de reducerea pedepsei.

Legea prevedea totuși că amnistia nu poate fi aplicată persoanelor condamnate pentru infracțiuni deosebit de grave sau excepțional de grave. Cu toate acestea, având în vedere că unele persoane din această categorie executaseră deja perioade lungi de detenție, proiectul de lege a introdus posibilitatea reducerii parțiale a pedepsei în anumite cazuri excepționale.

Ulterior, potrivit Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), deputata Olesea Stamate ar fi introdus trei amendamente la lege, care ar fi permis, în final, eliberarea unor deținuți condamnați pentru infracțiuni grave. Stamate a negat aceste acuzații, afirmând că modificările au avut un caracter tehnic și nu au extins lista beneficiarilor amnistiei. În consecință, Stamate a fost exclusă din partid.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

21 Ian. 2026, 17:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
21 Ian. 2026, 17:28 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol și gaze din România cu afaceri inclusiv în Republica Moldova, a anunțat că a vândut o participație de 5% din proiectul de explorare offshore Han Asparuh din Bulgaria către Bulgarian Energy Holding (BEH), companie deținută de statul bulgar. O tranzacție similară a fost realizată și de partenerul său, NewMed Energy Balkan Limited, astfel încât BEH intră în proiect cu o participație totală de 10%, potrivit profit.ro.

În urma tranzacției, structura consorțiului se modifică astfel: OMV Petrom rămâne operatorul proiectului, cu 45%, NewMed Energy deține tot 45%, iar BEH va avea 10%. Reprezentanții OMV Petrom precizează că BEH va suporta proporțional costurile aferente activităților de explorare și foraj.

CEO-ul NewMed Energy, Yossi Abu, a subliniat că intrarea Bulgariei în proiect consolidează cooperarea regională în domeniul energiei, iar conducerea BEH a arătat că participarea statului bulgar contribuie la întărirea securității energetice naționale.

Forajele de explorare în perimetrul Han Asparuh, situat în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, au început la sfârșitul anului 2025. Investiția pentru cele două sonde de explorare este estimată la aproximativ 170 de milioane de euro, cea mai mare parte a costurilor fiind acoperită de NewMed Energy, conform acordului dintre parteneri.

OMV Petrom este unul dintre cei trei jucători care domină piața carburanților din Republica Moldova, având o cotă de aproape 20% la importul de benzină.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!