BERD oferă 30 de milioane de euro Chișinăului ca să mai arunce un cablu electric peste Prut

27 Dec. 2023, 13:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Dec. 2023, 13:51 // Actual //  bani.md

Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat astăzi avizul consultativ pentru începerea negocierilor privind proiectul Acordului de Împrumut între Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru realizarea Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza II”.

BERD va oferi un împrumut de 30,8 milioane de euro, reprezentând 40% din costul total al proiectului, care vizează construcția, echiparea și punerea în funcțiune a liniei electrice aeriene (LEA) de 400 kV Bălți-Suceava. Finanțarea restului proiectului va proveni de la Banca Europeană de Investiții și Uniunea Europeană.

Acest sprijin financiar va acoperi mai multe componente ale proiectului, inclusiv construcția liniei electrice de transport a energiei electrice de 400 kV între Bălți și Suceava, construcția stației Bălți 400kV, reabilitarea rețelelor interne de transport a energiei electrice existente în Republica Moldova și servicii de consultanță pentru implementarea proiectelor, precum și lucrări de supraveghere și proiectare.

Proiectul face parte din Faza II a „Interconectării rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România” și vine ca o continuare a Fazei I, lansată în 2017, care a vizat construcția Liniei Electrice Aeriene (LEA) 400 kV Vulcănești-Chișinău și a unei stații Back-to-Back în raionul Vulcănești. Implementarea acestor proiecte contribuie la consolidarea securității energetice a Republicii Moldova și la integrarea sa în rețeaua europeană de energie electrică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Iul. 2026, 16:47
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
30 Iul. 2026, 16:47 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Omul de afaceri Veaceslav Platon contestă în instanță extrădarea sa din Marea Britanie în Republica Moldova, susținând că dosarele penale intentate pe numele său au un caracter politic. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierilor desfășurate la Tribunalul Westminster Magistrates din Londra, scrie Reuters.

Platon, în vârstă de 53 de ani, a fost arestat în capitala britanică anul trecut, după ce autoritățile moldovene au solicitat extrădarea sa. Procurorii îl acuză că ar fi participat la o schemă de spălare de bani prin care, între 2010 și 2014, ar fi fost transferate aproximativ 22 de miliarde de dolari din Rusia prin intermediul sistemului bancar moldovenesc, precum și de alte infracțiuni.

Potrivit acuzării, Platon ar fi făcut parte dintr-o rețea care utiliza conturi deschise la Moldindconbank, instituție financiară în care acesta deținea acțiuni. Procurorii susțin că fondurile erau prezentate drept plăți comerciale sau împrumuturi legitime, însă rambursarea acestora era blocată intenționat, iar ulterior erau inițiate procese în instanță pentru a conferi aparență de legalitate transferurilor.

În fața instanței britanice, Veaceslav Platon a declarat că dosarele penale împotriva sa urmăresc eliminarea sa ca adversar politic și confiscarea participațiilor pe care le-ar fi deținut la Moldindconbank și Moldova Agroindbank.

„Am fost proprietarul acțiunilor celor mai mari două bănci din țară și al trei dintre cele mai mari companii de asigurări. Nu exista o persoană mai influentă în domeniul economic și financiar decât mine, iar ea m-a perceput ca pe o amenințare”, a afirmat Platon, referindu-se la președinta Maia Sandu.

Acesta a mai declarat că intenționa să sprijine parcursul proeuropean al Republicii Moldova, însă a susținut că Maia Sandu ar fi adoptat încă de la început o poziție potrivit căreia doar ea reprezintă „binele pentru țară”.

Autoritățile moldovene resping însă aceste acuzații. În documentele depuse la dosar, reprezentanții Republicii Moldova susțin că procedurile penale nu au motivație politică, ci se bazează pe probe cu presupuse activități infracționale.

„Urmăririle penale împotriva lui Veaceslav Platon nu sunt motivate politic. Ele se bazează pe dovezi ale unor infracțiuni care au dus la formularea unor acuzații întemeiate”, se arată în poziția autorităților moldovene prezentată instanței.

Audierile cu privire la cererea de extrădare vor continua pe parcursul lunii august și vor fi reluate în noiembrie. Instanța britanică urmează să pronunțe o decizie la o dată ulterioară.