Banii vin, dar pleacă mai repede! Statul încasează miliarde, dar cheltuie și mai mult: gaură de 3,4 miliarde

30 Mart. 2026, 14:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Mart. 2026, 14:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor anunță că, în primele două luni ale anului 2026, veniturile totale ale bugetului de stat au ajuns la 10,6 miliarde de lei, în creștere cu 3,7% față de aceeași perioadă a anului trecut .

Datele relevă că, cele mai mari încasări au fost generate de veniturile administrate de Serviciul Fiscal de Stat, care au totalizat 5,4 miliarde de lei, în creștere cu 13,2%. Veniturile administrate de Serviciul Vamal au însumat 5,8 miliarde de lei, înregistrând un avans de 1% .

În același timp, cheltuielile bugetului de stat au crescut mai rapid decât veniturile și au ajuns la 14 miliarde de lei, cu 5,5% mai mult față de anul precedent. Astfel, execuția bugetară s-a încheiat cu un deficit de 3,4 miliarde de lei .

La nivelul bugetului public național, veniturile totale au constituit 18,8 miliarde de lei, în creștere cu 6,9% comparativ cu perioada similară din 2025, în timp ce cheltuielile au ajuns la 21,3 miliarde de lei, marcând un avans de 8,4% . Deficitul total s-a ridicat la 2,4 miliarde de lei.

Datele mai arată că bugetul asigurărilor sociale de stat a înregistrat venituri de aproape 10 miliarde de lei și un excedent de 1,24 miliarde de lei, în timp ce fondurile de asigurare medicală au avut un deficit de 1,23 miliarde de lei .

În ceea ce privește bugetele locale, veniturile au crescut cu 15,4%, până la 5,26 miliarde de lei, iar execuția acestora s-a încheiat cu un excedent de 980 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Mart. 2026, 17:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Mart. 2026, 17:38 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, afirmă că salariul de aproximativ 50.000 de lei pe care îl primește în funcția publică este suficient în contextul economic al Republicii Moldova, însă nu reflectă nivelul de responsabilitate al poziției. Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastului Ziarul de Gardă, unde oficialul a vorbit despre diferența majoră dintre veniturile din sectorul privat și cele din funcția publică.

Junghietu a precizat că anterior avea un salariu de circa 12.000 de euro pe lună, iar după preluarea funcției de ministru a fost nevoit să-și ajusteze cheltuielile la noile realități financiare. „Acum trăiesc din salariul de ministru”, a declarat acesta, menționând că nivelul costului de viață din Republica Moldova este mai redus comparativ cu orașe precum Madrid sau Haga.

În același timp, ministrul consideră că remunerația este adecvată raportată la situația economică a țării, însă insuficientă dacă este analizată prin prisma responsabilităților funcției. „Reieșind din realitățile economice ale țării, este suficientă, dar reieșind din gradul de responsabilitate, nu”, a explicat Junghietu.

Oficialul a subliniat că, în sectorul energetic, responsabilitățile sunt considerabile, făcând referire la proiecte de amploare, de ordinul miliardelor de dolari, pe care le-a gestionat anterior în cariera sa din mediul privat.