Anunțul așteptat de toată Moldova! Soarta gazelor decisă pe 1 octombrie

29 Sept. 2022, 16:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Sept. 2022, 16:09 // Actual //  bani.md

Republica Moldova riscă să rămână gaz din 1 octombrie. Gazprom, deocamdată, nu a confirmat livrările, anunță ministerul Infrastructurii, Andrei Spînu, într-o postare pe Facebook.

„Pe 1 octombrie, peste două zile, ar trebui să fie aplicată noua formulă de calcul al costului gazelor naturale, conform contractului semnat anul trecut cu Gazprom. Asta înseamnă că Republica Moldova ar urma să plătească în jur de 1050 USD pentru o mie m3 de gaz. În prezent, plătim în jur de 1880 USD. Adică vom avea un preț mai bun”, a punctat Spînu.

Potrivit ministrului, Republica Moldova se așteaptă ca Gazprom să respecte contractul semnat cu MoldovaGaz.

„Criza gazelor la nivel mondial și faptul că Gazprom nu a confirmat până azi continuitatea livrărilor, Guvernul se pregătește de câteva scenarii pentru a diminua aceste riscuri. Cumpărăm păcură pentru Termoelectrica, creștem stocurile de gaz, întreprindem măsuri pentru reducerea consumului, Energocom se pregătește pentru a achiziționa gaz de pe piață, alte măsuri conform planului de pregătire pentru sezonul de încălzire aprobat de Guvern”, a explicat Spînu.

Republica este amenințată de criza gazelor, deoarece gigantul rus Gazprom ar intenționa să sisteze livrarea gazelor. Motivul, Chișinăul nu și-a onorat obligațiile de auditare a datorii istorice de 709 mil. USD.

Țara noastră are stocate 35 de milioane de metri cubi de metan în România, cantitate ce ar ajunge pentru aproximativ 10 zile. Gazele pot fi transportate prin conducta Iași-Ungheni-Chișinău care deja funcționează din 2021.

Republica Moldova este dependentă 100% de furnizorul rus de gaze Gazprom. Pentru luna septembrie prețul de achiziție este de 1882 USD pentru mia de metri cubi, iar tariful pentru consumatorii casnici a fost majorat cu 27,2%, la 29,26 lei pentru metrul cub. Din 1 octombrie prețul de import al gazului va fi calculat după o altă formulă. Este vorba de 70% prețul la petrol și 30% prețul spot al metanului.

21 Iul. 2026, 16:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Iul. 2026, 16:42 // Actual //  Grîu Tatiana

Administrația Națională a Drumurilor (AND) a lansat licitația pentru construcția a 5,2 kilometri de trotuare pietonale în șapte localități din raioanele Briceni, Drochia, Ocnița, Șoldănești, Ialoveni, Nisporeni și UTA Găgăuzia. Valoarea estimată a contractelor este de 9 565 998 de lei, fără TVA, ceea ce înseamnă că, raportat la lungimea totală a sectoarelor incluse în proiect, investiția ajunge la aproximativ 1 840 de lei pentru fiecare metru liniar de trotuar.

Lucrările sunt împărțite în două loturi. Primul, în valoare de 6,16 milioane de lei, include trotuare în orașele Briceni, Drochia și Otaci, precum și în satul Răspopeni din raionul Șoldănești. Cel de-al doilea lot, estimat la 3,41 milioane de lei, vizează localitățile Suruceni din raionul Ialoveni, Vulcănești din raionul Nisporeni și municipiul Ceadîr-Lunga.

Cele mai ample lucrări sunt prevăzute în Otaci, unde va fi amenajat un trotuar de aproximativ 1,5 kilometri, și în Drochia, unde va fi construit un sector de circa 1,37 kilometri. Alte trotuare vor fi construite în Briceni, Răspopeni, Suruceni, Vulcănești și Ceadîr-Lunga, cu lungimi cuprinse între câteva sute de metri și aproape 700 de metri.

Potrivit caietelor de sarcini, proiectele nu presupun doar pavarea trotuarelor. Constructorii vor demola porțiunile deteriorate de asfalt și bordurile existente, vor efectua săpături și vor transporta materialele rezultate, după care vor executa fundația din piatră spartă și vor monta borduri noi din beton. Trotuarele vor fi pavate cu dale din beton de 6 centimetri grosime, iar în apropierea acestora vor fi amenajate accese către instituțiile de interes public și vor fi consolidate zonele verzi.

Documentația mai prevede lucrări suplimentare în anumite localități. La Răspopeni va fi amenajată o alveolă pentru stația de transport public, cu platformă asfaltată și lucrări de consolidare a terenului, iar la Ceadîr-Lunga vor fi executate și șanțuri pentru evacuarea apelor pluviale, pe lângă reconstrucția trotuarului.

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la 11 august 2026, ora 10:00, urmând ca după desemnarea câștigătorilor să înceapă lucrările pe sectoarele incluse în proiect.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!