Asigurări cu probleme: o companie riscă amendă de la CNPF după refuzuri nejustificate și clienți ținuți pe drumuri

20 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania de asigurări Transelit riscă o amendă de 20 000 de lei dacă nu va executa, în termen de 60 de zile, o hotărâre a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) privind protecția consumatorilor, emisă ca urmare a unui control tematic desfășurat la aceasta.

Potrivit deciziei adoptate de CNPF, este vorba despre utilizarea unor practici comerciale agresive, includerea în contracte a unor clauze contrare legislației, refuzuri nejustificate sau tergiversări în achitarea despăgubirilor de asigurare, precum și nerespectarea termenelor legale de plată.

Autoritatea de supraveghere precizează că aceste acțiuni contravin prevederilor legale. În consecință, asigurătorul a fost somat să înlăture neregulile constatate și să se conformeze cerințelor impuse prin hotărâre.

CNPF a avertizat că, în cazul neexecutării obligațiilor stabilite, va aplica o amendă de constrângere în mărime de 400 de unități convenționale, echivalentul a 20 000 de lei.

În prima jumătate a anului 2025, activele totale ale Transelit au scăzut la 173,27 milioane de lei, față de 176,07 milioane în perioada similară din 2024. Numerarul s-a redus la 6,03 milioane de lei, iar activele de reasigurare au coborât la 55,92 milioane de lei. În același timp, datoriile au crescut ușor, până la 101,22 milioane de lei. Compania a înregistrat o pierdere netă de 4,76 milioane de lei în primele șase luni din 2025, comparativ cu un profit de 11,65 milioane de lei anul trecut. Deși veniturile din prime nete au crescut la 28,98 milioane de lei, majorarea cheltuielilor cu despăgubirile, care au ajuns la 26,4 milioane de lei, precum și a costurilor administrative, a dus la un rezultat operațional negativ de 4,71 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Feb. 2026, 16:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Feb. 2026, 16:57 // Actual //  bani.md

Federația Angajatorilor din Ucraina (FRU) propune autorităților ucrainene să răspundă prin măsuri reciproce, care ar viza importul de produse vinicole din Republica Moldova.

Propunerea vine după ce, în luna ianuarie, Chișinăul a decis să închidă complet piața pentru produsele avicole din Ucraina.

Poziția este trasată într-o scrisoare oficială adresată vicepremierului pentru integrare europeană și euro-atlantică al Ucrainei, Taras Kachka.

În document, FRU acuză Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) de presiuni constante și, în opinia lor, nejustificate asupra producătorilor ucraineni de carne de pasăre și produse derivate.

Republica Moldova a notificat Organizația Mondială a Comerțului (OMC) despre introducerea unui embargo temporar asupra importului de carne de pasăre și a produselor derivate din Ucraina, invocând depistarea metronidazolului în câteva loturi de furaje pentru păsări provenite din țara vecină. Reprezentanții FRU susțin însă că aceste afirmații nu corespund situației reale și că, în opinia lor, ar crea bariere comerciale artificiale pentru producătorii ucraineni.

„Nu vorbim doar despre un singur contract sau o singură piață. În condiții de război, exporturile înseamnă venituri în valută, locuri de muncă păstrate și taxe care alimentează bugetul țării. Mediul de afaceri se așteaptă ca statul să asigure reguli egale pentru toți”, precizează Federația.
Federația Angajatorilor din Ucraina și-a declarat disponibilitatea de a se implica în procedurile de consultare și soluționare a disputelor în cadrul Acordului OMC privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare. Totodată, organizația s-a arătat dispusă să devină o platformă de mediere între producătorii și exportatorii ucraineni, importatorii din Republica Moldova, precum și autoritățile competente din ambele țări, pentru a facilita dialogul și identificarea unei soluții.

În același timp, Federația consideră că, în cazul în care restricțiile vor fi prelungite, Ucraina are dreptul să aplice articolul 29 „Măsurile Ucrainei ca răspuns la acțiuni discriminatorii și/sau neprietenoase ale altor state, uniuni vamale sau grupări economice” din Legea Ucrainei privind activitatea economică externă. Printre opțiunile luate în calcul se numără și interzicerea totală a importului de vin și produse vinicole (cod УКТ ВЭД 2204) din Republica Moldova.

Anterior, presa a scris că valoarea importurilor de vin moldovenesc pe piața ucraineană se ridică la aproximativ 40 de milioane de dolari.

Federația Angajatorilor din Ucraina este una dintre cele mai influente structuri ale mediului de afaceri ucrainean. Fondată în 2002, Federația reprezintă și apără de peste 20 de ani interesele companiilor atât în Ucraina, cât și pe plan internațional.

În prezent, FRU reunește aproximativ 140 de organizații patronale sectoriale și teritoriale, care reprezintă cele mai importante ramuri ale economiei ucrainene.

FRU apără interesele a circa 8 000 de întreprinderi, care, cumulat, generează aproximativ 70% din PIB-ul Ucrainei și asigură locuri de muncă pentru aproape 3 milioane de persoane.