Autostrada spectaculoasă care va șterge granițele dintre România și Republica Moldova – anunțul CNAIR

07 Feb. 2025, 16:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Feb. 2025, 16:13 // Actual //  Ursu Victor

Ministerul Transporturilor și CNAIR au anunțat că documentația pentru proiectarea și construcția Lotului 2 al Autostrăzii Unirii A8, pe segmentul Târgu Frumos – Lețcani, a fost transmisă spre publicare în SEAP. Directorul CNAIR, Irinel Scrișoteanu, a confirmat informația într-o postare pe Facebook, subliniind importanța acestui proiect pentru conectarea Moldovei și Republicii Moldova cu Transilvania și Europa.

Lotul 2 va avea o lungime de 28,6 km și va include 33 de poduri și pasaje care însumează 7,8 km, dar și două tuneluri. Vor fi construite și trei noduri rutiere la Podul Iloaiei, Lețcani și la conexiunea cu DN28. Valoarea estimată a proiectului este de aproximativ 5 miliarde de lei, iar finanțarea va proveni din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027.

Durata contractului va fi de 46 de luni, din care 10 luni sunt alocate etapei de proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor. Termenul de depunere a ofertelor pentru acest lot este stabilit pentru 24 martie 2025. Proiectul face parte din Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni, care se întinde pe o distanță totală de 93,2 km și va fi împărțită în cinci loturi.

Traseul va traversa județul Iași și va conecta localitățile Moțca, Pașcani, Târgu Frumos, Podu Iloaiei și municipiul Iași, urmând să se conecteze cu noul pod de la Ungheni, peste Prut. Irinel Scrișoteanu a mulțumit Consiliului Județean Iași și președintelui acestuia, Costel Alexe, pentru colaborarea în promovarea acestui proiect, subliniind că Autostrada Unirii reprezintă o prioritate strategică în Programul Investițional 2021-2030 al României.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

10 Apr. 2026, 16:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Apr. 2026, 16:51 // Actual //  Ursu Victor

Numărul copiilor înscriși în instituțiile de educație timpurie din Republica Moldova a scăzut în anul 2025, în timp ce rețeaua de grădinițe rămâne preponderent publică, arată datele Biroului Național de Statistică.

Potrivit BNS, în 2025 au activat 1465 de instituții de educație timpurie, cu patru mai puține decât în anul precedent. Dintre acestea, peste 98% sunt instituții publice, iar majoritatea funcționează în mediul rural.

Numărul copiilor înscriși a ajuns la 122,9 mii, în scădere cu 4,3 mii de copii (–3,4%) față de 2024. Reducerea este mai accentuată în mediul rural, unde numărul copiilor a scăzut cu aproape 5%.

Datele mai arată că, în medie, la 100 de locuri revin 70 de copii, ceea ce indică o scădere a presiunii asupra sistemului față de anul precedent. Totuși, discrepanțele teritoriale rămân semnificative: în municipiul Chișinău sunt 97 de copii la 100 de locuri, în timp ce în raionul Leova doar 36 de copii.

În ceea ce privește distribuția pe vârste, cei mai mulți copii au 5 și 6 ani, iar peste 87% sunt înscriși în învățământul preșcolar. Majoritatea copiilor (85,5%) studiază în limba română.

Sistemul este susținut de circa 30,9 mii de angajați, dintre care 12,5 mii sunt cadre didactice și de conducere, majoritatea femei. Totodată, ponderea educatorilor cu studii superioare a crescut la 68,8%.

În același timp, infrastructura rămâne limitată: doar 20,8% dintre instituții dispun de săli sportive, iar circa 62,4% au săli muzicale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!