ANI cere confiscarea a 770 de mii de lei unui deputat. Despre cine este vorba

13 Mai 2021, 14:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
13 Mai 2021, 14:30 // Actual //  MD Bani

Deputatul PDM, Alexandru Jizdan, riscă să rămână fără 770 de mii de lei, după ce ANI a dispus confiscarea acestei sume de bani, ca urmare a depistării unei diferențe substanțiale care depășește semnificativ plafonul admis de legislația în vigoare și datele care se regăsesc în declarația de avere și interese personale depusă de parlamentar cu întârziere, scrie Realitatea.md.

De asemenea, ANI a sesizat Procuratura Generală pe aspectul falsului în declarații. Dacă actul ANI va rămâne definitiv în instanța de judecată, deputatul riscă interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică timp de trei ani, urmând să fie înscris și în Registrul Interdicțiilor.

Potrivit ANI, controlul a fost inițiat la sfârșitul anului 2019, în baza unei sesizări din oficiu privind depunerea tardivă a declarației anuale de avere și interese personale. Inspectorul de integritate a efectuat controlul pentru perioada 2016-2019, care a fost extins și pe numele membrilor familiei acestuia. În cadrul controlului s-a constatat că deputatul a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale prin includerea datelor eronate în declarațiile de avere și interese personale depuse pentru anii 2016-2019. Astfel, deputatul a omis din declarație informațiile despre veniturile salariale și alocațiile nominale în sumă totală de peste 53 de mii de lei, construcția accesorie din localitatea Molovata, raionul Dubăsari, trei bunuri imobile deținute cu drept de folosință de unul dintre copii, situat într-un oraș din sudul Olandei, inclusiv un apartament.

Totodată, inspectorul de integritate a stabilit prezența unei diferențe substanțiale în mărime de aproximativ 770 de mii de lei, care depășește semnificativ plafonul admis de legislația în vigoare. Această diferență substanțială a fost generată de suplinirea bugetului familiei deputatului cu mijloace financiare în mărime de 38 850 de euro, sub formă de depuneri în numerar pe conturile deținute de unul dintre fiii săi, la o bancă din țară. În decizia sa, inspectorul a precizat că deținerea numerarului în sumă de aproximativ 770 de mii de lei sunt, depuse în perioada august 2017-iunie 2019 pe conturile bancare ale fiului, au un caracter nejustificat.

La începutul anului 2020, un alt inspector de integritate i-a aplicat lui Jizdan o sancțiune contravențională pentru depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale.

Deputatul a beneficiat de dreptul de a-și expune punctul de vedere asupra celor identificate, însă inspectorul de integritate a acceptat parțial explicațiile prezentate, celelalte argumente invocate au fost formulate superficial și fără prezentarea unor probe concludente.

24 Mart. 2026, 14:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Mart. 2026, 14:03 // Actual //  Grîu Tatiana

Pensia din Republica Moldova acoperă doar 42% din cheltuielile de trai ale unei persoane, plasând țara printre ultimele din Europa, potrivit unei analize realizate de compania Moorepay și citată de Euronews.

Datele arată că în peste jumătate dintre cele 39 de state analizate, pensiile nu sunt suficiente pentru a acoperi costurile de bază, însă situația este deosebit de dificilă în Europa de Est și Balcani. Moldova se regăsește în aceeași categorie cu Ucraina și Albania (29%) sau Georgia (22%), unde veniturile pensionarilor nu acoperă nici jumătate din necesar. În România, pensia medie de stat acoperă aproximativ 73% din costul vieții.

La polul opus, în Europa de Nord și de Vest, pensiile depășesc semnificativ costurile de trai. În Luxemburg, acestea ajung la 225% din cheltuieli, iar în Italia și Finlanda depășesc 200%, ceea ce permite pensionarilor un nivel de trai mult mai stabil.

Analiza evidențiază un decalaj regional pronunțat: în timp ce statele vestice oferă pensii care acoperă sau chiar depășesc cheltuielile de bază, în Europa Centrală acestea sunt la limită, iar în estul continentului, inclusiv în Moldova, acoperă doar o parte din necesar.

În aceste condiții, experții atrag atenția că pensionarii din țările mai sărace depind frecvent de sprijinul familiei sau de venituri suplimentare. Potrivit datelor OECD, aproximativ două treimi din veniturile persoanelor de peste 65 de ani provin din pensii publice, ceea ce face ca nivelul acestora să fie crucial pentru traiul zilnic.

În Republica Moldova, pensia medie a fost în 2025 de circa 4 407 lei, iar pensia minimă – 3 055 lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!